Cea mai mare economie europeană riscă să intre în recesiune. Care sunt semnele

Data publicării:
Graphs representing the stock market crash
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia

Producţia industrială a Germaniei a scăzut în octombrie, reducând speranţele că acest sector cheie se va redresa la începutul trimestrului patru din 2024 şi sporind temerile legate de intrarea în recesiune a celei mai mari economii europene, transmit Bloomberg şi Reuters.

Conform datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a scăzut cu 1% în octombrie comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un recul de 2%), în timp ce analiştii estimau un avans de 1%. Declinul vine în urma scăderii cu 8,9% a producţiei de energie şi cu 1,9% a producţiei în sectorul auto, a precizat Destatis.

„Datele arată că încă ne confruntăm cu o scădere a activităţii în industrie", se spune într-un comunicat al Ministerului Economiei de la Berlin.

Un indicator mai puţin volatil arată că în perioada august - octombrie 2024 producţia industrială a scăzut cu 0,4% faţă de precedentele trei luni.

„Nu se întrevede un final al problemelor din industria germană. Este un start extrem de slab al trimestrului patru, sporind riscul recesiunii în perioada iernii", a apreciat Carsten Brzeski de la ING.

Datele de vineri contrastează cu cele publicate săptămâna aceasta, care arată un declin sub aşteptări al comenzilor industriale în octombrie şi chiar o uşoară creştere dacă nu se ţine cont de comenzile mari.

Declinul din industrie afectează evoluţia economiei germane, care s-a putea contracta pentru al doilea an consecutiv.

Şi preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a avertizat că PIB-ul Germaniei ar putea scădea şi în 2025 dacă preşedintele ales al SUA, Donald Trump, implementează taxe vamale suplimentare la importurile din China şi alte ţări.

Analiştii avertizează că industria Germaniei va avea dificultăţi să-şi revină, pe fondul slăbiciunii cererii globale, al dificultăţilor structurale de pe plan intern şi incertitudinilor politice din ţară şi de peste hotare.

Anul trecut, Germania a avut cea mai slabă performanţă în rândul economiilor din G7. De asemenea, Germania are cea mai mare pondere a exporturilor în PIB, în G7, şi este puternic dependentă de comenzile externe, a explicat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă pe lună un nepalez care lucrează în România. Mai mult decât...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Pedeapsa primită de un bărbat care a forțat o minoră bolnavă și orfană să se prostitueze, câștigând de pe...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...