Trecerea bizară a unui soldat american dincolo de zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei, unul dintre cele mai periculoase locuri de pe planetă, a adus din nou locul în atenția internațională. Travis King, militar american care fusese staționat în Coreea de Sud a trecut benevol și fără autorizație granița spre Nord în timpul unui tur în zona de securitate comună. Este neclar ce s-a întâmplat cu el, ulterior, însă a fost, cel mai probabil, reținut de autoritățile nord-coreene. Situația este cu atât mai problematică cu cât este cunoscut că regimul de la Phenian este unul extrem de imprevizibil și care acționează brutal atunci când consideră că este pus în pericol. Există, de asemenea, temerea că regimul Kim ar putea să folosească prezența sa pe teritoriul țării în scopuri de propagandă sau pentru a obține concesii din partea americanilor.
Experții spun că prezența lui Travis King pe teritoriul nord-coreean va oferi regimului de la Phenian o „monedă de schimb” în discuțiile ulterioare cu guvernul Statelor Unite, mai ales în condițiile în care ne aflăm într-o perioadă relativ tensionată în Asia.
„Phenian-ul ar putea să-l folosească drept instrument de propagandă pentru a critica armata americană, iar King ar putea să apară în viitor în presa de stat”, este de părere James Fretwell, analist la un site de știri specializat din Seul.
„Situația depinde foarte mult de ce se întâmplă după interogarea lui. Contează și cât de mult durează carantina Covid. Nord-coreenii sunt, probabil, și ei surprinși și nu știu cum să reacționeze la această situație. Sunt la fel de surprinși ca toată lumea să vadă un american care trece granița”, a mai adăugat el.
Pe de altă parte, politicianul sud-coreean Tae Yong-ho a declarat pentru Reuters că reținerea unui soldat american pe termen lung este „probabil, o măsură destul de costisitoare” pentru Coreea de Nord.
Unul dintre cele mai periculoase locuri de planetă
Zona Demilitarizată dintre cele două Corei este cunoscută ca fiind unul dintre cele mai periculoase locuri de pe planetă.
Granița lungă de 240 de kilometri este plină de mine explozive, înconjurată de sârmă ghimpată și garduri electrice, camere de supraveghere și militari înarmați care sunt în alertă 24 de ore pe zi.
Zeci de mii de militari păzesc DMZ de ambele părți ale sale.
În total, DMZ-ul este de 1,5 ori mai mare decât capitala sud-coreeană, Seul, și de două ori mai mare decât orașul New York.
Această fâșie de pământ, lată de 4 kilometri, atrage, anual, mii de turiști. Deși zeci de oameni încearcă să scape din Coreea de Nord în fiecare an, dezertările prin DMZ sunt destul de rare, în condițiile în care zona este extrem de periculoasă.
Kyung-ryoon Lee, care lucrează la o companie care organizează tururi turistice la DMZ spune că se așteaptă ca incidentul traversării bizare a lui Travis King să facă mult mai dificilă organizarea tururilor, conform BBC.
Lee, care a fondat DMZ Spytour, spune că firma sa a adus 2.000 de turiști să viziteze Zona Demilitarizată și Zona de Securitate Comună, înainte de pandemia de coronavirus.
„Le dăm turiștilor o mulțime de indicații și le spunem să fie precauți pentru a evita situația în care sunt arestați de nord-coreeni”, a mai spus el.
Dezertările prin DMZ sunt foarte rare
Dezertările prin DMZ sunt rare și extrem de periculoase, iar cei care s-au aventurat de-a lungul timpului să traverseze această zonă sunt puțini, iar mulți dintre ei au murit fie din cauza capcanelor, fie împușcați de soldații nord-coreeni staționați acolo.
În 2017, un soldat nord-coreean a fugit prin DMZ în timp ce se trăgea spre el în rafală din partea nord-coreeană a graniței. Oh Chong Song, la acea vreme în vârstă de 24 de ani, s-a izbit cu un vehicul militar de o barieră, a ieșit din mașină și a luat-o la fugă spre Sud în timp ce colegii săi militari din Nord trăgeau în rafală spre el.
Deși a fost împușcat de mai multe ori, el a fost adus în siguranță în Sud de militari sud-coreeni.
În 1984, studentul rus Vasili Iakovlevici Matuzok a sprintat spre libertate din Nord spre Sud prin DMZ, declanșând schimburi de focuri între coreeni de ambele părți ale graniței. Trei soldați nord-coreeni și unul sud-coreean au murit atunci.
Un incident similar a avut loc cu mult mai mulți ani în urmă, în 1967, când jurnalistul nord-coreean Lee Soo Keun a dezertat din Nord traversând Zona de Securitate Comună, o fâșie a DMZ în care soldații din Nord și Sud stau față în față de-a lungul graniței.
Incidentul a declanșat un schimb de focuri între soldați. Coreea de Sud l-a numit, atunci, un erou pe Lee, însă l-a executat doi ani mai târziu, după ce a fost condamnat pentru spionaj în favoarea Nordului. Un tribunal din Seul l-a achitat post-mortem în 2018.
În 1962, soldatul american Joseph Dresnok a trecut în Coreea de Nord într-un eveniment similar. Nord-coreenii l-au reținut și l-au folosit, apoi, pentru a-l pune să joace în filme de propagandă, în rolul de antagonist american.
Travis King nu este singurul american care este reținut în Coreea de Nord în ultimii ani. Un alt caz care a adus în atenția internațională regimul de la Phenian a fost cel al lui Otto Warmbier.
Warmbier, un student american care a fost arestat în Phenian în 2016 după ce a furat un panou de hotel a fost eliberat după aproape un an și jumătate, timp în care autoritățile americane au încercat să obțină eliberarea sa.
Bărbatul a ajuns înapoi acasă foarte bolnav, însă, și a murit câteva zile mai târziu. Părinții lui au acuzat regimul de la Phenian că l-au torturat.
Bărbatul a ajuns acasă în comă, ras în cap, orb și surd, iar membrele sale erau „complet deformate”.
Nu este încă clar la ce tratamente a fost supus Warmbier în Coreea de Nord și nici ce i s-a întâmplat mai exact, însă povestea sa tragică continuă să genereze temeri cu privire la ce li se poate întâmpla celor care sunt reținuți în această țară.