Forţele armate iraniene au achiziţionat trei drone ce pot transporta bombe şi care au o rază de acţiune de 1.500 de kilometri, a anunţat sâmbătă ministrul apărării al Iranului, Amir Hatami, la televiziunea naţională, informează Reuters, citată de Agerpres.
Dronele pot monitoriza "mişcările inamicului de la o distanţă considerabilă' şi sunt capabile să execute misiuni de luptă, a precizat ministrul în timpul ceremoniei de livrare de la Teheran.
Aparatele de zbor sunt echipate cu bombe şi rachete şi pot zbura la o altitudine de pâna la 13.716 metri, a precizat ministrul, însă fără a dezvălui denumirea noilor aparate de zbor.
Dronele au fost produse de industria militară iraniană cu concursul universităţilor autohtone, a mai spus Hatami.
Dronele sunt echipamente vitale în sistemul de supraveghere a frontierei iraniene, în mod special în apele teritoriale din Golf din jurul Strâmtorii Ormuz, prin care trece o cincime din producţia mondială de petrol.
Tensiunile dintre Iran şi SUA au atins nivelurile cele mai ridicate din ultimele decenii după ce SUA l-au ucis pe generalul iranian de rang înalt Qassem Soleimani în urma unui atac cu dronă întreprins pe 3 ianuarie, în Bagdad, determinând Iranul să lanseze la câteva zile distanţă rachete spre baze militare din Irak, unde sunt staţionate trupe americane.
Editor web: Liviu Cojan