Paralela care împarte de 70 de ani destinele unui popor. Istoria celor două Corei
S-a tot vorbit despre conflictul din jurul Coreei de Nord, dar mai puţin despre cum a pornit totul, cum a ajuns această ţară să fie identificată drept un butoi de pulbere. O ţară frântă de lupta dintre două ideologii şi două mari puteri: comunismul şi capitalismul, Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Peninsula coreeană a rămas ruptă în două după cel de-al Doilea Război Mondial. Paralela 38 împarte, de aproape şapte decenii, destinele unui popor. În Nordul izolat în jurul dictaturii dinastiei Kim trăiesc oameni săraci şi înfometaţi, care vor, nu vor, îşi dedică viaţa liderului suprem. În schimb, în Sudul protejat de Occident înfloreşte una dintre cele mai puternice economii din lume, cu oameni liberi şi specialişti de top.
La Yalta, în 1945, se trasa harta lumii după cel de-al Doilea Război Mondial. Teritoriul peninsulei coreene a fost împărţit în sfere de influenţă, demarcate de paralela 38. Nordul era ocupat de Uniunea Sovietică, iar sudul de Statele Unite. În 1947, ONU organizează alegeri în peninsulă, pentru a instaura în ţară un guvern democratic. Dar începuse Războiul Rece, aşa că nordul sovietic a boicotat alegerile. Sudul, care şi-a ales conducătorii, îşi proclamă independenţa şi devine Republica Coreea, un an mai târziu. Îşi organizează şi Nordul alegeri şi se proclamă Republica Populară Democrată Coreeană. Preşedinte este ales un tânăr, aflat în graţiile Moscovei, Kim Ir Sen.
Doi ani mai târziu, pe 25 iunie 1950, armata Nordului trece frontiera şi în trei zile ajunge la Seul. Un atac surpriză al liderului de la Phenian, care ştia că are spijinul sovieticilor. În aceeaşi zi, o rezoluţie depusă de Statele Unite la ONU face posibilă intervenţia unor trupe internaţionale, sub comandament american. Contraofensiva pare a avea succes, trupele ajung până în apropierea frontierei chineze. Intervine şi China în conflict şi îşi trimite 180.000 de soldaţi în luptă. Începe războiul, iar luptele vor dura până în 1953, după moartea lui Stalin. Experţii spun că acest război ilustrează strategia celor două mari puteri care s-au înfruntat în timpul Războiului Rece: să menţină local tensiunea, evitând propagarea ei într-un conflict generalizat.
„Coreea este o ţară mică, la mii de kilometri distanţă. Dar ce se întâmplă acolo este important pentru toţi americanii. Faptul că forţele comuniste au invadat Coreea este o avertizare că pot avea loc acte de agresiune similare în alte părţi ale lumii”, spunea fostul președinte american Harry S. Truman.
„Avem sentimentul că o operaţiune militară de asemenea amploare nu ar fi putut avea loc fără sprijinul armatei ruseşti. Cu alte cuvinte, era clar de la început că era o mişcare în contextul Războiului Rece”, arată Niles Bond, fost funcționar în Departamentul de Stat.
Pe 27 iulie 1953, la Panmunjom, oraşul de frontieră dintre cele două republici coreene, se semnează un armistiţiu, încă în vigoare. Prin armistiţiu, graniţele celor două republici au rămas cele de dinaintea începerii conflictului.
În 1958, ultimele trupe ale Chinei părăsesc Coreea de Nord. De la acea dată, Phenianul se bazează doar pe solidaritatea socialistă şi, de-a lungul anilor, îşi investeşte toate resursele pentru înarmare, în timp ce poporul este din ce în ce mai sărac, umilit şi înfometat.
Nici acum, trupele americane nu s-au retras complet din Sud. Occidentul a ajutat Seulul să devină a treia putere economică din Asia, după China şi Japonia. Ţara a investit masiv în dezvoltare şi s-a ridicat graţie comerţului exterior. Asta în timp de liderii comunişti de la Phenian au izolat Nordul din ce în ce mai mult, iar sancţiunile economice emise din cauza ambiţiilor nucleare ale Nordului n-au făcut decât să se înmulţească de-a lungul anilor.
„Coreea nu se putea industrializa doar prin dezvoltarea industriei uşoare. La începutul industrializării, produceam bunuri de larg-consum, cum ar fi hainele, pe care le exportam în SUA. Industria uşoară era importantă, dar trebuia să ne îndreptăm către industria chimică şi industria grea”, arată Kwang Mo Kim, fost consilier prezidențial.
Nici după prăbuşirea URSS în 1991, cele două Corei nu se unesc. Dar semnează un acord de recunoaştere mutuală. Noul mileniu a adus cu el o nouă dorinţă de detensionare a relaţiilor.
În 2000 şi 2007 au avut loc două summit-uri intercoreene, amândouă la Phenian, ambele în timpul regimului lui Kim Jong-il. Acum, pare să fi venit rândul celui de-al treilea membru al dinastiei instaurate de Kim Ir sen, actualul om forte de la Phenian, Kim Jong-un, să facă un pas către pacea invocată de atâtea ori.
Citiți și: Summit istoric între cele două Corei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
