Fii la curent cu știrile economice. Află noutățile economice si financiare din România, noutăți despre asigurări, bani, taxe, tranzacții, curs valutar, imobiliare, investiții, salarii, dobânzile la credinte.
Președintele Klaus Iohannis a atacat la CCR legea prin care social-democrații vor să înfiinţeze Fondul Suveran de Dezvoltare, cu ajutorul căruia guvernanţii promit să finanţeze investiţii. De...
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,34%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate miercuri...
Deși au salarii de peste 10.000 de lei pe lună și primesc indemnizații pentru funcțiile ocupate de 720 de lei lunar, trei consilieri locali din comuna Boțești, județul Argeș, îi cer primarului să le...
Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 7,1% în luna mai 2018, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2017, o creştere mai mare în rândul statelor membre ale Uniunii Europene fiind...
Tranzacţia privind achiziţia unei participaţii de 51% din acţiunile KMG Internaţional N.V. (fostul Rompetrol Group) de către China Energy Company Limited nu va fi finalizată, se arată într-un...
Un bulevard care ar trebui să fie cartea de vizită a oraşului arată ca la finalul unui război. Bulevardul Unirii e plin de gropi iar unele au 20 de centimetri adâncime. Cei care decontează situaţia...
Tarom va comanda cinci aeronave Boeing 737 MAX, aceasta fiind generația care urmează cele NG din care linia aeriană națională a achiziționat în dry-lease patru aeronave NG.
Un fond de investiţii din Arabia Saudită a preluat Agricost, cel mai mare productător agricol din România. Tranzacţia se ridică la 200 - 250 de milioane de euro, potrivit Capital. Compania Al Dahra...
Criptomonedele lansate recent pe piață nu au avut viață lungă. Peste 800 dintre acestea sunt acum la ultima suflare, după ce au ajuns să valoreze mai puţin de un cent, arată site-ul Dead Coins.
Consiliul acuză Ministerul Fondurilor Europene şcă ar fi pierdut finanțări cifrate la 262 milioane de euro și dă în judecată Ministerul Fondurilor Europene. Comisia Europeană ar fi avut o atitudine...
Bucureştenii pot depune solicitări de abonamente cu tarif preferenţial între 80 şi 120 de lei pe lună pentru riverani, pentru locurile de parcare publice, la sediul Administaţiei Străzilor...
Reprezentanţii Facebook au recunoscut luni că o eroare, rezolvată între timp, a permis deblocarea, timp de câteva zile, a persoanelor considerate indezirabile şi blocate de utilizatori, problemă care...
Europa înăspreşte tonul la adresa lui Donald Trump, în contextul războiului comercial dorit de liderul de la Casa Albă. Potrivit Financial Times, statele membre au identificat deja o listă de produse...
Cele peste 3 milioane de ferme din România produc doar 3,4% din valoarea totală înregistrată la nivelul Uniunii, arată ultimele datele Eurostat. Aceasta indică faptul că fărâmiţarea terenurilor face...
În România tranziţiei, ieşitul la restaurant era un lux. Un antreprenor român ambiţios a văzut asta ca o aberaţie şi a realizat că e o oportunitate mare de afaceri în a face masa în oraş accesibilă...
Când toată România discută și își face planuri cu gazele din Marea Neagră, ajunse chiar subiect de dispută cu țara vecină Ungaria, americanii de la ExxonMobile vin cu o declarație strategică: nu au...
Uniunea Europeană a avertizat luni că bunuri americane în valoare de până la 294 de miliarde de dolari vor fi taxate într-o serie de contramăsuri dacă preşedintele american Donald Trump va impune...
Aeroportul Băneasa ar putea fi redeschis pentru traficul comercial de pasageri în mai puţin de doi ani, după extinderea capacităţii la 300 de persoane pe oră.
Pepenii de Dăbuleni sunt în pericol! Femierii se gândesc să nu îi mai cultive, supăraţi că intermediarii se îmbogăţesc pe spinarea lor. Le plătesc kilogramul cu 20 de bani şi vând lubeniţele şi de 10...
Libertatea lăsată de către Compania de Drumuri Constructorilor, de a face ei înșiși proiectarea autostrăzilor și dorința acestora de a face profituri cât mai mari, naște situații neplăcute...
Toţi porcii din exploataţia unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 capete, vor fi sacrificaţi iar carcasele vor fi distruse, informează luni Autoritatea...
Membrii conducerii Tarom încasează lunar salarii între 1.500 și 5.500 de euro. Asta în timp ce un sfert dintre angajații companiei nu iau în mână mai mult de 2.000 de lei net pe lună, iar un alt...
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,24%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate luni de...
CFR Călători nu va avea vagoane suficiente în vara aceasta pentru a satisface nevoia de trafic, mai ales pentru litoral, în condiţiile în care din 1.200 de vagoane pe care le are în inventar, 400...
Vineri a fost cea mai aglomerată zi din acest an, în aviație. Peste 200.000 de zboruri au fost efectuate, iar punctul maxim a fost atins în momentul în care peste 19.000 de avioane se aflau în cer...
Un pod de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung, aflat sub cod roșu de inundații, în zona comunei Budila din județul Brașov, fiind afectată linia Brașov - Întorsura Buzăului.
Podul este...
Facebook va adauga opțiunea de „Snooze” care le va permite utilizatorilor să blocheze articole sau imagini în funcție de niște cuvinte cheie, pentru a evita spoilerele din filme sau seriale. Funcția...
De azi plătim mai mult pentru un sejur la mare. Intrăm în plin sezon estival. Sunt hoteluri care şi-au mărit tarifele chiar şi cu o treime, dar asta nu le dă emoții patronilor. Ei sunt liniştiţi...
Doi giganţi industriali au ajuns la acordul final asupra unei fuziuni care va forma a doua cea mai mare companie europeană în domeniul oţelului, după ArcelorMittal.
Zilnic, doar în SUA decolează peste 42.000 de avioane, conform Federal Aviation Administration. Pentru a coordona cu brio decolările, aterizările și zborurile în sine, avioanele trebuie să zboare la...
O cursă WizzAir, care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu destinatia Pisa, Italia, a revenit la poziţia de parcare dupa ce pilotul a suspectat un posibil impact cu...
Punctul de pensie creşte, începând de duminică, 1 iulie, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei, iar pensia minimă garantată se va majora cu 20%. Anul viitor, punctul de pensie este aşteptat să urce cu...
Circulaţia rutieră este oprită, sâmbătă dimineaţă, pe trei drumuri naţionale, pe tronsoane din judeţele Bacău, Neamţ şi Vrancea, în urma ploilor torenţiale care au dus la inundarea şoselelor...
Încă o agenţie de turism şi-a anunţat în ultima săptămână clienţii că va intra în insolvenţă şi deci, îi lasă fără vacanţe. Iar vestea vine taman înainte de 1 iulie, data până la care România trebuia...
ANAF scoate la licitație o vilă din sectorul 5 al Capitalei, pe strada Soreni, precum și terenul aferent acesteia, cu o suprafață de 240 de mp, cu un preț de pornire de aproximativ 22.000 de euro.
Ministerul Afacerilor Externe transmite, sâmbătă, că a luat notă cu preocupare de declaraţiile lansate recent în spaţiul public, inclusiv de ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, pe teme ce...
Decât angajaţi afară, mai bine patroni în ţară. Peste 5.000 de români vor să se întoarcă acasă şi să deschidă firme cu bani de la stat. Hoteluri, pensiuni şi afaceri IT sunt în topul preferinţelor...
Se anunţă noi scumpiri în privinţa preţului gazelor naturale pentru populaţie. Acesta ar putea creşte cu până la 13 procente la iarnă, conform unei analize făcute de specialişti de la Asociaţia...
Rezerva de aur a României de la Banca Angliei nu a fost implicată în operaţiuni de arbitraj sau de tip speculativ pentru că acestea implică riscuri şi câştigurile sunt infime, a afirmat vineri Mugur...
Alro a publicat prospectul de vânzare. Ruşii de la Vimetco speră să încaseze 2,37 miliarde lei pe 53% din acţiunile combinatului. 85% din acţiunile scoase la vânzare sunt destinate investitorilor...
Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (15 kilometri), rămâne închisă pentru toate categoriile de autovehicule, având în vedere avertizarea meteo emisă de...