Avertisment OMS: Multe ţări vor trebui să-şi revizuiască bilanţul deceselor provocate de Covid-19. Cifrele reale sunt mai mari

Data actualizării: Data publicării:
pacienta pe patul de spital ingrijita de doi medici
Bilanț Covid-19. Foto: Guliver/Getty Images

Multe ţări vor trebui să revizuiască bilanţul deceselor provocate de pandemia de coronavirus, anticipează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), urmând exemplul Chinei, care a anunţat vineri 1.290 de decese în plus față de raportările anterioare.

Contabilizarea deceselor cauzate de noul coronavirus este îngreunată de mai mulţi factori, inclusiv afectarea lucrătorilor din domeniul sănătăţii a căror prioritate este îngrijirea pacienţilor, izolarea bolnavilor care mor acasă şi de proceduri birocratice greoaie.

"Este un lucru dificil de făcut în timpul unei crize, identificarea tuturor cazurilor şi identificarea tuturor morţilor", a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilă OMS cu gestionarea pandemiei, într-o conferinţă de presă virtuală organizată vineri la Geneva, potrivit Agerpres, care preia agenția France Presse.

"Ne putem aştepta ca multe ţări să se afle într-o situaţie similară, în care vor trebui să-şi revizuiască registrele şi să se întrebe: au fost identificaţi toţi?", a adăugat ea.

China a raportat încă 1.290 de morţi la Wuhan, epicentrul pandemiei, victime care au murit acasă, potrivit autorităţilor locale, ridicând numărul total al deceselor din cea mai populată ţară din lume la 4.632.

Potrivit Mariei van Kerkhove, China a revizuit mai multe baze de date pentru a ajunge la acest nou bilanţ, după ce a primit cu întârziere rapoarte de la pompele funerare, spitalele suprasolicitate, spitale de campanie, laboratoare, centre de detenţie, clinici şi cămine de bătrâni.

Vineri, preşedintele Donald Trump a acuzat Beijingul că subestimează bilanţul uman din China.

"China tocmai a anunţat o dublare a numărului de morţi provocaţi de Inamicul Invizibil. Este mult mai mare decât cel al Statelor Unite!", a scris pe Twitter locatarul Casei Albe, a cărui ţară numără peste 33.000 de morţi.

De asemenea suspectată că a întârziat să alerteze asupra apariţiei epidemiei şi apoi i-a minimalizat amploarea, China s-a apărat vineri de orice disimulare.

"Nu a existat niciodată nicio disimulare şi nu vom permite niciodată nicio disimulare", a asigurat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.

De la apariţia sa la sfârşitul anului 2019 la Wuhan, o metropolă din centrul ţării, coronavirusul a infectat peste 2 milioane de persoane în întreaga lume, conducând la restricţii şi măsuri de izolare fără precedent a cel puţin 4,5 miliarde de persoane.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...