Și-a lăsat mașina cu motorul pornit în parcarea unui supermarket din Tecuci și i-a fost furată. Hoțul a fost oprit cu un sistem Spike

Data publicării:
sistem spike
Bărbat suspectat de furtul unei maşini dintr-o parcare din Tecuci, oprit de poliţişti cu Sistemul Spike. Foto: Shutterstock

Un bărbat suspectat că a furat un autoturism lăsat cu motorul pornit, din parcarea unui supermarket din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost oprit de către poliţişti cu ajutorul sistemului Spike (benzi de cuie). Şoferul de 31 de ani a fost dus la Poliţie şi este cercetat pentru furt, informează Poliţia Română.

Potrivit sursei citate de News.ro, la data de 3 ianuarie 2025, în jurul orei 10:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a fost sesizat telefonic, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism, lăsat cu motorul pornit, a fost furat din parcarea unui supermarket de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi.În acest context, au fost instituite filtre rutiere, pentru identificarea autoturismului în cauză.

În jurul orei 12:20, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Lieşti – Post Poliţie Griviţa au depistat autoturismul care se deplasa pe un drum, din localitatea Griviţa.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor de a opri, aceştia au folosit sistemul Spike (complet de blocare a trecerii autovehiculelor – benzi de cuie).

Şoferul aflat la volan, un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Tecuci, a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri