Giorgia Meloni s-a întâlnit cu Xi Jinping: Susţinerea de către China a efortului de război al Rusiei este o sursă de „mari fricţiuni”

Data publicării:
Chinese President Xi Jinping meets Italian Prime Minister Giorgia Meloni
Xi Jinping a primit-o pe Giorgia Meloni, premierul Italiei. Foto: Profimedia

Sprijinul economic al Chinei pentru efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei este o sursă de „mare fricţiune”, a declarat marţi premierul italian Giorgia Meloni, în timpul unei vizite oficiale în China, unde a fost primită de președintele Xi Jinping.

„Am fost cu siguranţă destul de clari în a ridica problema” sprijinului Chinei pentru Rusia, „încercând să raţionăm împreună despre ce interese are fiecare. Cred că China nu are niciun interes în acest stadiu să sprijine capacitatea industrială a Rusiei. Chiar dacă, după cum ştim, nu intervine direct, este clar că acest lucru creează o fricţiune, am spus-o în toate modurile posibile şi imaginabile şi am reiterat-o şi sper că ne dăm seama că această ţară poate juca într-adevăr un rol direct”, a declarat premierul Italiei, Giorgia Meloni, întrebată de presa italiană despre ce a discutat cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

„Preşedintele Xi a spus ieri (luni - n.r.) că China pledează întotdeauna pentru coexistenţa paşnică între popoare şi aici aş dori să văd paşi făcuţi în această direcţie”, a mai punctat premierul italian, potrivit ANSA și Reuters, preluate de News.ro.

Preşedintele chinez Xi Jinping şi prim-ministrul italian Giorgia Meloni au discutat despre războiul din Ucraina şi despre criza din Orientul Mijlociu în cadrul unei întâlniri care a avut loc luni la Beijing, potrivit biroului de presă al lui Meloni.

Meloni, a cărei ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a G7, a subliniat importanţa Chinei ca partener în abordarea insecurităţii globale în creştere în timpul discuţiilor lor.

Cei doi lideri au abordat „problemele prioritare de pe agenda internaţională, de la războiul din Ucraina la riscurile unei noi escaladări a situaţiei din Orientul Mijlociu. Ei au discutat, de asemenea, despre tensiunile în creştere din zona Indo-Pacific”, a precizat biroul liderului italian într-un comunicat.

Italia și războiul comercial China - UE

Meloni încearcă să relanseze legăturile economice ale ţării sale cu China, după ce Italia a ieşit anul trecut din iniţiativa emblematică Belt and Road a preşedintelui Xi, pe fondul deteriorării relaţiilor comerciale dintre Occident şi a doua cea mai mare economie a lumii.

„Există o insecuritate în creştere la nivel internaţional şi cred că China este în mod inevitabil un interlocutor foarte important pentru a face faţă tuturor acestor dinamici”, a declarat Meloni în timpul discuţiilor de la Casa de oaspeţi de stat Diaoyutai din Beijing.

Meloni a subliniat importanţa de a pune comerţul pe o bază mai echilibrată, mai degrabă decât să fie înclinat spre Beijing.

„Cred că Italia poate juca, de asemenea, un rol important în relaţiile cu Uniunea Europeană şi aici, de asemenea, încercăm să creăm relaţii comerciale care sunt cât mai echilibrate posibil”, a spus ea.

Politica comercială a UE a devenit din ce în ce mai protectoare din cauza îngrijorărilor legate de faptul că modelul de dezvoltare al Chinei, axat pe producţie, ar putea inunda blocul comunitar cu bunuri ieftine, în timp ce firmele chineze încearcă să-şi intensifice exporturile pe fondul cererii interne scăzute.

Comisia Europeană a confirmat luna aceasta că va impune tarife preliminare de până la 37,6 % asupra importurilor de vehicule electrice fabricate în China, ceea ce a amplificat tensiunile cu Beijingul. Oficialii chinezi au avertizat cu privire la un posibil război comercial, în cazul în care Bruxelles-ul nu va da înapoi.

„Spiritul Drumului Mătăsii”

Italia are o importanţă strategică pentru China, deoarece a reuşit să se impună singură în faţa Beijingului şi s-ar putea dovedi o voce moderatoare în cadrul blocului.

În 2019, Italia a devenit singurul membru al Grupului celor şapte democraţii industrializate care s-a alăturat iniţiativei lui Xi privind infrastructura „Belt and Road”, prezentată ca o recreare a vechiului drum comercial al Mătăsii. Şi, deşi Italia a părăsit în cele din urmă schema de investiţii în infrastructură anul trecut, sub presiunea SUA, din cauza îngrijorărilor cu privire la amploarea economică a Beijingului, Roma a semnalat că doreşte în continuare să creeze legături comerciale mai puternice cu gigantul asiatic, semnând duminică un plan de acţiune pe trei ani.

„Ambele părţi se confruntă cu oportunităţi importante pentru dezvoltarea reciprocă”, i-a spus Xi lui Meloni la începutul întâlnirii lor.

„China şi Italia ar trebui să susţină spiritul Drumului Mătăsii, astfel încât puntea de comunicare dintre Est şi Vest prin intermediul acestuia să poată duce într-o nouă eră”, a adăugat preşedintele chinez.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”