Amenzi de peste 160.000 de lei pentru firme din Gara de Nord, după un control al Protecției Consumatorului. Neregulile găsite

Data publicării:
gara de nord bucuresti tabela sosiri plecari
Foto: Shutterstock

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 160.000 de lei în urma unor controale făcute la firme din Gara de Nord din Bucureşti. Unele dintre acestea nu aveau autorizaţie de funcţionare, iar pentru altele s-a dispus suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor. Au fost găsite produse expirate, echipamente neigienizate, dar şi mizerie la grupurile sanitare.

Potrivit ANPC, comisarii Autorităţii au desfăşurat, joi, un control în Gara de Nord, Sector 1, Bucureşti, fiind verificate 16 unităţi.

Principalele deficienţe constatate au fost:

  • lipsa autorizaţiei de funcţionare,
  • materii prime cu stare termică modificată,
  • produse cu dată limită de consum depăşită,
  • igienizarea necorespunzătoare/elemente depreciate la grupuri sanitare,
  • nerespectarea proximităţii produselor de origine animală faţă de produse lemnoase,
  • lipsa elementelor de identificare şi caraterizare pentru produsele folosite la prepararea băuturilor,
  • agregate frigorifice depreciate, cu depuneri grosiere de gheaţă,
  • recipiente pentru colectarea deşeurilor reziduale fără protecţie sanitară.

Totodată, au fost găsite deficienţe în lista meniu privind implementarea OP ANPC 201/2022

  • preţurile nu erau afişate,
  • nu erau respectate temperaturile de păstrare a preparatelor calde,
  • lipseau elementele de identificare şi caraterizare pentru produse în vederea stabilirii valabilităţii,
  • igienizarea era necorespunzătoare,
  • depuneri grosiere de grăsime/ praf pe ustensile/paviment,
  • lipsea verificarea metrologică,
  • agregate frigorifice aveau elemente de etanşare a părţilor fixe şi mobile neigienizate
  • existau ⁠diferenţe de gramaj între cel afişat la locul de comercializare şi cel ca urmare a verificărilor efectuate,
  • depozitarea necorespunzătoare în agregatul frigorific raportat la natura produselor,
  • nu se respecta orarul de funcţionare,
  • banda rulantă care deservea accesul din Gara de Nord spre metrou prezenta depuneri de excremente şi lipsă de igienizare,
  • ⁠grupurile sanitare erau neigienizate.

Ca urmare, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale principale, în cuantum de 161.000 de lei, 8 avertismente şi pentru operatorul care administrează banda rulantă s-au solicitat documente suplimentare în vederea încheierii actului de control. Totodată, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare pentru produse în cuantum de 6.826 lei.

Pentru următoarele unităţi a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor: SC Isemir SRL, La 3M Pat-Pan Concept - Polen, La 3M Pat-Pan Concept - Pizza la cuptorul cu lemne, SC 3M Pat-Pan Concept SRL - Polen, La Geavidaroma SRL - Gama Expres Autoservire, Lagardele Travel Retail SRL.

Operatorii economici verificaţi îşi pot relua activitatea numai după remedierea tuturor deficientelor constatate şi consemnate în documentele de control.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor