Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.
Însă, deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul.
Refuzul concediului e doar o parte a problemei. Orele peste program sunt cealaltă. Nu e ceva neobişnuit ca japonezii să stea 14 ore pe zi la muncă.
Mai multe studii au ajuns la concluzia că cei mai mulţi japonezi se tem să plece în concediu deoarece le e teamă că îşi vor pierde locul de muncă.
Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii '70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” - moarte prin epuizare.
Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă.
Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.
Se estimează că, până în 2050, populația Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporția ar putea urca la 40% în 2060 - ritmul de îmbătrânire îl depășește cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident.
Nu doar că reperele tradiţionale japoneze şi accentul pe familie au fost dizolvate, dar chiar şi evoluţia economică ar putea avea de suferit, în ciuda hărniciei populației.
Analiştii prognozează contractarea PIB-ului din cauza îmbătrânirii populaţiei, dar şi cedarea sistemului de pensii şi a programelor sociale.