Joe Biden: SUA nu vor duce un război împotriva Rusiei în Ucraina. O astfel de confruntare înseamnă Al Treilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
colaj de fotografii cu Joe Biden și Vladimir Putin
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi dictatorul rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

O confruntare directă între forţele americane şi ruse în conflictul din Ucraina trebuie evitată întrucât ar putea conduce la un Al Treilea Război Mondial, a avertizat preşedintele Statelor Unite Joe Biden, citat sâmbătă de agenţia DPA.

„Vreau să fiu clar: vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea unui NATO unit şi galvanizat”, a scris Biden vineri pe Twitter, informează Agerpres.

„Dar nu vom duce un război împotriva Rusiei în Ucraina”, a adăugat el.

„O confruntare directă între NATO şi Rusia este Al Treilea Război Mondial. Şi este ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim”, a explicat preşedintele SUA.

La un eveniment al Partidului Democrat în Pennsylvania, Biden a comentat de asemenea asupra dezbaterii despre o propusă predare de avioane de luptă către Ucraina.

„Ideea că vom trimite echipament ofensiv şi vom avea avioane şi tancuri şi trenuri care intră cu piloţi americani şi echipaje americane (...). Nu vă amăgiţi, indiferent ce-aţi spune. Asta se numeşte Al Treilea Război Mondial”, a declarat Biden.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri