A doua cea mai mare economie din lume a crescut cu 2,3% în 2020, faţă de 2019, potrivit statisticilor guvernamentale publicate luni, în ciuda pandemiei și peste așteptările analiștilor.
Este cea mai lentă rată de creştere anuală a Chinei din ultimele decenii. Ultima dată când economia ţării a avut o creştere mai lentă decât în 2020 a fost în 1976, când PIB-ul a scăzut cu 1,6% într-o perioadă de tumult social şi economic, potrivit Mediafax.
Dar, în condiţiile unui an în care o pandemie paralizantă a scufundat principalele economii mondiale în recesiune, China a ieşit în mod clar pe primul loc, scrie CNN.
Mai mult, creşterea economică a depăşit aşteptările: Fondul Monetar Internaţional, de exemplu, a prezis că economia Chinei va creşte cu 1,9% în 2020.
Cifrele arată că ritmul recuperării economice în China s-a accelerat pe măsură ce s-a apropiat finalul de an.
Economia Chinei a crescut cu 6,5% în al patrulea trimestru, comparativ cu un an mai devreme, iar în al treilea trimestru a fost înregistrată o creştere de 4,9%.
Editor : A.C.