EMA examinează vaccinul Johnson&Johnson pentru cazuri de tromboze şi un posibil nou efect secundar rar al AstraZeneca

Data publicării:
Un cadru medical umple o seringă cu ser pentru a vaccina o tânără.
Campania de vaccinare împotriva COVID Foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a început să examineze rapoarte legate de cazuri de sângerări la persoane cărora le-a fost administrat vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca şi de asemenea cazuri de cheaguri de sânge după administrarea vaccinului Johnson & Johnson.

Patru cazuri serioase de cheaguri de sânge cu trombocite scăzute, dintre care unul fatal, au fost raportate după inocularea cu vaccinul anti-COVID-19 produs de Janssen, filiala europeană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson, potrivit EMA, citată de Agerpres.

Agenţia europeană mai menţionează că au fost de asemenea raportate cinci cazuri de sindrom de scurgere capilară legate de vaccinul AstraZeneca. Această afecţiune, provocată de scurgeri sangvine din vasele mici de sânge, este caracterizată prin tumefacţii şi scăderea tensiunii arteriale.

Totuşi, EMA menţionează că ''în acest stadiu încă nu este clar dacă există o relaţie de cauzalitate'' între vaccinuri şi simptomele raportate.

Agenţia europeană a recunoscut miercuri o legătură între administrarea vaccinului AstraZeneca şi cazuri foarte rare de "cheaguri de sânge neobişnuite asociate cu trombocite scăzute din sânge", listate acum ca "efecte secundare foarte rare". Totodată, autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, precum şi autorităţile britanice de sănătate au estimat că beneficiile utilizării acestui vaccin au depăşit cu mult riscurile.

EMA a primit rapoarte despre 169 de cazuri rare de tromboză venoasă cerebrală, înregistrate până la data de 4 aprilie, dintr-un total de 34 de milioane de doze de vaccin anti-COVID19 AstraZeneca administrate în Spaţiul Economic European.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri