Live Text Război în Ucraina. Bombardamente lângă Kiev, în timp ce spre capitală se îndreaptă un convoi militar rus lung de 64 de kilometri

Data actualizării: Data publicării:
ezgif.com-gif-maker (33)
Din articol
Biden, „teleconferință securizată” cu aliații Zelenski, un nou mesaj pentru Ucraina: Răul înarmat cu rachete trebuie oprit imediat Forțele ruse sunt în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina Norvegia donează Ucrainei 2.000 de arme antitanc SUA expulzează 12 diplomaţi ruşi de la ONU Curtea Penală Internațională deschide o anchetă privind posibile crime de război în Ucraina Opt președinți din Uniunea Europeană cer ca Ucraina să devină „imediat” țară candidată UE adaugă oligarhi ruşi şi pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului pe lista neagră a sancţiunilor Pentagon: Forțele ruse încearcă să se apropie de Kiev, dar sunt încă în afara centrului orașului Rusia susține că a lovit 1.146 de instalații militare din Ucraina Franța își mută ambasada de la Kiev la Lviv Turcia închide strâmtorile de la Marea Neagră Klaus Iohannis i-a transmis lui Joe Biden că România se oferă să fie hub de distribuție a asistenței umanitare în Ucraina Rușii ar pregăti un asalt asupra orașului Mikolaev FIFA și UEFA au suspendat din toate competițiile reprezentativa Rusiei și echipele de club Consilierul lui Zelenski care a participat la discuțiile ruso-ucrainene spune că negocierile au fost „dificile” Explozii auzite lângă Kiev S-a încheiat prima rundă de negocieri ruso-ucrainene Zelenski a semnat cererea de aderare la UE, chiar în timpul negocierilor de pace SUA au tăiat accesul băncii centrale a Rusiei de la tranzacțiile în dolari și au blocat fondul rus de investiții directe Declarație adoptată de Parlamentul României: Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată Macron a vorbit la telefon cu Putin Negocieri ruso-ucrainene de mai bine de patru ore. Delegațiile au luat mai multe pauze Zeci de persoane au murit în Harkov în bombardamentul rusesc Militarii ruși au fost alungați de protestatari în Berdiansk Grănicerii de pe Insula Șerpilor sunt în viață Oligarhii ruși, critici la adresa politicii lui Putin Elveția a decis să blocheze banii rușilor  Lavrov nu poate participa la o conferință ONU de la Geneva pentru că avionul lui nu are autorizaţie să survoleze spaţiul aerian al UE Rusia își închide spațiul aerian pentru 36 de țări Vaticanul se oferă să medieze discuțiile de pace între Rusia și Ucraina Ambasada SUA în Belarus își suspendă operațiunile Plan UE pentru livrarea de arme în valoare de 500 de milioane de euro către Ucraina Borrell: Dacă Belarus va găzdui arme nucleare rusești, va fi „o cale foarte periculoasă” Ședință de urgență la Kremlin, după ce rubla s-a prăbușit MAE le cere românilor să plece de urgență din Rusia Zelenski eliberează deținuți pentru a lupta cu rușii Noi bombardamente în Harkov: „Sunt zeci de morți și sute de răniți” Site-urile publicațiilor rusești, atacate de hackeri Vitali Kliciko: Kievul continuă să se apere Au început negocierile ruso-ucrainene Kremlinul se ferește să vorbească despre stadiul invaziei rusești Kremlinul susține că livrările de arme din partea UE pentru Ucraina sunt periculoase Lituania, plângere penală pentru crime de război împotriva Rusiei Rușii spun că au capturat două orașe în sud-estul Ucrainei și zona din jurul unei centrale nucleare Tir de artilerie în apropierea unui centru comercial din Harkov Distrugeri la Ohtîrca Rușii spun că au deschis un coridor „sigur” pentru ca civilii din Kiev să poată pleca Bombă lansată de un avion rusesc la Harkov, înainte de negocieri Ucraina cere încetarea imediată a focului UNHR: Peste 100 de civili ucraineni morți în bombardamente. Ucraina vorbește de 350 de victime civile Mercenari ruși trimiși de Putin să-l asasineze pe Zelenski Zelenski cere ca Ucraina să fie primită de urgență în UE Ministrul bulgar al apărării va fi demis, după ce a refuzat să numească „război” invazia militară rusă Delagația ucraineană a sosit Negociator rus: Rusia este interesată să ajungă la un acord Rusia pretinde că a câștigat controlul asupra spațiului aerian al Ucrainei România închide toate site-urile de propagandă ale Moscovei Bursa de la Moscova se deschide cu întârziere Armata ucraineană anunță un nou bilanț al pierderilor rușilor Sondaj. 90% dintre ucraineni îl sprijină pe Zelenski Camera în care vor avea loc negocierile Ucraina-Rusia Un avion Aeroflot a încălcat spațiul aerian al Canadei Oficial ucrainean: Kievul este sub controlul ucrainenilor Rubla se prăbușește Biden va discuta cu aliaţii şi partenerii SUA Explozii în Kiev și Harkov Armata ucraineană: O zi dificilă, trupele ruse bombardează în aproape toate direcțiile CNN: Un convoi militar rusesc lung de cinci kilometri se îndreaptă spre Kiev Spațiul aerian al Canadei, închis pentru toate aeronavele rusești 11 nave de transport ale Rusiei se îndreaptă către Odesa

Imagini suprinse de satelit arată o coloană formată din câteva sute de vehicule militare ruseşti care se întinde pe o lungime de 64 de kilometri şi care avansează în direcţia Kiev. La cinci zile de la începerea invaziei, Rusia a reluat, luni dimineaţă, bombardamentele asupra principalelor orașe ucrainene, Kiev și Harkov. A fost lovită și o localitate aflată în apropierea capitalei, unde o rachetă a distrus un bloc de locuințe. Bombardamentele rușilor au continuat și în timpul discuțiilor de pace, care au avut loc între o delegație rusă și una ucraineană, din care a făcut parte și ministrul Apărării din Ucraina, în Belarus.

Acest Live Text a fost închis. Puteți urmări evenimentele din a șasea zi de război în Ucraina AICI.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina în a patra zi de război poate fi urmărit AICI, în a treia zi de război poate fi urmărit AICI, în a doua zi de război AICI, iar derularea evenimentelor începând cu data de 17 februarie poate fi urmărită AICI.

Principalele informații din a cincea zi de război:

  • Imagini din satelit arată o coloană de vehicule militare ruseşti, în lungime de 27 de kilometri, în drum spre Kiev
  • Explozii puternice lângă Kiev. Rușii ar fi lovit cu rachete o bază militară. Alte rachete au lovit luni seara orașele Vasilkiv, Bila Tserkva și Kalinovka din regiunea Kiev. Au distrus un cămin două clădiri rezidențiale.
  • Prima rundă de negocieri între Ucraina și Rusia s-a încheiat fără rezultate concrete.
  • Volodimir Zelenski cere UE să primească Ucraina în procedură de urgență.
  • Explozii puternice au avut loc în Harkov, după un atac cu rachete într-o zonă rezidențială. Mai mulți morți și răniți. O rachetă rusă a lovit un bloc din Cernihiv.
  • Joe Biden va avea luni o conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO despre conflictul din Ucraina.
  • Rubla rusească se prăbușește. A scăzut cu 30% după ce Occidentul a anunțat noile sancțiuni.
  • Bilanțul pierderilor suferite de armata rusă depășește 5.000 de morți, potrivit forțelor ucrainene.

Acest live text a fost reluat marți, 1 martie, de la ora 7:00.

ucraina rusia
Sursa: Institute for The Study of War/ Mason Clark, George Barros, and Kateryna Stepanenko

ACTUALIZARE, 1 MARTIE, ORA 07:15.  Atacurile armatei ruse asupra capitalei Kiev şi a oraşului Harkov au continuat peste noapte, scrie Agerpres.

La Harkov, forţele ruseşti au aruncat în aer substaţii, a declarat primarul oraşului Ihor Terekhov, citat de agenţia de presă Ukrinform. Se pare că aceste atacuri au cauzat probleme în alimentarea cu energie electrică şi apă.

Agenţia de ştiri UNIAN a raportat distrugerea etajelor superioare a două clădiri înalte.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

În acelaşi timp, trupele ruse au înaintat spre capitală. Situaţia rămâne tensionată, a scris pe Facebook statul major al armatei ucrainene.

Serviciul de informaţii ucrainean a anunţat începerea unui atac asupra oraşului Herson din sudul Ucrainei.

ACTUALIZARE, 1 MARTIE, ORA 07:00 O coloană de tancuri ruseşti a fost depistată în noaptea de luni spre marți afara Kievului. Convoiul se întinde pe o lungime de 64 de km. Imaginile din satelit au fost transmise de compania de supraveghere Maxar.

convoi-maxar
Imaginile din satelit arată că un convoi militar rusesc care a ajuns la periferia Kievului are o lungime de 64 de km. (Maxar Technologies). FOTO: CNN

Imaginile din satelit realizate de compania Maxar prezintă un convoi militar rusesc la nord de Kiev, care se întinde pe aproximativ 64 km. Convoiul este substanţial mai mare faţă de raportările iniţiale făcute în cursul zilei de luni.

Maxar a declarat că în sudul Belarusului, la mai puţin de 32 km nord de graniţa cu Ucraina, au fost observate alte forţe terestre şi unităţi de elicoptere sol-aer.

Coloana conţine sute de vehicule blindate, tancuri, artilerie şi vehicule de sprijin logistic, relatează Reuters.

Mai multe explozii s-au auzit peste noapte în orașe din întreaga țară.

ACTUALIZARE, 1 MARTIE, ORA 01:00 Imagini surprinse din satelit arată un convoi uriaş de vehicule militare ruseşti, cu o lungime totală estimată la 27 de kilometri, care avansează în direcţia Kievului, informează Reuters.

Imaginile din satelit realizate luni au arătat că forțele terestre ruse continuă să se apropie de capitala Ucrainei. Conform companiei Maxar Technologies convoiul, format la marginea de est a aeroportului Antonov, conținea sute de vehicule blindate, tancuri, artilerie tractată și vehicule de sprijin logistic și se deplasa spre sud, în direcţia Kievului.

convoi rus UA 2 profimedia-0665499556
Forțele terestre ruse au continuat să se apropie de capitala Ucrainei cu un convoi militar care se întindea pe o lungime de 27 de kilometri. Foto: Profimedia

Concomitent, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat într-o declarație făcută luni planurile UE de a furniza arme Ucrainei, adăugând că Rusia va continua să își ducă la îndeplinire interesele sale naționale, în ciuda sancțiunilor internaţionale.

Biden, „teleconferință securizată” cu aliații

ACTUALIZARE 1 MARTIE, ORA 00:40 Președintele SUA, Joe Biden, a avut luni o teleconferință „securizată” cu liderii occidentali despre războiul din Ucraina și despre menținerea stabilității economice globale. Potrivit unui comunicat de presă de la Casa Albă, aliații au stabilit să asigure asistență pentru Ucraina și să impună „costuri severe” Rusiei. Aliații au convenit să facă toate eforturile pentru menținerea stabilității economice globale, inclusiv în ceea ce privește prețul energiei.

După convorbire, Biden a scris pe Twitter: „Am vorbit astăzi cu Aliații și partenerii noștri despre războiul neprovocat pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei. Continuăm să oferim sprijin poporului ucrainean care își apără țara. Suntem pregătiți să continuăm să impunem Rusiei costuri foarte mari, în situația în care nu detensionează situația”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zelenski, un nou mesaj pentru Ucraina: Răul înarmat cu rachete trebuie oprit imediat

ACTUALIZARE 1 MARTIE, ORA 00:37 Președintele Volodimir Zelenski a cerut într-un discurs susținut luni seara scoaterea Rusiei din Consiliul de Securitate ONU: „Răul, înarmat cu rachete, bombe și artilerie, trebuie oprit imediat. Distrus din punct de vedere economic. Pentru a arăta că omenirea este capabilă să se apere. Ucid oameni în Cernihiv, Mariupol, Donețk”, a declarat el.

„Un stat care comite crime împotriva civililor nu poate fi un membru al Consiliului de Securitate ONU. Pentru un astfel de stat, intrarea în toate porturile, canalele și aeroporturile din lume trebuie oprită”, a mai declarat președintele ucrainean.

Forțele ruse sunt în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 23.35 Forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina, a comunicat luni Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, reiterându-şi „profunda preocupare” în legătură cu aceasta.

Pentru moment, cele şase reactoare ale centrale din Zaporojia/Zaporizhzhia (est) sunt „în siguranţă”, potrivit datelor primite de AIEA, informată cu regularitate despre evoluţia situaţiei pe teren de către autorităţile ucrainene. Trupele ruse „operează în apropierea centralei”, dar nu au preluat controlul acesteia deocamdată, precizează AIEA.

Zaporizhzhia Nuclear Power Plant
Centrala nucleară de la Zaporizhzhia este una dintre cele mai mari din Europa. Foto: Profimedia Images

Norvegia donează Ucrainei 2.000 de arme antitanc

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 23.31 Guvernul norvegian va trimite arme antitanc în Ucraina. Decizia răstoarnă o politică norvegiană în vigoare încă din anii 1950 de a nu trimite arme către ţările non-NATO care se află în război sau riscă să intre în conflict armat, informează Reuters.

Conform comunicatului guvernului, Norvegia va dona până la 2.000 de arme antitanc M72.

SUA expulzează 12 diplomaţi ruşi de la ONU

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 23.18 Expulzarea de către Statele Unite a 12 diplomaţi ruşi din cadrul misiunii la ONU este legată de „activităţi care nu corespund” statutului lor, a declarat luni un ambasador american la ONU, Richard Mills.

Curtea Penală Internațională deschide o anchetă privind posibile crime de război în Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 23.18 Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”, a declarat luni procurorul Karim Khan, potrivit CNN. 

În urma unei examinări preliminare a situației, Khan a confirmat că există o bază rezonabilă pentru „a crede că atât presupusele crime de război, cât și crime împotriva umanității au fost comise în Ucraina”.

Opt președinți din Uniunea Europeană cer ca Ucraina să devină „imediat” țară candidată

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 23.07 Președinții din opt state ale Uniunii Europene au cerut, luni, acordarea imediată a statutului de țară candidată pentru Ucraina și deschiderea negocierilor de aderare a acesteia la blocul european, potrivit unei scrisori deschise, citate de Reuters. Anunțul vine după ce președintele Zelenski a cerut oficial aderarea țării sale la UE printr-o procedură de urgență, în contextul războiului de agresiune pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei.

Citește și Surse oficiale de la București: Trebuie să ne pregătim pentru o perioadă medie sau lungă în cazul acestui război

UE adaugă oligarhi ruşi şi pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului pe lista neagră a sancţiunilor

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 22.54 Uniunea Europeană l-a adăugat luni pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin şi pe mai mulţi oligarhi pe lista sa neagră a personalităţilor sancţionate cu îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie din cauza sprijinului lor pentru războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei.

Pentagon: Forțele ruse încearcă să se apropie de Kiev, dar sunt încă în afara centrului orașului

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 22.35 Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că forțele ruse încearcă să se apropie de capitala Ucrainei, Kiev, dar încă se află în afara centrului orașului.

Ucrainenii „rezistă destul de eficient în jurul Kievului”, a adăugat Kirby. „Au făcut ca rușii să se deplaseze mai spre sud. În mod clar continuăm să vedem forțele ruse mergând mai departe – sau încercând să se apropie”, a mai spus John Kirby, potrivit CNN.

Rusia susține că a lovit 1.146 de instalații militare din Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 22.31 Armata rusă spune că forțele sale armate au lovit 1.146 de instalații militare ucrainene de la începutul „operațiunii speciale”, a declarat într-un comunicat generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Printre ținte au fost „31 de posturi de comandă și centre de comunicații, 81 de sisteme de rachete antiaeriene S-300, Buk M-1 și Osa, precum și 75 de stații radar. Operațional, aviația tactică a Forțelor Aerospațiale Ruse a lovit șase coloane de vehicule blindate ale forțelor armate ucrainene”, a spus el, fără a spune despre pierderile Federației Ruse.

În plus, „311 tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 42 de avioane și elicoptere (inclusiv la sol), 51 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 147 de piese de artilerie de câmp și mortiere, 263 de unități de vehicule militare speciale au fost distruse”, a adăugat Konașenkov.

Franța își mută ambasada de la Kiev la Lviv

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 22.28 Franța își mută ambasada de la Kiev la Lviv, a anunțat luni ministrul de externe al țării, Jean-Yves Le Drian.

„Am decis la cererea Președintelui Republicii să ne transferăm ambasada, care până acum se afla la Kiev. Ambasadorul rămâne în Ucraina pentru a sprijini cetățenii noștri și, de asemenea, autoritățile ucrainene”, a declarat Le Drian, potrivit CNN.

Despre anunțul lui Putin că a pus în stare de alertă forțele nucleare, Le Drian a spus: „Este o amenințare inutilă, disproporționată”.

Turcia închide strâmtorile de la Marea Neagră

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 22.00Turcia a avertizat, luni, țările cu ieșire la Marea Neagră, dar și alte țări, să nu încerce să traverseze strâmtorile sale cu nave de război. Mesajul a fost transmis de ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, conform Reuters.

Cel puțin patru nave rusești așteaptă o decizie din partea Turciei pentru a putea pătrunde în Marea Neagră dinspre Mediterană.

Klaus Iohannis i-a transmis lui Joe Biden că România se oferă să fie hub de distribuție a asistenței umanitare în Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 21.30 Klaus Iohannis a participat luni, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri globali aliați și ai instituțiilor multilaterale, în contextul desfășurării agresiunii militare nejustificate și ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

La discuții au mai participat Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Președintele Consiliului European, Charles Michel, și, pentru prima dată în acest format, Prim-Ministrul Japoniei, Fumio Kishida.

iohannis
Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden și cu aliații din NATO despre situația din Ucraina. Foto: Administrația Prezidențială

Citește și Klaus Iohannis a cerut în convorbirea cu Joe Biden și liderii NATO sprijin pentru Republica Moldova

Citește și Italia declară stare de urgenţă pentru a face faţă afluxului de refugiaţi ucraineni

Rușii ar pregăti un asalt asupra orașului Mikolaev

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 21.00 Primarul orașului Mikolaev, din sudul Ucrainei, i-a îndemnat pe civili să iasă și să opună rezistență în condițiile în care ar urma un asalt puternic al trupelor ruse în următoarele ore.

Conform CNN, sirenele au început să se audă în orașul ucrainean și un număr mare de blindate rusești se îndreaptă spre oraș.

Mikolaev e port fluvio-maritim între Odesa și Herson.

FIFA și UEFA au suspendat din toate competițiile reprezentativa Rusiei și echipele de club

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 20:20 FIFA și UEFA au suspendat din toate competițiile reprezentativa Rusiei și toate echipele de club din această țară, au anunțat luni conducerile celor două foruri, într-o declarație comună.

„Ca urmare a deciziilor inițiale adoptate de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv UEFA, care a presupus adoptarea de măsuri adiționale, FIFA și UEFA au decis împreună că toate echipele rusești, fie că sunt naționale sau de club, să fie suspendate de la participarea atât la competițiile FIFA, cât și UEFA”, se arată în comunicat.

O altă decizie anunţată astăzi, cu efect imediat, este faptul că UEFA a hotărât să încheie parteneriatul cu Gazprom în toate competiţiile. Decizia a intrat deja în vigoare şi acoperă toate acordurile existente, inclusiv UEFA Champions League, competiţiile UEFA la echipele naţionale şi UEFA EURO 2024.

Citește și Shell va ieși din parteneriatele cu Gazprom și se va retrage din Nord Stream 2

Consilierul lui Zelenski care a participat la discuțiile ruso-ucrainene spune că negocierile au fost „dificile”

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 20:05 Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, spune că discuțiile cu partea rusă au fost foarte „dificile” și că rușii își păstrează retorica „părtinitoare” despre agresiunea pe care au comis-o împotriva Ucrainei.

„Negocierile sunt dificile. Totuși, nu au existat ultimatumuri obligatorii. Din păcate, partea rusă este încă foarte părtinitoare în ce privește acțiunile distructive pe care le-a făcut”, a scris Podoleac, pe Twitter.

Explozii auzite lângă Kiev

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 18:50 CNN transmite că în apropierea capitalei Kiev s-au auzit, luni seara, noi explozii puternice.

Au fost cele mai puternice explozii auzite luni în capitala Ucrainei, în contextul în care trupele rusești se află în apropierea orașului, înaintând spre centrul Kievului în ultimele ore. 

Citește și Oficial american: Soldații ruși au avansat 5 kilometri spre centrul Kievului, în ultimele 24 de ore

Exploziile au fost urmate de sirene care au răsunat în oraș. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu rachetele lansate de la distanță și cu explozia din apropierea orașului. Presa din ucraina spune că ar fi fost lovită o bază militară din Brovarî, oraș lipit de capitala Kiev

Sursa: Sevodnea

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

S-a încheiat prima rundă de negocieri ruso-ucrainene

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 18:33 Prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia s-a încheiat fără o concluzie concretă. Părțile s-au angajat să continue discuțiile, o nouă rundă va avea loc la granița Belarus-Polonia.

„Delegațiile ucrainene și rusești au încheiat astăzi prima rundă de negocieri, scopul lor a fost încetarea focului pe teritoriul Ucrainei și a acțiunilor militare. Am stabilit o serie de priorități pe care le vom analiza, pentru a lua decizii, pentru a vedea cum putem pune în practică înțelegerile. Părțile merg în capitalele lor și părțile s-au înțeles ca în viitorul imediat apropiat să mai avem o rundă de negocieri unde temele abordate vor face pași concreți. Urmatoarea rundă de negocieri va fi la granița Belarus-Polonia”, a declarat consilierul președintelui Zelenski, Mihail Podoleac.

„Tocmai s-au încheiat negocierile cu partea ucraineană care au durat aproximativ 5 ore. În acest timp noi am mers pe toate punctele protocolului. Am găsit niște puncte prin care putem prognoza unele obiective comune și cel mai important este că am convenit să continuăm procesul de negociere. Următoarea rundă urmează să aibă loc în curând, la hotarul beloruso-polonez, existând o înțelegere comună. Până atunci, reprezentanții fiecărei delegații se vor consulta pe toate punctele expuse la negocieri cu conducerea țării.”, a transmis și delegația rusă.

Zelenski a semnat cererea de aderare la UE, chiar în timpul negocierilor de pace

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 18:20 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Zelenski a declarat luni că țara ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SUA au tăiat accesul băncii centrale a Rusiei de la tranzacțiile în dolari și au blocat fondul rus de investiții directe

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 18:00 Statele Unite au interzis tranzacțiile în dolari americani cu banca centrală a Rusiei și au blocat fondul rus de investiții directe, potrivit unor oficiali de top din administrația prezidențială, informează CNN. Acțiunea agresivă vizează unele dintre cele mai puternice mijloace ale Rusiei de atenuare a efectului sancțiunilor.

Citește și Încă un oligarh rus îi cere lui Putin să înceteze războiul: „Vă implor să nu-i lăsaţi pe ruşi să-şi ucidă fraţii şi surorile ucrainene”

Declarație adoptată de Parlamentul României: Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 17:22 Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, cere retragerea tuturor forţelor ruseşti, potrivit unei declarații adoptate, luni, cu majoritate de voturi. Declarația a fost citită de deputatul Uniunii Ucrainienilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi.

Macron a vorbit la telefon cu Putin

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 17:20 Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit luni separat atât cu președintele rus Vladimir Putin, cât și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Convorbirea cu Putin a durat o oră și 30 de minute, potrivit Palatului Élysée.

Potrivit unui comunicat, Macron a insistat pentru „necesitatea de a ajunge la un acord pentru încetare focului”.

Agenția rusă presă RIA Novosti transmite că Putin i-ar fi spus lui Macron că o înțelegere cu Ucraina este posibilă numai dacă interesele legitime de securitate ale Rusiei sunt luate în considerare necondiționat. Acestea includ recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei, „demilitarizarea și denazificarea” statului ucrainean, asigurarea statutului neutru al Ucrainei.

Citește și Luxemburg trimite Ucrainei arme, jeepuri și corturi, pentru a lupta cu "invadatorul rus"

Negocieri ruso-ucrainene de mai bine de patru ore. Delegațiile au luat mai multe pauze

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 17:00 Negocierile dintre ruși și ucraineni durează de mai bine de patru ore. Cele două delegații au luat mai multe pauze de la discuții, potrivit agenției oficiale de presă a Belarus.

Belarus Russia Ukraine Talks
Negocierile au loc în Belarus. Foto: Profimedia Images

Zeci de persoane au murit în Harkov în bombardamentul rusesc

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 16:50 Zeci de persoane au murit luni şi alte sute au fost rănite, într-un atac rusesc cu rachete împotriva cartierelor rezidenţiale din oraşul Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia, a denunţat consilierul Ministerului ucrainean de Interne, Anton Gherascenko, citat de EFE, potrivit Agerpres.

„Harkov. Un atac nemilos şi lipsit de raţiune cu rachete împotriva unui cartier de locuinţe! Cadavre dezmembrate pe străzi!”, a scris Gherascenko, pe contul său de Telegram, în care a postat mai multe clipuri cu imagini devastatoare.

Într-una dintre acestea se vede cadavrul unui pieton, iar într-alta o femeie al cărei picior a fost smuls de explozie.

Într-un alt clip, cu durata de 30 de secunde, se vede cum aproape 15 rachete lovesc un sector al oraşului Harkov, situat în nord-estul Ucrainei.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Militarii ruși au fost alungați de protestatari în Berdiansk

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 16:40 Militarii ruși au fost alungați de protestatari în Berdiansk, un oraș din sud-estul Ucrainei. Oamenii strigă „Berdiansk este Ucraina”.

Grănicerii de pe Insula Șerpilor sunt în viață

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 16:30 Grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor, care au ajuns cunoscuți în lumea întreagă după ce i-au înjurat pe militarii ruși veniți să-i captureze, sunt în viață, a anunțat luni marina ucraineană. Ei sunt ținuți prizonieri de armata rusă.

Oligarhii ruși, critici la adresa politicii lui Putin

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 16:00 Oligarhul rus Oleg Deripaska a cerut luni încetarea „capitalismului de stat” în Rusia în faţa crizei provocate de sancţiunile occidentale, în urma invaziei ruse din Ucraina. El nu este singurul miliardar rus care se exprimă critic la adresa politicii lui Vladimir Putin. 

Elveția a decis să blocheze banii rușilor 

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 15:55 Elveția, un stat neutru recunoscut ca fiind un centru financiar și comercial major, a anunțat că urmează exemplul Uniunii Europene și va adopta sancțiuni împotriva rușilor implicați în invazia Ucrainei de către armata lui Vladimir Putin, notează Reuters.

Lavrov nu poate participa la o conferință ONU de la Geneva pentru că avionul lui nu are autorizaţie să survoleze spaţiul aerian al UE

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 15:50 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi-a anulat luni deplasarea la sediul ONU din Geneva întrucât avionul său nu are autorizaţie să survoleze spaţiul aerian pe care Uniunea Europeană l-a închis aviaţiei ruse, relatează agenţia RIA, citând o sursă diplomatică.

Rusia își închide spațiul aerian pentru 36 de țări

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 15:40 Rusia și-a închis spațiul aerian pentru 36 de țări, transmite agenția de presă de stat rusă Tass, potrivit The Guardian.

Printre țările cărora li se interzice utilizarea spațiului aerian rusesc se numără Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Canada.

Măsura vine după anunțul de ieri al UE că își va închide spațiul aerian companiilor aeriene ruse.

Vaticanul se oferă să medieze discuțiile de pace între Rusia și Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 15:16 Vaticanul este dispus „să faciliteze” un dialog între Ucraina și Rusia pentru a pune capăt războiului, a declarat luni cardinalul Pietro Parolin.

Parolin, care este al doile oficial al Vaticanului după Papa Francisc, a declarat pentru ziarul italian Corriere della Sera că „există întotdeauna loc de negociere. Nu este niciodată prea târziu”.

Parolin a adăugat că Vaticanul urmărește cu „mare atenție evenimentele din Ucraina” și că se oferă pentru a „facilita dialogul cu Rusia”. „Vaticanul este întotdeauna gata să ajute părțile să reia această cale (n.red. a dialogului)”.

Ambasada SUA în Belarus își suspendă operațiunile

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 15:09 SUA își suspendă operațiunile la ambasada SUA din Belarus și permite personalului neesențial și membrilor familiilor angajaților să părăsească ambasada SUA din Rusia, a anunțat secretarul de stat Antony Blinken.

„Departamentul de Stat al SUA a suspendat operațiunile la Ambasada noastră din Minsk, Belarus, și a autorizat plecarea voluntară a angajaților neesențiali și a membrilor de familie de la Ambasada noastră din Moscova. Am luat aceste decizii din cauza problemelor de securitate și siguranță care decurg din atacul neprovocat și nejustificat al forțelor militare ruse în Ucraina”, a arătat Blinken.

Plan UE pentru livrarea de arme în valoare de 500 de milioane de euro către Ucraina

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 14:57 Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană discută luni un plan de a finanţa în comun livrări de arme în valoare de 500 de milioane de euro către Ucraina.

Livrările vor include o serie de arme defensive pentru a respinge forţele ruse, potrivit şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a făcut apel la o coordonare a eforturilor UE.

Borrell: Dacă Belarus va găzdui arme nucleare rusești, va fi „o cale foarte periculoasă

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 14:55 Șeful diplomației UE, Josep Borell, spune că Belarus ar putea începe să găzduiască arme nucleare rusești în urma unui referendum privind renunțarea la statutul non-nuclear al țării.

Știm ce înseamnă pentru Belarus acest lucru. Înseamnă că Rusia va pune arme nucleare în Belarus și aceasta este o cale foarte periculoasă”, a spus el, potrivit The Guardian.

Ședință de urgență la Kremlin, după ce rubla s-a prăbușit

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 14:50 Președintele rus Vladimir Putin a convocat o ședință de urgență cu economiști și oficiali ai Guvernului, după ce sancțiunile impuse de Occident au provocat haos în economia Rusiei.

Rubla a scăzut cu 30%, bursa de la Moscova a rămas închisă, iar Banca Centrală a Rusiei a dublat dobânda de referință, pentru a atenua efectele.

La bancomatele din Rusia, oamenii stau la cozi uriașe pentru a retrage bani.

MAE le cere românilor să plece de urgență din Rusia

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 14:20 Ministerul Afacerilor Externe le cere românilor care se alfă în Federația Rusă să părăsească de urgență țara.

Citește și The Guardian: Miliardarul rus Roman Abramovici a devenit omul de legătură între ucrainieni și Vladimir Putin

Zelenski eliberează deținuți pentru a lupta cu rușii

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 14:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis luni să elibereze deţinuţi cu experienţă militară pentru ca aceştia să participe la lupta împotriva trupelor rusești de invazie.

„Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, participanţii la ostilităţi, ucraineni cu experienţă reală de luptă, vor fi eliberaţi din închisori şi-şi vor putea ispăşi pedepsele în locurile cele mai periculoase ale războiului. Cheia acum stă în apărare”, şi-a justificat decizia Volodimir Zelenski.

Noi bombardamente în Harkov: „Sunt zeci de morți și sute de răniți”

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 13.47 Al doilea cele mai mare oraș din Ucraina este din nou ținta atacului rusesc. Mai multe obuze au căzut, luni, în jurul prânzului, în zone rezidențiale. 

„Harkovul tocmai ce a fost atacat intens cu artilerie, sunt zeci de morți și sute de răniți. Acest coșmar trebuie să-l vadă toată lumea”, a declarat adjunctul ministerul de Interne ucrainean.

Atacul asupra orașului are loc chiar în timpul discuțiilor dintre ruși și ucraineni.

În imaginile surprinse de locuitorii orașului pot fi văzute rachete rusești care lovesc blocurile din oraș.

Citește și Noi imagini impresionante cu ucraineni care încearcă să oprească tancurile cu mâinile goale

Site-urile publicațiilor rusești, atacate de hackeri

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 13.38 Paginile de internet ale mai multor publicații rusești au fost atacate de hackeri, care au lăsat un mesaj pentru cetățenii ruși. „Vă îndemnăm să opriți această nebunie, să nu vă trimiteți fiii și soții la moarte sigură”, se arată în mesajul care a apărut simultan pe pagina publicațiilor TASS, Kommersant, Izvestia, Fontanka și alte publicații din Rusia.

Vitali Kliciko: Kievul continuă să se apere

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 13.30 Capitala Ucrainei continuă să se apere. În Kiev se ridică baricade în jurul instituțiilor strategice, iar forțele armate continuă să detecteze sabotori, a spus primarul orașului, Vitali Kliciko.

Kievul continuă să se apere. Forțele noastre militare, de aplicare a legii și de apărare continuă să detecteze și să neutralizeze grupurile de sabotori care se află în oraș. În Capitală se ridică baricade în apropierea întreprinderilor și instituțiilor strategice”, a spus el.

Au fost din nou ciocniri pe timp de noapte. Luptătorii noștri, în special din Forțele de Apărare, au neutralizat și capturat mai multe grupuri de sabotaj”, a adăugat el.

Kliciko le cere locuitorilor să respecte interdicția de a ieși din casă, pentru siguranța orașușui. El face apel la oameni să-și părăsească locuințele doar pentru a merge în adăposturi, dacă pornesc sirenele de alarmă.

Au început negocierile ruso-ucrainene

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.54 Negocierile între Ucraina şi Rusia au început la frontiera belarusă, a anunţat consilierul preşedintelui ucrainean Mihailo Podoliak, printr-un mesaj de tip text, informează Reuters.

poza negocieri ruso ucrainene
Cele două delegații s-au întâlnit pentru o primă rundă de negocieri după invazia rusească în Ucraina

Înainte de aceasta, biroul de presă al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că cererea Ucrainei la negocieri va fi instituirea imediată a unui armistiţiu şi retragerea forţelor militare ruse din Ucraina.

Sursa: Ucraina 24/7

Kremlinul se ferește să vorbească despre stadiul invaziei rusești

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.45 Kremlinul a refuzat să comenteze luni progresul așa-numitei „operațiuni militare speciale” a Rusiei în Ucraina. „Nu cred că acesta este momentul să rezumăm rezultatele operațiunii, trebuie să așteptăm finalizarea ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă, potrivit CNN.

Armata rusă a recunoscut că există victime, dar nu a dat cifre exacte. Invazia Rusiei în Ucraina a întâmpinat o rezistență „mai dură decât se aștepta” din partea armatei ucrainene, precum și dificultăți logistice și de aprovizionare.

Kremlinul susține că livrările de arme din partea UE pentru Ucraina sunt periculoase

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.34 Kremlinul a acuzat luni Uniunea Europeană de „comportament ostil” față de Rusia, spunând că livrările de arme către Ucraina sunt „periculoase și destabilizatoare”. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a mai susținut Rusia a avut dreptate în eforturile de a demilitariza țara vecină.

Declarația vine după ce Occidentul a intensificat livrările de arme către Ucraina pentru a o ajuta să se apere împotriva invaziei rusești. În premieră și UE a anunțat că va livra armament Kievului.

Lituania, plângere penală pentru crime de război împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.33 Guvernul Lituaniei a anunțat că va cere procurorilor Curții Penale Internaționale să investigheze „crimele de război și crimele împotriva umanității din Ucraina”.

Apar noi informații în fiecare zi, dar avem suficient material până acum pentru a înainte o plăngere”, a declarat premierul liatuanian Ingrida Simonyte, potrivit The Guardian.

Citește și VIDEO Ucrainenii din Kiev stau la cozi uriașe în fața supermarketurilor. Rafturile în magazine sunt însă goale

Rușii spun că au capturat două orașe în sud-estul Ucrainei și zona din jurul unei centrale nucleare

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.28 Forțele ruse au capturat două orașe mici din sud-estul Ucrainei și zona din jurul unei centrale nucleare, a anunțat luni agenția de presă Interfax, potrivit Reuters.

Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au preluat orașele Berdiansk și Enerhodar din regiunea Zaporizhia din sud-estul Ucrainei, precum și zona din jurul centralei nucleare Zaporizhia, a raportat Interfax. Funcționarea centralei a continuat normal, potrivit ministerul rus al Apărării.

Tir de artilerie în apropierea unui centru comercial din Harkov

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.20  Un tir de artilerie rusesc lansat chiar în timpul negocierilor dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei a lovit orașul Harkov, în apropierea unui centru comercial. 

Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, a fost ținta unor atacuri concertate ale trupelor rusești, încă de la debutul invaziei.

Distrugeri la Ohtîrca

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 12.20 O altă localitate vizată de atacuri a fost Ohtîrca. Aici, trupele rusești au ras clădiri întregi și au provocat distrugeri masive. Chiar și așa, orașul nu a fost capturat.

Ohtîrca
Localitatea Ohtîrca, distrugeri provocate de atacurile trupelor rusești. Foto: Ucraina 24/7.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rușii spun că au deschis un coridor „sigur” pentru ca civilii din Kiev să poată pleca

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.53  Armata rusă a anunțat luni un coridor „deschis și sigur” pentru ca civilii ucraineni să părăsească capitala Kiev.

Facem un apel către locuitorii din Kiev. Toți civilii din oraș pot părăsi liber capitala Ucrainei de-a lungul autostrăzii Kiev-Vasilkov (Vasylkiv). Această rută este deschisă și sigură”, a spus generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerul rus al Apărării, potrivit CNN.

Încă o dată, vreau să subliniez că forțele armate ale Federației Ruse lovesc doar ținte militare. Populația civilă nu este în pericol”, a mai declarat acesta.

Cel puțin 352 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei, inclusiv 14 copii, potrivit Ministerului de Interne al Ucrainei. Autoritățile ucrainene au acuzat forțele ruse că vizează infrastructura civilă, inclusiv clădiri rezidențiale și școli.

Declarația lui Konașenkov includea și o afirmație fără temei conform căreia guvernul ucrainean folosea locuitorii Kievului ca „scut uman”, repetând o acuzație conform căreia „naționaliștii” ucraineni au desfășurat artilerie în zonele rezidențiale ale capitalei.

Bombă lansată de un avion rusesc la Harkov, înainte de negocieri

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.52  În timp ce o delegație ucraineană se pregătește să înceapă negocierile cu reprezentanți ai Rusiei, o bombă lansată de un avion de luptă rusesc a provocat o explozie la Harkov.

Ucraina cere încetarea imediată a focului

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.48 Ucraina a cerut luni, înainte de începerea negocierilor cu o delegație rusă, „încetarea imediată a focului și retragerea trupelor rusești”, potrivit CNN.

Delegația Ucrainei a ajuns granița ucraineană-belarusă, pentru negocierile cu Rusia, care sunt programate să înceapă la ora 12.00.

UNHR: Peste 100 de civili ucraineni morți în bombardamente. Ucraina vorbește de 350 de victime civile

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.45 Cel puțin 102 civili ucraineni au fost uciși de la începerea invaziei ruse și alți 304 răniți, a declarat Michelle Bachelet, directoare în cadrul Organizației pentru Drepturile Omului (UNHR), potrivit The Guardian. Ea a atenționat însă că cifrele reale ar putea fi mult mai mari.

Cei mai mulți dintre acești civili au fost uciși de arme explozive cu impact pe zone largi, inclusiv obuze lansate de artileria grea, lansatoare de rachete și din avioane. Cifrele reale sunt mult mai mari, mă tem.”

Pe de altă parte, Ministerul de Interne din Ucraina spune că 352 de civili au fost uciși.

Aproximativ 422.000 de ucraineni și-au părăsit țara, potrivit diretoarei UNHR.

Mercenari ruși trimiși de Putin să-l asasineze pe Zelenski

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.27 Peste 400 de mercenari ruşi operează la Kiev, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe membrii guvernului său, cu scopul de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul în Ucraina, a dezvăluit luni publicaţia britanică The Times.

Zelenski cere ca Ucraina să fie primită de urgență în UE

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 11.00 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere ca țara sa să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. El spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, ci pentru toată Europa.

Ministrul bulgar al apărării va fi demis, după ce a refuzat să numească „război” invazia militară rusă

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 10:55 Premierul bulgar Kiril Petkov a declarat luni că va propune demiterea ministrului Apărării, Stefan Ianev, după reticența lui Ianev de a descrie invazia rusă a Ucrainei ca fiind „un război”.

Delagația ucraineană a sosit

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 10.55 Delegația ucraineană a sosit în urmă cu puțin timp la locul unde se vor desfășura negocierile, potrivit Ucraina 24/7.

Din delegație fac parte ministrul Apărării, Oleksi Reznikov, adjunctul ministerului de Externe, un consilier al administrației prezidențiale, liderul partidului „Slujitorul Poporului” (partidul care îl susține pe președintele Volodimir Zelenski).

Negociator rus: Rusia este interesată să ajungă la un acord

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 10.42 Rusia este interesată să ajungă la un acord care să fie în interesul ambelor părţi la negocierile cu Ucraina, a declarat luni negociatorul rus Vladimir Medinski, în timp ce oficiali se pregătesc să se întâlnească la frontiera ucraineano-belarusă.

Medinski a adăugat că este de aşteptat ca negocierile să înceapă la ora locală 12:00 (09:00 GMT), porivit Reuters, preluată de Agerpres.

Reuters aminteşte că izolarea politică şi economică a Rusiei s-a adâncit luni. Totodată, forţele ruse s-au confruntat cu o rezistenţă înverşunată în capitala ucraineană Kiev şi în alte oraşe în cel mai mare atac asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Rusia pretinde că a câștigat controlul asupra spațiului aerian al Ucrainei

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 10.13 „Aviația rusă a câștigat supremația aeriană asupra întregului teritoriu al Ucrainei”, a declarat luni gen-maj Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, potrivit CNN.

Armata rusă a dat luni asigurări că civilii pot părăsi liber Kievul, capitala Ucrainei, acuzând totodată puterea ucraineană că îi foloseşte ca „scuturi umane”.

„Toţi civilii din oraş pot părăsi capitala ucraineană liber, pe drumul Kiev-Vasilkiv”, la sud-vest de capitală, a declarat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

Potrivit ministerului, citat de Interfax, forţele ruse au cucerit oraşele Berdiansk şi Energodar situate în sud-estul regiunii Zaporojie, precum şi zona de lângă centrala nucleară din Zaporojie. Informaţia privind cucerirea zonei de lângă centrala nucleară din Zaporojie a fost dezminţită de partea ucraineană, potrivit Interfax, preluată de Agerpres.

Citește și: Ben Wallace: Invazia rusească e încetinită și nu are „impactul strategic” scontat de Moscova, iar forțele rusești sunt „în dezordine”

România închide toate site-urile de propagandă ale Moscovei

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 10.00 Russia Today nu va mai difuzat în România, iar site-ul propagandei rusești Sputnik va fi blocat, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Sunt o serie de măsuri pe care autoritățile române le-au luat în această perioadă pentru a bloca anumite surse identificate ca propagând știri false în contextul crizei din Ucraina.

Începând din această seară ultimul operator care furnizează servicii TV va opri difuzarea Russia Today în România. Niciun operator nu va avea acest serviciu activ”, a declarat el.

O măsură similară vizează un al site al propagandei rusești, Sputnik.

Cărbunaru a prezentat lista acestor site-uri, unele fiind deja închise, iar altele care urmează să fie închise. 

Bursa de la Moscova se deschide cu întârziere

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 9.45 Rusia a interzis brokerilor să tranzacționeze portofoliile străinilor care vor să vândă active rusești, iar Bursa din Moscova a amânat cu 3 ore începerea tranzacționării luni dimineață.

Banca centrală a crescut brusc dobânda de la 9,5% la 20%, după ce rubla s-a prăbușit din cauza sancțiunilor impuse Rusiei.

Armata ucraineană anunță un nou bilanț al pierderilor rușilor

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 9.40 Potrivit forțelor ucrainene, numărul soldaților ruși care și-au pierdut viața în lupte a depășit 5.000.

Pe lângă pierderile umane, armata rusă a suferit și grave pierderi materiale: aproape 60 de aparate de zbor și aproape 200 de tancuri.

Citește și: Papa Francisc: Să tacă armele!

Sondaj. 90% dintre ucraineni îl sprijină pe Zelenski

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 9.00 Peste 90% dintre ucraineni spun că îl susțin pe președintele Volodimir Zelenski, potrivit unui sondaj realizat de grupul Rating Sociological în acest weekend, relatează The Guardian.

Conform datelor de la 2.000 de respondenți, 91% dintre aceștia spun că îl sprijină pe Zelenski, în timp ce 6% au spus că nu îl susțin și 3% sunt nehotărâți.

Este o creștere a sprijinului de trei ori mai mare, față de decembrie 2021.

Întrebați despre șansele ca Ucraina să respingă asaltul rusesc, 70% cred că acest lucru este posibil.

volodimir zelenski presedinte razboi profimedia-0665176586
Volodimir Zelenski a renunțat la ținuta oficială în timp ce se adresează compatrioților atacați de ruși Foto: Profmedia Images

Camera în care vor avea loc negocierile Ucraina-Rusia

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 8.55 Ministerul de Externe din Belarus a publicat o fotografie cu sala în care se vor desfășura negocierile dintre Rusia și Ucraina.

Volodimir Zelenski a spus că negocierile vor avea loc la Pripiat, aproape de granița dintre Belarus și Ucraina, fără condiții prealabile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un avion Aeroflot a încălcat spațiul aerian al Canadei

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 8.45 Un avion al companiei ruseşti Aeroflot, care circula de la Miami la Moscova, a încălcat, duminică, interdicţia de a circula în spaţiul aerian canadian, scrie BBC. Ministerul Transporturilor din Canada a transmis că va deschide o anchetă cu privire la zborul 111 Aeroflot şi că "nu va ezita să ia măsurile corespunzătoare". 

Oficial ucrainean: Kievul este sub controlul ucrainenilor

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 8.40 Situația în Kiev este sub controlul ucrainenilor după încă o noapte de lupte, a anunțat luni dimineață comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Alexandr Sirski. El spune că rușii au suferit „pierderi semnificative” și că sunt obosiți și demoralizați.

„Astăzi inamicul a continuat să încerce să treacă de apărarea Kievului. Coloane de trupe rusești au luat cu asalt periferiile capitalei. Toate mișcările forțelor inamicului sunt sub control. Situație este sub control în capitala țării noastre”, a spus Alexandr Sirski.

militari ucraineni
Gen.-col. Alexandr Sirski, comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei. Foto: Facebook

Rubla se prăbușește

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 8.35 Rubla rusească a scăzut cu 30% în raport cu dolarul american, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei, relatează BBC.

Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 8.15 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus premierului britanic Boris Johnson că următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina, deoarece luptele continuă în toată țara, scrie BBC.

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 7:50 Google a dezactivat temporar serviciul Google Maps în Ucraina.

Compania a luat măsura dezactivării temporare a Google Maps și a informațiilor live despre cât de aglomerate sunt unele locuri precum magazinele și restaurantele din Ucraina, pentru a menține siguranța comunităților locale, și după consultarea autorităților regionale, scrie Reuters.

Marile companii de tehnologie, inclusiv Google, au declarat că iau noi măsuri pentru a proteja securitatea utilizatorilor din regiune.

Biden va discuta cu aliaţii şi partenerii SUA

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 6:20 Președintele american Joe Biden va avea luni o conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO pentru a discuta despre evoluțiile conflictului din Ucraina și pentru a coordona un „răspuns unit”, au spus luni oficiali ai Casei Albe.

Discuția va avea loc la 18.15, ora României.

Declarația nu precizează identitatea participanților la aceste discuții, care vor avea loc în aceeași zi în care Adunarea Generală a Națiunilor Unite va începe dezbaterea unei rezoluții de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia.

Duminică, secretarul de stat al SUA Antony Blinken și omologii săi din G7 au „subliniat” „răspunsul unitar la invazia Rusiei”, într-un apel cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba, potrivit unui raport al Departamentului de Stat.

Explozii în Kiev și Harkov

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 6:00 Mai multe explozii s-au auzit luni dimineaţă în capitala ucraineană Kiev şi în oraşul Harkov, a anunţat serviciul ucrainian de comunicaţii speciale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La ora 6 dimineața, în Kiev, sirenele sună iar în a cincea zi a invaziei. Mulți dintre locuitorii orașului se adăpostesc la metrou.

Mai multe explozii au fost raportate peste noapte în capitala Ucrainei și în alte orașe din țară.

Ucraina susține că trupele sale au reușit să respingă mai multe atacuri ale trupelor ruse care încercau să atace la periferia capitalei. „Am arătat că ne putem proteja orașul de oaspeții neinvitați”, a declarat comandantul forțelor armate, generalul colonel Alexander Syrsky, într-o declarație publicată în urmă cu aproximativ o oră.

Între timp, imagini video postate peste noapte au arătat un incendiu la un bloc din Cernihiv, care a izbucnit după ce a fost lovit de o rachetă rusă, potrivit rapoartelor.

Au fost raportate și explozii la Harkov.

Armata ucraineană: O zi dificilă, trupele ruse bombardează în aproape toate direcțiile

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE, ORA 1:30 Armata ucraineană a făcut un bilanț al luptelor de duminică, o zi pe care o descrie drept „un moment dificil” pentru militari, în condițiile în care trupele ruse „continuă să bombardeze în aproape toate direcțiile”.

Cele mai recente relatări din teren sugerează că trupele ruse au cucerit Berdiansk, un port din sudul țării, scrie BBC.

Pe de altă parte, Ministerul ucrainean de Interne a comunicat că 352 de civili ucraineni au fost uciși de la începutul invaziei, inclusiv 14 copii. Alte 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost rănite.

CNN: Un convoi militar rusesc lung de cinci kilometri se îndreaptă spre Kiev

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE 00:30 - Pe măsură ce ucrainenii continuă să respingă atacurile rusești în jurul Kievului, noi imagini din satelit arată că un convoi militar rusesc lung de peste 5 kilometri se află pe o șosea care duce spre capitală, informează CNN.

Convoiul a fost văzut pe imagini din satelit duminică în jurul orei 10:56, ora locală, pe drumul P-02-02, lângă Ivankiv, care se află la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de capitala Ucrainei. Drumul P-02-02 duce către Kiev.

Din convoi fac parte camioane cu combustibil și logistică, pe lângă tancuri, vehicule de infanterie și artilerie autopropulsată.

Mai mulți martori spun că în Harkov, în apropierea aeroportului, se aud explozii puternice.

Spațiul aerian al Canadei, închis pentru toate aeronavele rusești

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE 00:25 - Spațiul aerian al Canadei a fost închis pentru toate companiile aeriene rusești începând de acum, potrivit ministrului canadian al Transporturilor, Omar Alghabra.

„Cu efect imediat, spațiul aerian al Canadei este închis pentru toți operatorii de aeronave rusești. Vom trage Rusia la răspundere pentru atacurile sale împotriva Ucrainei”, a declarat Alghabra duminică, potrivit CNN.

11 nave de transport ale Rusiei se îndreaptă către Odesa

ACTUALIZARE 28 FEBRUARIE 00:15 - 11 nave de transport ale Federației Ruse, fiecare conținând câte un batalion, se îndreaptă spre Odesa, se va încerca debarcarea trupelor, anunță Aleksei Arestovici, adjunctul șefului Administrației Prezidențiale ucrainene, informează NEXTA pe Twitter.

În Kiev la această oră au început să sune din nou sirenele. Locuitorii sunt îndemnați să meargă în adăposturi.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri