Acționarii Alro caută investitori în combinatul de aluminiu
Producătorul de aluminiu Alro a anunţat luni că acţionarii săi, Vimetco NV şi Conef SA, intenţionează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acţiunile companiei.
Fii la curent cu știrile economice. Află noutățile economice si financiare din România, noutăți despre asigurări, bani, taxe, tranzacții, curs valutar, imobiliare, investiții, salarii, dobânzile la credinte.
Producătorul de aluminiu Alro a anunţat luni că acţionarii săi, Vimetco NV şi Conef SA, intenţionează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acţiunile companiei.
Patronii investesc sute de mii de euro ca să învingă concurenţa şi apelează la designeri din străinătate ca să atragă turişti.
Publicat acum acum 7 aniPersoanele care deţin un bon câştigător trebuie să-l depună în original la Fisc, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.
Publicat acum acum 7 aniCei mai perseverenţi ajung să câştige sute de mii de dolari.
Publicat acum acum 7 ani33 la sută din angajaţii statului stau degeaba şi alţi 33 la sută trebuie supravegheaţi ca să îşi facă treaba. Iar ceilalţi, care muncesc, manifestă o solidaritate ciudată cu ei, de tip colectivism...
Publicat acum acum 7 aniCursa aeriană Constanţa - Tallin este programată o dată pe săptămână
Publicat acum acum 7 aniLa „România Fast Forward” aflaţi povestea antreprenorului Dan Isai, omul din spatele Salad Box. O poveste de business internaţională, pornită din Cluj, dar ajunsă pe trei continente şi în 70 de...
Publicat acum acum 7 aniOamenii, când vor şti foarte clar că aceste câştiguri vor fi destinate unor categorii foarte importante - pentru zona de sănătate şi de educaţie - poate vor juca mai mult"
Publicat acum acum 7 aniFostul președinte Traian Băsescu îl critică pe ministrul Transporturilor pentru declarația conform căreia dezvoltarea rețelei de autostrăzi i-ar goni pe investitori din România.
Publicat acum acum 7 aniÎn urmă cu o zi, preşedintele american Donald Trump a anunţat şi el introducerea unor tarife de 25% pentru importuri chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari,
Publicat acum acum 7 aniMinistrul Finanţelor confirmă informaţiile potrivit cărora tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov va fi finanţat prin alt mecanism decât cel cu Banca Mondială. Iniţiativa ar fi fost a MInisterului...
Publicat acum acum 7 aniObligația nu era prevăzută în ghidul solicitantului
Publicat acum acum 7 aniUntul se scumpeşte de la an la an şi este foarte aproape de un nou record. Preţul mediu al untului pe piaţa europeană nu mai are mult până să atingă pragul de 600 de euro pe suta de kilograme, arată...
Publicat acum acum 7 aniDeputatul PMP Petru Movilă a depus un proiect de lege care prevede ca şoferii prinşi că folosesc telefoanele mobile în timp ce conduc sau sunt identificaţi ulterior, prin postări pe reţelele de...
Publicat acum acum 7 aniDeputatul Nicuşor Dan spune că în mijloacele de transport în comun din Capitală se circulă în condiţii inumane în aceste zile, din cauza „incompetenţei care domneşte în Primăria Generală”, având în...
Publicat acum acum 7 aniCostul total al forţei de muncă în România a înregistrat cea mare creştere din rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), în primul trimestru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017.
Publicat acum acum 7 aniÎnmatriculările de autoturisme rulate au scăzut, în primele cinci luni ale anului, cu peste 8%, ajungând până la 197.010 unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, când erau consemnate circa...
Publicat acum acum 7 aniAutostrada ar urma să fie făcută prin un PPP, după ce tentative similare ar fi eșuat de încă trei ori, in 2004, 2009 și 2015.
Publicat acum acum 7 aniEco Sud S.A. a început pe 14 iunie 2018 operarea Celulei 2 a Depozitului Ecologic Bacău și promite ca în prima parte a lunii iulie să înceapă și operarea stațiilor aferente depozitului.
Publicat acum acum 7 aniÎn luna mai, rata anuală a inflaţiei a urcat la 1,9% în zona euro şi la 2% în Uniunea Europeană, de la 1,3% şi, respectiv, 1,5% în aprilie, în timp ce România şi Estonia au înregistrat cele mai...
Publicat acum acum 7 aniStatul se va împrumuta de patru miliarde de lei la dobânzi de 5%, comparabile cu rata inflației, și cu mult peste orice dobândă oferită de băncile comerciale.
Publicat acum acum 7 aniGuvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, joi după-amiază, la Mamaia, că marea problemă a criptomonedelor este încrederea în emitent, pentru că nu se ştie exact cine le...
Publicat acum acum 7 aniGuvernatorul a dat exemplul Portugaliei, Spaniei şi Italiei, spunând că acesta demonstrează că nu se creează convergenţă automat, adică dacă intri în zona euro în mod automat îţi va fi mai bine.
Publicat acum acum 7 aniAstăzi, 14 iunie 2018, Grupul Eco Sud S.A. prin proiectul “Sistem Integrat de Management al Deșeurilor” (SMID Bacău), finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu preia gestionarea...
Publicat acum acum 7 aniFostul mare tenismen Ilie Năstase spune că a vizitat zonele Moldova și Bacău și revine la aceeași afirmație transmisă Simonei Halep cu ocazia câștigării Marelui Șlem de la Roland Garros: „Felicitări...
Publicat acum acum 7 aniDupă doi ani în care a fost blocat, sistemul primelor de stat pentru locuinţe, cunoscut drept Bauspar, revine pe piaţa din România, dar cu noi condiţii.
Publicat acum acum 7 aniRiscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental este în creştere, în actualul Raport asupra stabilităţii financiare, faţă de precedentul, unde era prezentat ca fiind...
Publicat acum acum 7 aniOperatorul national de transport al gazelor, Transgaz, a devenit acționarul companiei Vestmoldtransgaz, transferul proprietății fiind în faza finală.
Publicat acum acum 7 aniEi sunt nemulțumiți că statul a micșorat numărul certificatelor verzi promise lor, urmând ca recuperarea acestora să fie amânată pentru următorii ani.
Publicat acum acum 7 aniConsiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat tarifele de exploatare a parcărilor din Bucureşti, care pot ajunge la 10 lei pe oră.
Publicat acum acum 7 aniPublicat acum acum 7 ani
Dobânzile de politică monetară, care influenţează costul creditelor, sunt pe un trend ascendent nu doar în România, ci peste tot în lume, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Cert este că...
Publicat acum acum 7 aniChinezii au realizări colective, românii doar realizări individuale. Astfel își încheie deputatul independent Remuz Borza o analiză comparativă între România și China în care încearcă să afle...
Publicat acum acum 7 aniPlenul Parlamentului European votează joi la Strasbourg rapoarte privind pachetul legislativ mobilitate, de maximă importanță pentru transportatorii rutieri români în UE.
Publicat acum acum 7 aniRomânii care au luat credite pentru a-şi cumpăra case nu au devenit prizonierii băncilor, ci ai propriilor aspiraţii, iar Banca Naţională a României (BNR) vrea să promoveze, prin Raportul asupra...
Publicat acum acum 7 aniDin iunie 2018, Luiza Domnișoru se alătură echipei de management a Grupului Digi, în calitate de director al Departamentului de Comunicare și CSR.
Publicat acum acum 7 aniIndicele Robor la şase luni a crescut la 3,02%, cel mai mare nivel din septembrie 2014, iar indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei...
Publicat acum acum 7 aniAplicația de mesagerie WhatsApp nu mai funcționa în dimineața zilei de joi, mii de persoane din lumea întreagă raportând că au probleme la trimiterea sau primirea mesajelor noi.
Publicat acum acum 7 aniGrupul Eco Sud S.A. a pus Bacăul pe harta eficienței în domeniul gestiunii deșeurilor prin preluarea gestionării infrastructurii construite de autoritățile județului prin proiectul “Sistem Integrat...
Publicat acum acum 7 aniCinci percheziţii au loc joi dimineață în Bucureşti, printre care una la sediul CFR Călători şi alta la Ateliere CFR Grivița SA.
Publicat acum acum 7 aniAgenţia Internaţională pentru Energie estimează că preţurile ţiţeiului se vor stabiliza în următoarea perioadă
Publicat acum acum 7 aniInstanţa americană le-a permis celor AT&T să preia Time Warner, în schimbul a 85 de miliarde de dolari.
Publicat acum acum 7 aniTesla va desfiinţa aproximativ 9% din locurile sale de muncă
Publicat acum acum 7 aniŞinele de tramvai sunt o adevărată capcană pentru şoferi. Sunt atât de degradate încât bucăţi de fier din ele se rup pur şi simplu. După ce au călcat linia de tramvai, mulţi bucureşteni au ajuns în...
Publicat acum acum 7 aniTrei bancheri din România au câştigat în 2016 peste un milion de euro pe an. Sunt câștiguri anuale, în sumă bruta.
Publicat acum acum 7 aniPericol pe Autostrada Soarelui, în apropiere de Capitală. Două plăci de beton din şosea s-au ridicat, din cauza căldurii, pe sensul de mers spre litoral.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are instalate peste 70 de camere rovinietă pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi pentru a monitoriza traficul rutier.
Moneda virtuală Bitcoin este în cădere liberă. A scăzut la cel mai mic nivel din ultimele patru luni, ajungând să se tranzacţioneze în prezent sub valoarea de 6.500 de dolari