Macron a vorbit la telefon cu Putin. Rusia cere să-i fie recunoscută suveranitatea asupra Crimeei

Data publicării:
Emmanuel Macron și Vladimir Putin
Foto: Gulliver/GettyImages

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat cu Vladimir Putin și cu Volodimir Zelenski, separat, luni, și a insistat pentru „necesitatea de a ajunge la un acord pentru încetarea focului” în Ucraina. Putin a insistat cu retorica obișnuită despre „denazificarea Ucrainei” și a spus că printre revendicările Rusiei se numără și „recunoașterea suveranității sale asupra Crimeei”.

Conform agenției ruse RIA Novosti, Putin i-a spus lui Macron că nu va accepta o înțelegere cu Ucraina decât dacă „interesele legitime de securitate ale Rusiei sunt luate în considerare necondiționat”.

Printre revendicările lui Putin se numără „recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei” și „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. 

La discuţia cu Putin, Macron „a reiterat cererea comunităţii internaţionale de a opri ofensiva rusă împotriva Ucrainei şi a reafirmat necesitatea de a pune în aplicare un armistiţiu imediat”, a mai precizat Palatul Elysee, în a cincea zi a ofensivei lansate de armata rusă.

„În timp ce discuţiile au început între delegaţiile rusă şi ucraineană” la granița ucraineano-belarusă, el a cerut câteva lucruri ce „trebuie respectate pe teren: o încetare a tuturor loviturilor şi atacurilor asupra civililor şi cartierelor rezidenţiale; o protecţie a întregii infrastructuri civile; o securizare a axelor rutiere, în special drumul de la sud de Kiev”.

„Putin şi-a confirmat dorinţa de a se angaja asupra acestor trei puncte”, conform preşedinţiei franceze.

Macron a cerut, de asemenea, „respectarea dreptului internaţional umanitar şi protejarea populaţiilor civile, precum şi furnizarea de ajutor, în conformitate cu rezoluţia depusă de Franţa la Consiliul de Securitate al ONU".

Această discuţie a fost a doua între Macron şi Putin de la începutul invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie. Ei au mai vorbit, joi, înaintea unui summit excepţional al UE la Bruxelles. Macron l-a sunat pe Putin „la cererea” omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu care a discutat „de mai multe ori în ultimele ore”, a adăugat preşedinţia franceză.

În convorbirea cu Zelenski, Macron „a salutat din nou simţul responsabilităţii arătat de preşedintele ucrainean în perspectiva negocierilor care încep şi chiar în timp ce Ucraina este agresată de Rusia”, mai subliniază Palatul Elysee în comunicatul său

Războiul pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei durează deja de cinci zile, iar trupele ruse se confruntă cu o rezistență puternică din partea ucrainenilor. Luni, economia Rusiei a fost lovită puternic de sancțiunile impuse de Occident.

Tot luni, delegații ale Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit în apropierea graniței bieloruse pentru a negocia o încheiere a ostilităților.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri