Căutarea unei resurse de apă a devenit o luptă în Kenya. Îi cad victime cel mai adesea femeile, care sunt nevoite să meargă zilnic kilometri pe jos, până la cel mai apropiat râu. Sunt expuse atacurilor bărbaților, dar și ale animalelor sălbatice. Rapoartele oficiale din Kenya stabilesc o legătură directă între secetă și, respectiv, creșterea violenței domestice și a expunerii femeilor în fața unor riscuri cărora cu greu le fac față.
Umoja este un sat care a devenit un centru de salvare pentru femeile și fetele care caută să scape de violența domestică, mutilarea genitală și căsătoriile timpurii. Aici nu e niciun bărbat, iar femeile se gospodăresc singure.
Una dintre ele este Christine Sitiyan. Reporterii The Guardian au întâlnit-o în timp ce stătea în fața colibei ei, în bătaia arzătoare a soarelui, și înșira mărgele minuscule și colorate pe un fir subțire, încercând să termine o centură tradițională colorată. Speră să o poată vinde cu 3.000 de șilingi kenyeni (20 de lire sterline), suficient cât să-i asigure cele necesare traiului timp de o lună.
Această scenă liniștită este foarte diferită de trecutul ei tumultuos. La fel ca multe fete din comunitatea ei, Sitiyan nu a terminat școala și a fost căsătorită de tânără. Șapte ani mai târziu, cu doi copii, și-a părăsit soțul, care o bătea zilnic.
„M-a bătut aproape în fiecare seară de frustrare”, spune Sitiyan, care acum are 25 de ani. A rămas fără familie și din cauza secetei, dar și a atacurilor triburilor învecinate.
A început să confecționeze diverse obiecte, cât să câștige 300 de șilingi pe zi, bani care abia îi ajung pentru a-și întreține familia. „Într-o zi am plecat cu copiii și am găsit refugiu aici.”, povestește ea.
Drumuri lungi de kilometri până la apă
Femeile din Umoja au trecut prin drame asemănătoare. Venind în sat au scăpat de amenințări și bătăi, dar sunt încă expuse pericolului violențelor din cauza secetei.
Ca și alte femei din zone apropiate, sunt expuse unui mare risc de agresiune sexuală, deoarece parcurg distanțe lungi în căutarea apei.
John Kitui, director Oxfam pentru Kenya, spune că, din cauza secetei care se accentuează, familiile sunt forțate să își căsătorească fiicele devreme pentru a primi plata zestrei. Fără bani pentru taxele școlare, fetele sunt forțate să părăsească școala și ajung mame la vârste fragede. Până la violența domestică nu e decât un pas, spune el.
Pe de altă parte, femeile cad victime conflictelor tribale, accentuate de secetă și de nevoile de apă și de mâncare. Bărbații sunt nevoiți să ducă animalele la păscut la zeci de kilometri distanță și lasă în urmă femei și copii care sunt atacați frecvent de alte triburi.
Într-un raport privind resursele de hrană și de apă din 2021 pentru Samburu arată că numărul cazurilor de violență domestică a crescut, cauzele fiind legate de problemele generate de schimbarea climatică.
Oamenii se luptă pentru apă, mâncare, un loc bun pentru creșterea animalelor
Henry Lenayiasa, lider din Samburu, spune că, frustrați pentru că nu mai pot asigura existența familiei, bărbații ajung să își agreseze femeile.
„Bărbații care nu reușesc să facă față secetei distrug femei. Am pierdut numeroase animale în timpul secetei. În nordul arid al Kenya, un bărbat fără vite nu are nimic de oferit și își pierde onoarea. Acest lucru poate duce la violență domestică. Dacă nu abordăm problemele climatice în mod adecvat, astfel de cazuri vor continua să escaladeze”, spune Lenayiasa.
Femeile din aceste comunități marginalizate sunt expuse riscului de atacuri din partea bărbaților, dar și ale animalelor sălbatice, deoarece resursele în scădere le împinge să călătorească mai departe de casele lor pentru a găsi apă sau lemne de foc.
„Nici un loc nu este sigur pentru noi. Am fost aproape să fiu bătută de niște tineri în drum spre râu, dar am reușit să scap. Este un risc pe care ni-l asumăm zilnic pentru a ne îngriji copiii.”, spune Sitiyan.
Râul din care a rămas doar „o panglică de nisip de culoare cafenie”
Pentru Sitiyan și cele 38 de femei din Umoja, principala sursă de apă și cea mai apropiată a fost râul Ewaso Ng'iro, dar acesta a secat din cauza secetei.
În urmă cu un deceniu, Observatorul Pământului al NASA a descris albia râului ca „o panglică de nisip de culoare cafenie” după seceta prelungită din 2009. Alteori, râul a inundat zona, iar oamenii s-au mutat. Râul are puțină apă în prezent, dar este contaminată cu deșeuri.
Reporterii Guardian au însoțit trei femei – Jane Nomong'en, Paulina Lekureiya și Kareni Lematile – pe traseul lor spre râu, timp de 25 de minute. Au trecut prin zone cu desișuri, unde deseori se ascund bărbații care le atacă.
Vase care colectează apa de ploaie acolo unde nu plouă deloc
„Nu există oameni în satul nostru care să ne apere de ei”, spun femeile. Pe traseu, femeile trec pe lângă mai multe vase cu apă îngropate în pământ, pentru a colecta apa de ploaie. Acolo însă nu a plouat niciodată.
În albia râului, femeile găsesc un loc cu nisip moale și speră că vor găsi apă. Cea mai tânără dintre ele are sarcina să scoată nisipul cu o cană pentru a face o gaură suficient de largă pentru ca apa să se scurgă. Este o muncă epuizantă, care necesită pauze dese, în timp ce celelalte două femei stau de pază.
„Un băiat de 14 ani a fost ucis de un crocodil în timp ce aducea apă acolo sus. O femeie a fost atacată de un crocodil în apropierea aceluiași loc. Era însărcinată în cinci luni. Fugim de bărbați și întâlnim crocodili.”, spune Lekureiya.
După 20 de minute, femeile reușesc să obțină prima cană cu apă și încearcă să umple patru vase de plastic de câte zece litri.
La aproximativ 100 de metri distanță, câțiva tineri scot cantități mari de nisip din râu pentru a umple un camion și a-l vinde dezvoltatorilor, spre supărarea femeilor. Fără nisip, apa nu mai poate fi captată în timpul sezonului uscat, iar în timp ploilor abundente se creează inundații.
Cea mai mare teamă a femeilor este că vor ajunge în situația în care să caute resurse de apă și mai departe, ceea ce le va expune și mai mult violențelor și atacurilor.
Editor : Georgiana Marina
