Un incident îngrijorător a avut loc sâmbătă în Germania. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a atacat copii ucraineni în Einbeck, în landul Saxonia Inferioară, relatează News.ro.
Potrivit poliţiei, trecătorul a tras mai întâi de păr o fetiţă, apoi a luat un copil de 10 ani şi l-a aruncat peste balustrada unui pod, în canal. Băiatul s-a lovit de grinzile de fier ale podului, rănindu-se la cap şi la piciorul stâng. Suspectul a aruncat apoi cu o sticlă în nefericita victimă aflată dedesubt, rănind-o de data aceasta în umăr. După ce a făcut acest lucru, suspectul a fugit de la locul faptei, relatează cotidianul Bild, citat de La Libre Belgique.
Potrivit purtătorului de cuvânt al procuraturii, cel mai probabil, suspectul este un „vorbitor de limbă rusă”, întrucât acesta le-ar fi spus copiilor ucraineni: „Ar fi trebuit să vorbiţi în limba rusă”.
El a susținut apoi că „Ucraina a început războiul”.
Poliţia, care încă îl caută pe vinovat, a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.
Editor : M.B.