Galerie Foto Cum au ajuns un copac și porumbeii care stăteau în el să fie motive de “război” între doi vecini

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0617476812
Copacul și porumbeii care murdăreau aleea din fața unei case din Waterthorpe, Sheffield, au dus la înjumătățirea coroanei de către unul dintre vecini. Foto: Profimedia Images

O dispută între doi vecini despre porumbeii care murdăresc aleea din fața uneia dintre case s-a transformat într-un “război” atunci când jumătate din coroana copacului pe care stăteau păsările a fost tăiată, scrie BBC.

Bharat Mistry, în vârstă de 56 de ani, spune că vecinul s-a plâns că porumbeii care își fac cuib în copacul aflat pe peluza lui murdăresc aleea de lângă. Acțiunea are loc în Waterthorpe, Sheffield.

Cei doi au încercat să ajungă la o soluție “amicală”, a spus el, înainte ca celălalt rezident să sune un serviciu de toaletat copacii.

Vecinul lui Mistry nu a putut fi contactat de BBC.

Celălalt cuplu a cerut mai întâi ca copacul să fie scos în martie, a afirmat Mistry.

Aceasta a dus la “câteva discuții” despre tunderea arborelui sau instalarea plaselor pentru a preveni cuibăritul păsărilor.

Mistry a căutat un grădinar sau pe cineva care să toaleteze copacii, însă vecinul său în vârstă de 28 de ani a sunat propriul arboricultor.

“Vă imaginați că atunci când a făcut-o prima dată eram nervos”, a spus el.

„În mod evident, după câteva zile ne-am calmat puțin”.

Copacul a devenit de atunci atracție turistică după ce fotografii au apărut online, iar oameni au mers până acolo să-l vadă.

Alt vecin, Brian Parkes, spune că problema “ține de ceva timp”, adăugând: “Îți vine să-i compătimești pe amândoi”.

„Arată groaznic. Vor sări unul la gâtul celuilalt, dar asta e, nu o poți reface. Avem un război între cei doi”.

Ann Wiles, care locuiește pe aceeași stradă, spune că vecinii au organizat anterior petreceri pentru copii împreună.

“Din câte știu, s-au înțeles bine”, spune ea. „Avem mulți porumbei, sute. Trăim la țară și trebuie să accepți astfel de lucruri”.

Este posibil să fie tăiat copacul dacă nu supraviețuiește, spune Mistry, însă speră că va mai putea fi toaletat.

Soția acestuia a precizat: “Sunt efectiv foarte tristă că s-a ajuns aici”.

Copacul și porumbeii care murdăreau aleea din fața unei case din Waterthorpe, Sheffield, au dus la înjumătățirea coroanei de către unul dintre vecini. Foto: Profimedia Images
Copacul și porumbeii care murdăreau aleea din fața unei case din Waterthorpe, Sheffield, au dus la înjumătățirea coroanei de către unul dintre vecini. Foto: Profimedia Images

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...