Corpurile neînsufleţite a 28 de migranţi au fost descoperite sâmbătă seara pe coasta de vest a Libiei, după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat, au declarat duminică surse de securitate.
"Echipele Crucii Roşii au recuperat 28 de cadavre ale unor migranţi morţi şi au găsit trei supravieţuitori, în două locuri diferite de pe plajele din Al-Allous", la 90 de kilometri de capitala Tripoli, a declarat pentru AFP un oficial local din domeniul securităţii.
"Starea cadavrelor în descompunere indică faptul că naufragiul a avut loc în urmă cu câteva zile", a adăugat el.
În imagini difuzate de presa locală se vede cum cadavrele sunt aliniate pe ţărm şi apoi puse în saci mortuari, scrie Agerpres.
Tragedia are loc la doar câteva zile după ce 160 de migranţi au murit într-o săptămână după ce ambarcaţiunile lor s-au scufundat în largul coastei de vest a Libiei, ridicând la 1.500 numărul deceselor pe această rută de la începutul anului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
Mai mult de 30.000 de migranţi au fost salvaţi sau interceptaţi de la începutul acestui an în largul coastelor libiene, potrivit OIM.
Ţara nord-africană este un punct de trecere important pentru zeci de mii de migranţi care încearcă să ajungă în fiecare an în Europa prin coasta italiană, aflată la aproximativ 300 km distanţă.
Provenind în majoritate din ţări din Africa sahariană, aceşti viitori candidaţi la exil cad pradă traficanţilor, dacă nu mor în timpul încercării de traversare, scrie AFP.
Cufundată într-o criză politică majoră după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia se confruntă de mai multe luni cu multiple critici pentru relele tratamente aplicate migranţilor.
Editor : V.M.