Legea promulgată de preşedintele rus Vladimir Putin face parte din strategia Guvernului rus de a dezvolta piaţa bancară autohtonă, potrivit RIA Novosti. Actul normativ exclude termenul de sucursală din sistemul bancar rus și, odată cu el, şi accesul băncilor străine la piaţa rusă prin această formă de reprezentare.
Băncile stărine vor putea să deschidă în conitnuare subsidiare, adică societăți cu personalitate juridică rusă și supuse reglementărilor băncii centrale de la Moscova. Sucursalele nu sunt obligate să aloce rezerve sau să constituie provizioane după cum cere normele Băncii Rusiei. Ele ar funcționa după regulile locului în care este înregistrată banca de care aparține. Pe acest sistem funcționează în România opt bănci înregistrate ca sucursale ale unor bănci străine, care nu sunt obligate să respecte normele BNR. România nu poate introduce interdiciții precum cea din Rusia, fiindcă ar încălca directivele europene.
Sectorul bancar din Rusia este format din circa 1.000 de bănci. Este un număr foarte mare, comparativ cu ţări similare. De exemplu, China are de trei ori mai puţine bănci ca Rusia. Şi totuşi, marea problemă a sectorului bancar rus este competitivitatea. Banca Mondială făcea această remarcă într-un studiu din 2010. Şi asta pentru că marile bănci de stat sunt favorizate în față celor cu capital privat.
Şase bănci de stat controlează mai bine de 50 % din totalul activelor bancare. De exemplu, Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, deţinută de Guvern, are 25 % din activele sistemului bancar. Prezenţa băncilor străine este destul de slabă. 10% din totalul băncilor au acţionariat majoritar străin. Aceste 100 de instituţii de credit străine deţin sub 20 % din totalul activelor bancare.
Pe de altă parte, marile bănci ruse sunt din ce în ce mai agresive în extinderea pe plan internaţional. Sistemul bancar georgian a fost invadat de băncile din Rusia. E o altă formă de cucerire a unei țări. Sberbank este cel mai bun exemplu. O captură importantă a făcut acum un an, când a preluat banca austriacă Volksbank. Gigantul rus vrea să devină una dintre cele mai puternice bănci la nivel mondial.