Cât a ajuns să coste, la 1 iulie, o noapte de cazare în Mamaia. Cele mai mici tarife sunt la Saturn

Data actualizării: Data publicării:
Mamaia litoral
Foto: Shutterstock

De azi plătim mai mult pentru un sejur la mare. Intrăm în plin sezon estival. Sunt hoteluri care şi-au mărit tarifele chiar şi cu o treime, dar asta nu le dă emoții patronilor. Ei sunt liniştiţi, pentru că au camerele rezervate până la începutul toamnei. Este vremea vacanţelor şi mii de camere sunt rezervate până la începutul lui septembrie.

Mamaia litoral
Foto: Shutterstock

Cine are noroc găseşte cazare mai scumpă doar cu 10 procente. Mulţi administratori de hotel au crescut însă preţurile şi cu 30 la sută.

Oana Tănase, șef de recepție la un hotel de 3 stele: „Din acest weekend, tariful este de de 320-340 de lei pe camera dublă. Și vara se anunță foarte bună, deja luna iulie și până pe 20 august sunt vândute 100% camerele noastre.”

90% dintre camere vor fi ocupate în următoarea lună şi jumătate în cele mai căutate staţiuni: Mamaia, Eforie Nord sau Venus, se laudă hotelirii.

Elena Bucur, manager hotel: „Tarifele au crescut începând cu weekendul acesta cu 15% doar, față de cele anterioare. Gradul nostru de ocupare este în continuare de 100%. Nu avem rezervări last minute, decât în procentaj foarte mic.”

Cele mai mici tarife sunt în această perioadă la Saturn, iar cele mai mari la Mamaia. La un hotel de patru stele din stațiunea Mamaia, un apartament  de aproape 50 de mp și cu vedere la mare costă, începând cu acest weekend, 1.000 de lei pe noapte, un preț cu 150 de lei mai mare comparativ cu sfârșitul săptămânii trecute

În funcţie de buget şi numărul de stele pe care şi le permit, turiştii au tot felul de păreri despre preţurile de pe litoral. De exemplu, la un hotel de cinci stele din Mamaia o noapte de cazare poate costa și 1.200 de lei pe noapte. 

„Eu zic că a fost destul de bine. Au meritat toți banii”, spune un turist, în timp ce altul susține că „mi se pare așa o jecmăneală la orice pas pe care îl faci, de la sticlă de apă până la bătaia de joc pe care o ai pe plajă”.

Cei care consideră acum cazarea scumpă trebuie să ştie că peste două săptămâni preţurile vor creşte şi mai mult.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”