Live Text SUA: Nu am văzut elemente care să contrazică ipoteza că racheta căzută în Polonia este ucraineană. Zelenski insistă că este rusească

Data actualizării: Data publicării:
ancheta la locul exploziei rachetei in polonia
Locul unde a căzut racheta în Polonia. FOTO: Twitter
Din articol
SUA cred că racheta este ucraineană Zelenski insistă: Racheta căzută în Polonia provenea din Rusia Secretarul american al apărării a insistat asupra „contextului” loviturilor ruse Rusia l-a convocat pe ambasadorul polonez după incident cu racheta rusească prăbușită în Polonia CNN: Ucraina a încercat să intercepteze o rachetă rusească în apropiere de explozia din Polonia Duda: Accesul Ucrainei a locul prăbuşirii rachetei necesită aprobarea Poloniei şi a SUA Premierul Poloniei: Explozia a fost cauzată de o rachetă rusească doborâtă „fără nicio intenție” Ucraina cere „acces imediat” la locul exploziei și spune că are dovezi ale „urmelor rusești” Germania se oferă să ajute Polonia să monitorizeze spaţiul aerian Stoltenberg: Ucraina nu are nicio vină pentru incidentul din Polonia  Macron: G20 are responsabilitatea de a „evita escaladarea” după incidentul din Polonia Polonia va comunica NATO că racheta căzută era ucraineană şi nu va invoca articolul 4 al tratatului nord-atlantic (surse) Zelenski insistă că rachetele căzute în Polonia erau rusești: "Ar trebui să existe un răspuns rapid"  Rishi Sunak: "Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina" China și Franța fac apel la calm Consiliul de Securitate al Poloniei se reunește din nou  Racheta ar fi fost urmărită de o aeronavă NATO (oficial american) Mark Rutte: Explozia mortală nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost atacurile oribile ale Rusiei Biden: "Este puţin probabil... să fi fost trasă din Rusia" Andrzej Duda: Nu avem în acest moment dovezi concludente cu privire la cine a lansat această rachetă Biden, reuniune cu liderii G7 şi NATO, după explozia din Polonia Secretarul general al ONU: Este esenţial să se evite escaladarea războiului din Ucraina Casa Albă informează despre discuţiile preşedintelui Biden cu secretarul general al NATO şi cu preşedintele Poloniei Ambasadorii NATO se reunesc de urgență, miercuri, la cererea Poloniei După Biden, Duda a vorbit la telefon cu Zelenski Polonia ridică gradul de alertă al armatei  Duda discută la telefon cu Biden Șeful NATO a vorbit cu președintele Poloniei Guvernul Poloniei va decide dacă cere activarea articolului 4 al NATO NATO: Suntem în strânsă coordonare cu Polonia Zelenski: „Teroarea nu se limitează la granițele noastre” Minsterul rus al apărării: O „provocare deliberată Polonia a ridicat avioane de luptă Și Ungaria a convocat Consiliul de Securitate Presa poloneză nu menționează explicit rachete rusești Pentagon: Orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție Letonia condamnă atacul

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat în Consiliul de Securitate că racheta care a căzut marți și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit”. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus după reuniunea de urgență a Alianței că o investigația este în curs, dar că nu e niciun semn că a fost un act deliberat. Stoltenberg a subliniat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin. În acest context, Polonia nu va invoca articolul 4 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice, adică acela care acoperă cazul în care un stat membru se simte amenințat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SUA cred că racheta este ucraineană

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 21:00 Casa Albă a acreditat miercuri ipoteza potrivit căreia racheta căzută în Polonia provine de la apărarea antiaeriană ucraineană, estimând totuşi că Rusia este, în final, responsabilă în această afacere.

Americanii „nu au văzut nimic care să contrazică” acest scenariu, avansat de Varşovia dar respins de Kiev, a estimat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului pentru securitate naţională, Adrienne Watson, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Avem deplină încredere în ancheta derulată de guvernul polonez asupra exploziei produse în apropiere de frontiera cu Ucraina şi salutăm profesionalismul şi rigoarea cu care este efectuată”, a adăugat ea, în numele acestui organism în slujba preşedintelui Joe Biden.

„Acestea fiind zise, indiferent care vor fi concluziile definitive, este clar că Rusia este, în final, responsabilă de acest eveniment tragic” din cauza tirurilor sale cu rachete asupra infrastructurilor civile ucrainene, a estimat ea într-un comunicat, adăugând: „Ucraina a avut şi are dreptul de se apăra”.

Citește și: Ungaria îl critică pe Zelenski pentru că a spus că racheta care a căzut în Polonia era rusească: „Dă un exemplu prost”

Zelenski insistă: Racheta căzută în Polonia provenea din Rusia

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 20:34 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat miercuri că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez în apropiere de frontiera cu Ucraina provenea din Rusia, relatează AFP.

„Nu am nicio îndoială că racheta nu ne aparţinea. Cred că era o rachetă a Rusiei, conform raportului militarilor”, a declarat la televiziune şeful statului ucrainean, în timp ce responsabili ai NATO au estimat că este vorba probabil despre o rachetă din sistemul ucrainean de apărare aeriană.

El a mai afirmat că nu a primit din partea occidentalilor nicio probă privind ipoteza unui proiectil ucrainean tras pentru a doborî rachete de croazieră ruseşti, lansate asupra teritoriului ucrainean în cadrul unui atac masiv.

„Avem dreptul de a primi probe de la partenerii noştri în spatele uşilor închise? Nu am primit nimic”, a spus Zelenski, subliniind că Kievul vrea să facă parte dintr-un grup de anchetă internaţional asupra acestui incident.

Acesta a suscitat temeri că NATO ar putea fi antrenat în conflict, în condiţiile în care Polonia este protejată de un angajament de apărare colectivă al Alianţei Nord-Atlantice.

Secretarul american al apărării a insistat asupra „contextului” loviturilor ruse

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 19:58 Secretarul american al apărării a insistat miercuri asupra „contextului” loviturilor ruse având drept ţintă infrastructuri civile ucrainene pentru a explica tirul de rachetă soldat cu moartea a două persoane, marţi, în Polonia, şi care ar fi putut fi lansat de Ucraina pentru a intercepta proiectilele ruseşti, relatează AFP. El a ţinut totodată să asigure că sistemele de apărare antiaeriană NASAMS trimise de SUA Ucrainei „sunt de acum operaţionale şi au o rată de succes de 100% pentru interceptarea de rachete ruse”.

„Ceea ce ştim este contextul în care se întâmplă toate acestea. Rusia acuză eşec după eşec pe câmpul de luptă şi ia în vizor civilii şi infrastructurile ucrainene”, a spus Lloyd Austin, în deschiderea unei reuniuni virtuale a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, format din aproape 50 de ţări.

„Vom continua să conlucrăm strâns cu aliaţii noştri, Polonia şi alte state, pentru a strânge mai multe informaţii”, a asigurat el.

Rusia l-a convocat pe ambasadorul polonez după incident cu racheta rusească prăbușită în Polonia

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 18:43 Ministerul de externe al Rusiei l-a convocat, miercuri, pe ambasadorul polonez la Moscova, la o zi după incidentul în care o rachetă s-a prăbușit pe teritoriu polonez.

„Ambasadorul polonez este convocat la ministerul rus al afacerilor externe”, a anunţat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, fără alte precizări.

CNN: Ucraina a încercat să intercepteze o rachetă rusească în apropiere de explozia din Polonia

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 17.51 Armata ucraineană le-a comunicat Statelor Unite și aliaților lor că a încercat să intercepteze o rachetă rusească în intervalul de timp și în zona unde a avut loc explozia din localitatea poloneză Przewodow, scrie CNN, citând un oficial american.

Nu este clar dacă această rachetă este aceeași care a căzut în Polonia.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a trimis la declarația de marți seară a președintelui Joe Biden: „Este puțin probabil, având în vedere traiectoria, ca (racheta) să fi fost trasă din Rusia. Dar vom vedea. Vom vedea”.

Duda: Accesul Ucrainei a locul prăbuşirii rachetei necesită aprobarea Poloniei şi a SUA

ACTUALIZARE 16 noiembrie 0ra 17.40 Atât Polonia, cât şi SUA vor trebui să fie de acord pentru ca Ucraina să ia parte la ancheta asupra rachetei care a căzut într-un sat din sud-estul Poloniei, a declarat miercuri preşedintele polonez, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Investigaţia este efectuată de experţi polonezi şi americani şi pentru ca altcineva să poată participa la aceasta ar fi necesar cel puţin acordul celor două părţi”, a spus Andrzej Duda în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit preşedintelui Andrzej Duda, racheta căzută în satul Przewodow este o rachetă de producţie rusească S-300, dar aflată în dotarea armatei ucrainene.

Premierul Poloniei: Explozia a fost cauzată de o rachetă rusească doborâtă „fără nicio intenție”

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 16.30 Explozia produsă marți seara în Polonia a fost provocată de o rachetă rusească doborâtă pe teritoriul polonez „fără nicio intenție de ambele părți”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de CNN.

„Informațiile strânse de serviciile noastre și cele furnizate de aliații noștri indică, cel mai probabil, că explozia de la Przewodów, în estul Poloniei, a fost cauzată de doborârea și distrugerea unei rachete rusești”, a spus el.

Morawiecki a scris pe Twitter că „există multe indicii că una dintre aceste rachete a căzut pe teritoriul polonez fără nicio intenție de ambele părți”.

Anterior, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că racheta care a căzut în țara sa și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit".

Ucraina cere „acces imediat” la locul exploziei și spune că are dovezi ale „urmelor rusești”

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 15.10 Ucraina cere „acces imediat” la locul exploziei din Polonia și este pregătită să ofere partenerilor dovezi ale „urmelor rusești”, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, potrivit Sky News.

Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, a declarat că țara dorește o anchetă comună asupra incidentului de marți cu partenerii săi și vrea să vadă informațiile care au stat la baza concluziilor aliaților.

Locul exploziei - satul rural Przewodow - se află în apropierea graniței cu Ucraina.

Descoperirile inițiale au sugerat că racheta care a lovit Polonia a fost trasă de forțele ucrainene asupra unei rachete rusești.

Secretarul general al NATO a spus că explozia a fost probabil cauzată de o rachetă de apărare aeriană ucraineană, dar că Rusia a fost responsabilă în cele din urmă pentru că a început războiul.

Între timp, Polonia a semnalat că nu va invoca articolul 4 al NATO, care prevede consultări între aliați în fața unei amenințări de securitate.

Germania se oferă să ajute Polonia să monitorizeze spaţiul aerian

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 15.10 Germania a anunţat, miercuri, că va oferi sprijin Poloniei pentru patrularea spaţiului aerian, în urma incidentului de marţi, când o rachetă folosită în războiul dintre Ucraina şi Rusia a căzut pe teritoriul polonez şi a ucis doi oameni, relatează CNN.

„Ca reacţie imediată la incidentul din Polonia, ne vom oferi să consolidăm poliţia aeriană a spaţiului aerian polonez cu avioane de luptă germane Eurofighters”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării, Christian Thiels, într-o conferinţă de presă.

„Misiunea ar putea începe încă de mâine, dacă Polonia doreşte”, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Stoltenberg: Ucraina nu are nicio vină pentru incidentul din Polonia 

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 14.10 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, miercuri, după reuniunea de urgență a Alianței care a fost convocată după prăbușirea în Polonia a rachetei care a ucis doi oameni, că investigația este în curs, dar că nu e niciun semn că a fost un act deliberat.

Stoltenberg a subliniat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin.

"Am căzut de acord că trebuie să rămânem vigilienți, vom continua să ne consultăm și să monitorizăm situația îndeaproape. NATO e unită, vom face mereu ce e necesar pentru a proteja toți aliații. Aliații NATO și-au exprimat susținerea puternică față de Polonia și au exprimat condoleanțe pentru victime. 

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 13.30 Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat în Consiliul de Securitate că racheta care a căzut marți și a ucis două persoane a fost „probabil un incident nefericit”, scrie  The Guardian.

Este foarte probabil ca racheta, care a fost de fabricație rusă, să fi fost folosită de apărarea aeriană ucraineană, a adăugat el.

Nu există motive să credem că incidentul cu rachetă a fost un atac intenționat, a spus Duda, sau că racheta a fost lansată de partea rusă.

„Nu există niciun indiciu că acesta a fost un atac intenționat asupra Poloniei. Nu avem nicio dovadă în acest moment că a fost o rachetă lansată de partea rusă. Există multe indicii că a fost o rachetă de apărare aeriană, care, din păcate, a căzut pe teritoriul polonez. Suntem în contact direct cu aliații noștri din NATO. Subliniez – nu avem nicio dovadă circumstanțială care să ne permită să concluzionăm că a fost un atac asupra Poloniei”, a afirmat Duda.

El le-a cerut locuitorilor din estul Poloniei să nu fie „îngrijorați de prezența sporită a serviciilor și a armatei”. „Vă rugăm să vă păstrați calmul – siguranța noastră este asigurată”, a mai spus el.

La rândul lui, premierul polonez a declarat că țara sa nu va invoca articolul 4 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice - adică acela care acoperă cazul în care un stat membru se simte amenințat.

Macron: G20 are responsabilitatea de a „evita escaladarea” după incidentul din Polonia

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 13.15 Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că liderii G20 au responsabilitatea să transmită un „mesaj foarte clar pentru a evita escaladarea” după incidentul din Polonia.

Liderii lumii trebuie să trasmită „un mesaj foarte clar pentru a evita escaladarea... pentru a apăra pacea și pentru a evita diviziunea, o împărțire a lumii”, a declarat Macron.

Referitor la analiza care se derulează după acest incident, președintele francez a subliniat că aceasta arată „sensibilitatea extremă a situației” din jurul Ucrainei.

El a adăugat că există „convergență” între liderii G20, inclusiv China și India, pentru a forța Rusia să înceteze războiul. Liderul chinez Xi Jinping „și-a exprimat foarte clar” dorința de detensionare a situației din Ucraina, a spus Macron.

Polonia va comunica NATO că racheta căzută era ucraineană şi nu va invoca articolul 4 al tratatului nord-atlantic (surse)

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 13.10 Guvernul Poloniei va comunica miercuri partenerilor săi din NATO că racheta care a lovit marţi teritoriul său şi a ucis doi oameni a fost trasă de armata ucraineană, a declarat pentru EFE o sursă diplomatică europeană.

Potrivit sursei citate, care a vorbit sub rezerva anonimatului, Varşovia nu va invoca în cele din urmă în faţa partenerilor săi din alianţă articolul 4 din Tratatul fondator al NATO.

Articolul menţionat prevede consultări între aliaţi atunci când este ameninţată ''integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea oricăreia dintre părţi''. 

Zelenski insistă că rachetele căzute în Polonia erau rusești: "Ar trebui să existe un răspuns rapid" 

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 12.50 Lovitura cu rachetă în Polonia "nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20", a declarat miercuri Volodimir Zelenski prin videoconferinţă în faţa liderilor grupului reunit în Bali, în contextul în care versiunea că a fost totuşi vorba de o rachetă a sistemului antiaerian al Ucrainei devine din ce în ce mai plauzibilă. 

"Există un stat terorist împotriva căruia trebuie să ne apărăm", a avertizat Zelenski, desemnând Rusia, potrivit textului discursului pronunţat de preşedintele ucrainean la ultima sesiune a summitului din Bali, la care "toţi au vorbit despre cum să se pună capăt războiului" declanşat de Rusia în Ucraina. "Iar după aceea, aproape 100 de rachete ruseşti au lovit Ucraina. Clădiri rezidenţiale au ars. Centrale electrice au fost din nou distruse. Sute de localităţi au rămas fără electricitate, apă şi încălzire. Traficul pe internet a fost redus cu două treimi", a denunţat el.

"Din păcate, există şi victime umane. Şi nu numai în Ucraina. Ieri, rachete ruseşti au lovit teritoriul Poloniei vecine. Ar trebui să existe un răspuns rapid", a spus Zelenski, fără să ofere nicio dovadă pentru aceste afirmaţii, notează EFE, citată de Agerpres.

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 11.45 Președintele american Joe Biden ar fi informat aliații NATO și liderii G7 că explozia din Polonia ar fi fost provocată de o rachetă de apărare aeriană ucraineană, a declarat o sursă NATO pentru Reuters.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rishi Sunak: "Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina"

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 11.10 O reacție la incidentul din Polonia a venit în urmă cu puțin timp de la premierul Marii Britanii. Situația nu ar fi apărut dacă Vladimir Putin nu ar fi invadat Ucraina, a spus Rishi Sunak, la finalul summitului G20 la care a participat în Indonezia.

Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: "Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. Aceasta este realitatea crudă și necruțătoare a războiului declanșat de Putin. Pe măsură ce continuă, reprezintă o amenințare la adresa securității noastre și a aliaților noștri. "

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 11.00 NATO va organiza miercuri dimineaţă, de la ora locală 10:00, o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, pentru a discuta despre explozia din estul Poloniei, în apropiere de frontiera cu Ucraina, soldată cu doi morţi, au declarat doi oficiali NATO şi un diplomat european pentru Reuters.

Reuniunea ambasadorilor statelor membre ale NATO va fi prezidată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care va prezenta rezultatele discuţiilor într-o conferinţă de presă, prevăzută să înceapă la 12:30, a menţionat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat.

China și Franța fac apel la calm

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 10.25 China a făcut apel la calm după ce incidentul de marți din Polonia.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, a declarat într-un briefing de presă: „În situația actuală, toate părțile relevante ar trebui să rămână calme și să fie reținute, pentru a evita escaladarea situației”.

Anterior, Franța a cerut „cea mai mare precauție” în evaluarea cu privire la locul de unde provine racheta. 

Președintele Biden a spus că este „putin probabil” ca racheta să fi fost lansată din Rusia.

Consiliul de Securitate al Poloniei se reunește din nou 

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 09.45 Consiliul de Securitate Națională al Poloniei (BBN) se va reuni din nou miercuri, pe fondul îngrijorărilor că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în țările vecine, după atacul cu rachete de marți care a ucis două persoane, transmite Reuters.

"BBN analizează în prezent aranjamentele făcute până în prezent cu comandanții, șefii serviciilor și aliații", a declarat șeful Consiliului de Securitate Națională al Poloniei, Jacek Siewiera, într-o postare pe Twitter.

Consiliul de securitate polonez s-a reunit pentru prima dată marți seară, după aflarea veștii despre atac.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Racheta ar fi fost urmărită de o aeronavă NATO (oficial american)

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 09.30. O aeronavă NATO care zbura marți deasupra spațiului aerian polonez ar fi urmărit racheta care a aterizat pe teritoriul Poloniei, a declarat marți un oficial militar al alianței pentru CNN.

„Informațiile au fost transmise NATO și Poloniei", a declarat oficialul militar al NATO.

Avionul efectua zborul în cadrul misiunii de supraveghere în contextul evenimentelor din Ucraina. Avioanele NATO au efectuat o supraveghere cu regularitate în jurul Ucrainei de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.

Oficialul NATO nu a precizat cine a lansat racheta care a fost urmărită aterizând în Polonia și nici de unde a fost lansată.

ACTUALIZARE 16 noiembrie ora 09:03 Agenția de presă americană Associated Press (AP) scrie, citând oficiali americani, că informațiile preliminare sugerează că racheta care a lovit Polonia și a ucis doi oameni a fost trasă de forțele Ucrainei către o rachetă rusească.

Ministerul de Externe polonez a spus inițial despre rachetă că este „de fabricație rusească”. The Guardian scrie că aceasta ar putea fi și rachete sol-aer S-300 care aparțin Ucrainei.

Anterior, Joe Biden a fost întrebat dacă racheta a fost trasă din Rusia. El a spus că „există informații preliminare care contestă aceasta. Nu vreau să spun asta până când nu anchetăm complet. Însă este improbabil în mințile [sic] traiectoriei sale că a fost trasă din Rusia”.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că ia în serios negarea Rusiei că ar fi fost implicată în atac, adăugând că probabil este o eroare tehnică.

Erdogan a declarat la summitul G20 de la Bali: „M-am întâlnit cu cancelarul german Oplaf Scholz. Există impresia generală că această rachetă nu este fabricată în Rusia iar această declarație duce către anumite fapte, așa că nu ar trebui să insistăm că racheta a fost lansată din Rusia. Aceasta ar fi o provocare”.

El a adăugat că „pacea poate fi stabilită doar prin dialog și vrem să stabilim dialogul”.

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 09.00 Experții americani se vor alătura anchetei Poloniei cu privire la exploziile de marți, a declarat președintele Andrzej Duda citat de TASS.

„Președintele SUA Joe Biden a spus că va sprijini munca experților noștri, trimițând experți din Statele Unite”, a spus el.

Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden a oferit sprijin deplin Varșoviei în legătură cu acest incident.

„Președintele Biden a oferit sprijinul deplin al SUA și asistență pentru ancheta Poloniei. Președintele Biden a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite față de NATO. Cei doi lideri au spus că ei și echipele lor ar trebui să rămână în strânsă legătură pentru a determina următorii pași corespunzători pe măsură ce investigația continuă”, a comunicat Casa Albă.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că guvernul a invitat experți internaționali să se alăture anchetei.

„Lucrăm pentru a stabili toate cauzele incidentului cu experții internaționali pe care i-am invitat să se alăture grupului nostru de experți și anchetatori”, a spus el. „Am cerut ajutor de la aliații noștri și menținem un contact strâns cu ei tot timpul”.

Mark Rutte: Explozia mortală nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost atacurile oribile ale Rusiei

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 08.50 Explozia mortală a unei rachete pe teritoriul Poloniei "nu s-ar fi întâmplat fără atacurile oribile cu rachete ale Rusiei împotriva Ucrainei", a declarat miercuri premierul olandez Mark Rutte, citat de CNN.

Premierul olandez a postat pe Twitter o fotografie cu șefii de stat din G7 alături de membrii NATO prezenți la summitul G20 din Bali, după o reuniune de urgență organizată de grup pentru a discuta despre incidentul din Polonia.

Liderii au fost "uniți în mesajul nostru că mai întâi trebuie să stabilim faptele și, prin urmare, susținem ancheta Poloniei", a subliniat Rutte.

"Un lucru este clar: acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără atacurile oribile cu rachete ale Rusiei împotriva Ucrainei. Continuăm să susținem Ucraina în apărarea sa împotriva agresiunii rusești", a adăugat el.

Biden: "Este puţin probabil... să fi fost trasă din Rusia"

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 07:25. Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie.

"Este puţin probabil... să fi fost trasă din Rusia", a declarat reporterilor Joe Biden după o întâlnire de urgenţă cu ceilalţi lideri ai G7, organizată în marja summitului G20, care are loc în Bali, Indonezia.

A adăugat că există informaţii care contrazic presupunerile că racheta care a provocat o explozia soldată cu moartea a două persoane în satul Przewodow din estul Poloniei a fost trasă din Rusia.

"Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea", a declarat preşedintele SUA, conform Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele american a subliniat că investigaţiile asupra incidentului sunt în desfăşurare.

"Am convenit să sprijinim ancheta Poloniei cu privire la explozia din Polonia rurală, lângă graniţa cu Ucraina, şi se vor asigura că ne dăm seama exact ce s-a întâmplat", a spus Biden."Şi apoi vom stabili împreună următorul pas, pe măsură ce investigăm şi înaintăm. A existat unanimitate totală între cei aflaţi în jurul mesei (reuniunii G7)", a asigurat el.

"În momentul în care lumea se adunase la G20 pentru a îndemna la dezescaladare, Rusia a ales să escaladeze în Ucraina", a mai declarat Biden, potrivit dpa.
Autorităţile de la Varşovia au anunţat că racheta care a explodat era fabricată în Rusia, dar că nu este clar încă de unde a fost lansată.

Atât Ucraina, cât şi Rusia, folosesc rachete proiectate de sovietici, notează dpa. 

Andrzej Duda: Nu avem în acest moment dovezi concludente cu privire la cine a lansat această rachetă

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 07:10 Andrzej Duda, președintele Poloniei: "Știm că azi toată ziua (ieri, n.r.) Rusia a atacat Ucraina cu rachete, dar nu avem în acest moment dovezi concludente cu privire la cine a lansat această rachetă.

Cel mai probabil a fost o rachetă de fabricație rusească, dar totul este încă sub investigație în acest moment.

Vreau să asigur pe toată lumea că lucrăm într-un mod foarte calm, foarte atent, nu luăm decizii pripite și rog pe toată lumea să rămână calmă. Soldații polonezi sunt la fața locului, avem sprijinul aliaților și toate angajamentele față de noi sunt în vigoare.

Până în acest punct, putem spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un incident izolat. Nimic nu indică faptul că vor urma și altele".

Biden, reuniune cu liderii G7 şi NATO, după explozia din Polonia

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 07:00 Preşedintele SUA, Joe Biden, şi liderii G7 şi NATO au organizat o reuniune neprogramată anterior în Bali pentru a discuta despre explozia din Polonia, care a provocat moartea a două persoane. La finalul distruţiei, Biden a precizat că liderii au convenit să sprijine ancheta Poloniei, transmite CNN.

La reuniune au participat Biden, cancelarul german Olaf Scholz, premierul canadian Justin Trudeau, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, premierul japonez Kishida Fumio, premierul britanic Rishi Sunak, premierul spaniol Pedro Sanchez, premierul olandez Mark Rutte, preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel. 

Biden a spus că i-a informat pe lideri despre discuţia sa anterioară cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. 

"Am convenit să sprijinim investigaţia Poloniei privind explozia din zona rurală de lângă graniţa cu Ucraina. Şi mă voi asigura că vom afla exact ce s-a întâmplat. Apoi vom stabili în mod colectiv următorul pas pe măsură ce vom investiga şi vom continua. A existat o unanimitate totală în rândul celor prezenţi la masă", a declarat Biden. 

Secretarul general al ONU: Este esenţial să se evite escaladarea războiului din Ucraina

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 06.45 Secretarul general al ONU Antonio Guterres a afirmat marţi seară că este "absolut esenţial să se evite escaladarea războiului din Ucraina" şi s-a declarat foarte îngrijorat de informaţiile privind explozia unei rachete de fabricaţie rusă în Polonia, potrivit Agerpres.

Într-un scurt comunicat transmis de de purtătorul său de cuvânt, Antonio Guterres a cerut o "anchetă aprofundată" asupra atacului care a ucis două persoane şi care ar putea marca o escaladare majoră a conflictului din Ucraina, cu implicarea unui membru NATO. 

Casa Albă informează despre discuţiile preşedintelui Biden cu secretarul general al NATO şi cu preşedintele Poloniei

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 06.30 Casa Albă a informat că preşedintele american Joe Biden a vorbit la telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în contextul consultărilor diplomatice ample privind exploziile din Polonia, transmite miercuri AFP.

Joe Biden, aflat într-o călătorie în Asia, a discutat anterior şi cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

"Cei doi lideri au convenit să rămână în contact, la fel ca echipele lor, pentru a determina următoarele etape de urmat pe măsură ce ancheta progresează", se arată într-un comunicat al executivului american.

Ambasadorii NATO se reunesc de urgență, miercuri, la cererea Poloniei

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 00:35. Ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri, la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni, după o explozie produsă în Polonia, în apropiere de graniţa cu Ucraina, care ar fi fost provocată de o rachetă rusească rătăcită, informează Reuters.

În conformitate cu Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, membrii pot ridica orice problemă de îngrijorare, în special legată de securitatea unei ţări membre.

Unul dintre diplomaţi a declarat că Alianţa va acţiona cu prudenţă şi că are nevoie de timp pentru a verifica modul exact în care s-a produs incidentul.

După Biden, Duda a vorbit la telefon cu Zelenski

ACTUALIZARE 16 noiembrie, ora 00:25. După ce a discutat la telefon cu Joe Biden, președintele polonez Andrzej Duda a vorbit și cu Volodimir Zelenski.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Polonia ridică gradul de alertă al armatei 

ACTUALIZARE 11.47. Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a spus într-o conferință de presă că guvernul crește nivelul de alertă al armatei ca răspuns la explozia de lângă granița cu Ucraina.

Duda discută la telefon cu Biden

ACTUALIZARE 11.42. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, vorbește la telefon cu președintele american Joe Biden, după reuniunea Consiliului de Securitate națională.

Șeful NATO a vorbit cu președintele Poloniei

ACTUALIZARE 11.27. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit la telefon cu președintele Poloniei, Andrzej Duda și i-a transmis condoleanțe pentru victimele exploziilor. 

NATO monitorizează situația și au loc consultări între țările aliate, a spus Stoltenberg.

Este important să fie stabilite toate faptele, a adăugat el. 

Guvernul Poloniei va decide dacă cere activarea articolului 4 al NATO

ACTUALIZARE 11.23. Polonia ia în considerare invocarea articolului 4 din tratatul NATO, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Müller.

Conform Articolului 4, toate deciziile NATO sunt luate prin consens, după discuții și consultări între țările membre. Aliații pot face schimb de opinii și informații și pot discuta probleme înainte de a ajunge la un acord și de a lua măsuri.

Ancheta cu privire la explozia care a ucis 2 persoane în apropierea graniței cu Ucraina este în desfășurare, a mai spus oficialul.

NATO: Suntem în strânsă coordonare cu Polonia

ACTUALIZARE 11.15. NATO examinează informaţiile privind căderea unor rachete ruseşti în Polonia, potrivit unui oficial al Alianţei citat de AFP.

"Examinăm în prezent aceste informaţii şi suntem în strânsă coordonare cu Polonia, aliatul nostru", a declarat un oficial NATO, sub protecţia anonimatului.

Zelenski: „Teroarea nu se limitează la granițele noastre”

ACTUALIZARE 10.25 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat după exploziile din Polonia.

„Teroarea nu se limitează la granițele noastre și e o chestiune de timp până când teroarea rusă va merge mai departe”, a spus el.
Zelenski a spus că rachetele căzute pe teritoriul NATO sunt „o escaladare foarte semnificativă”.

„Trebuie să acționăm”, a adăugat el.

Minsterul rus al apărării: O „provocare deliberată

ACTUALIZARE 10.00. Minsterul rus al apărării a spus că este vorba despre o „provocare deliberată pentru a escalada situația”.

„Nu au existat lovituri asupra țintelor din apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia cu arme rusești. Resturile publicate de presa poloneză de la scena din Przewodow nu au nimic de-a face cu armele rusești”, arată ministerul.

Polonia a ridicat avioane de luptă

ACTUALIZARE 09.43. Forțele Aeriene Poloneze au ridicat avioane de luptă de pe aeroportul Tomaszow Lubelski. Armata și Parchetul au ajuns la fermă, relatează Visegrad 24.

Și Ungaria a convocat Consiliul de Securitate

ACTUALIZARE 09.35. Ungaria a convocat Consiliul de Securitate în această seară, din cauza bombelor rusești căzute în Polonia și a întreruperii livrărilor de gaze prin conducta Drujba, a anunțat Zoltan Kovacs, purtător de cuvânt al lui Viktor Orban.

Reacții au venit și de la oficiali din Estonia și Lituania. Teritoriul NATO trebuie apărat, au spus aceștia.

Presa poloneză nu menționează explicit rachete rusești

ACTUALIZARE 09.30. Presa poloneză tratează pe larg exploziile de la granița cu Ucraina în urma cărora au murit 2 oameni, dar nici jurnaliștii, nici comentatorii, nici partidele politice nu menționează faptul că ar fi vorba de rachete rusești.

În schimb, se amintește în presa poloneză că Joe Biden a promis în vizita sa din Polonia că NATO va apăara „fiecare centimetru” din teritoriul Alianței.

Pentagon: Orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție

ACTUALIZARE 09.24. SUA cunosc relatările potrivit cărora două rachete rusești au lovit în interiorul Poloniei, lângă granița cu Ucraina, dar nu dețin în prezent informații care să coroboreze aceste rapoarte, a spus un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Par Ryder.

Orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție, a adăugat el.

„Am spus foarte clar că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a mai spus Ryder.

ACTUALIZARE 09.14. Margarita Simonian, o propagandistă a lui Putin, a vorbit despre posibile „sosiri” de rachete în Polonia.

„Acum Polonia are propriul său Belgorod. La ce vă așteptați?” a scris ea pe Telegram, cu referire la regiunea rusă aflată la granița cu Ucraina.

Letonia condamnă atacul

ACTUALIZARE 09.07. Ministrul apărării din Letonia a condamnat incidentul.

„Condoleanțe fraților noștri de arme polonezi. Regimul criminal rus a lansat rachete care țintesc nu numai civilii ucraineni, ci au aterizat pe teritoriul NATO, în Polonia. Letonia este alături de prietenii polonezi și condamnă această crimă”, a scris pe Twitter Artis Pabriks.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 09.02 Un înalt oficial din cadrul serviciilor de informații americane a spus la rândul său că rachetele rusești au ajuns pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO, omorând două persoane.

Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller, nu a confirmat imediat informația, dar a spus că liderii țării țin o întâlnire de urgență din cauza unei „situații de criză”, relatează Associated Press.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 


Consiliul, format din ministerii apărării, internelor, justiției și afacerilor externe, precum și coordonatorul serviciilor de informații, pregătește și coordonează deciziile privind securitatea și apărarea națională.

Purtătorul de cuvânt al cabinetului, Piotr Muller, nu a precizat despre ce discută consiliul, relatează Reuters.

Rachetele au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale. Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET.

bomba polonia
Localitatea Przewodow se aflăî la doar câțiva kilometri de granița dintre Polonia și Ucraina. Sursă foto: Google Maps

Localitatea poloneză Przewodow este situată la 50 de kilometri nord de orașul ucrainean Liov, la circa 10 kilometri de granția dintre Polonia și Ucraina.

Pompierii au confirmat că au avut loc explozii în Przewodow, dar au spus că în acest moment nu sunt cunoscute cauzele, a declarat într-un interviu pentru Radio Lublin purtătorul de cuvânt al pompierilor din zonă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta a confirmat că două persoane și-au pierdut viața.

Martorii spun că au auzit două explozii.

Și primarul localității Dolhobyczow, Grzegorz Drewnik, care locuiește la 6 kilometri de locul incidentului, a spus că s-au auzit două explozii.

„Pot confirma acest lucru cu certitudine. – Toată zona a fost împrejmuită și echipele de intervenție sunt la fața locului. Atât pot spune în acest moment. Dar acum sunt acolo”, a spus el, citat de Kurier Lubelski.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Sorin Ovidiu Vîntu știe cine va fi noul președinte al României: ”Câștigătorul este...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
TIMISOARA - INAUGURARE TERMINAL SCHENGEN - 29 MAR 2024
Ciolacu, despre cum s-a contrazis singur în scandalul Nordis: „Poate nu am fost foarte inspirat, eram tot...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Alec Baldwin, atacat dur de mama Halynei Hutchins, înainte de premiera „Rust”: „Am vrut să văd munca fiicei...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...