Se preconizează o schimbare majoră pe piaţa petrolului

Data actualizării: Data publicării:
High Oil Prices Continue To Drive Gas Prices Steadily Upwards
Foto: Guliver/Getty Images

După un an şi jumătate în care preţurile petrolului s-au tot dus în sus şi au făcut-o vertiginos, în a doua jumătate a anului se preconizează o echilibrare pe piaţă. Nu prea se mai întrezăresc majorări de preţuri de aici încolo. Cel puţin, nu oscilaţii mari.

OPEC-ul a anunţat că mai dă drumul la robinet, analiştii estimează scumpiri abia anul viitor....lucrurile par să se aşeze. Cotaţia petrolului BRENT de la Londra s-a stabilizat, de câteva zile, undeva la 76 de dolari pe baril. Nu dă semne că s-ar duce din nou spre vârful de 80 de dolari atins pe la jumătatea lunii trecute. Dar riscuri există întotdeauna: e producţia din Venezuela care, dacă va colapsa, va răsturna situaţia. Şi cu războiul comercial nu e de glumit.

Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că preţurile ţiţeiului se vor stabiliza în următoarea perioadă - prognoză care are rolul de a mai îndepărta din îngrijorările potrivit cărora scumpirile accelerate vor afecta cererea şi creşterea economică globală. Preţurile nu vor mai urca rapid, aşa cum au făcut-o de la mijlocului anului trecut încoace, iar pentru anul viitor, experţii cred că cererea va rămâne la acelaşi nivel ca anul acesta. Asta pentru că sursele de energie au început să se diversifice.

În plus, există presiunea din partea guvernelor de a trece pe energii regenerabile, iar sectorul auto e ameninţat de dispariţia diesel-ului. Trebuie menţinut un echilibru - dacă, pe termen mai lung, cererea mondială de petrol va scădea, marii producători din domeniu trebuie să se adapteze, nu mai pot închide robinetul la nesfârşit. Pentru că o vor face degeaba.

De altfel, ţările membre OPEC şi Rusia se vor pune de acord la sfârşitul lunii pentru a creşte producţia. Au împins deja preţul spre 80 de dolari şi, pentru moment, situaţia îi mulţumeşte. Decizia oficială va fi luată pe 22 iunie, la Viena. Există, însă, şi acolo păreri divergente - din partea unor ţări ca Iran şi Irak care ar dori ca situaţia să nu se schimbe. În cazul Teheranului, acesta are de pierdut din cauza unor preţuri mici la petrol - mai ales că exporturile îi sunt puse în pericol de sancţiunile americane impuse după retragerea din acordul nuclear. Dar cei care se opun unei creşteri a producţiei încearcă să fie convinşi de argumentul potrivit căruia, în acest fel, mare parte din piaţă este lăsată în mâinile producătorilor americani de şisturi. Dacă aceştia vor cheltui şi mai mult pentru creşterea producţiei, atunci preţul petrolului e împins în jos.

Estimările Agenţiei pentru Energie arată că, pentru anul acesta, membrii din afara OPEC îşi vor creşte producţia cu 2 milioane de barili pe zi, iar pentru anul viitor va fi de asemenea o creştere de 1,7 milioane de barili pe zi. Chiar dacă ţările OPEC şi Rusia cresc treptat producţia, aşa cum îşi doresc, această decizie ar putea fi anulată de un colaps al producţiei din Venezuela. Preşedintele acestei ţări vrea să crească din nou producţia, dar s-ar putea să nu îi reuşească. S-ar putea ajunge la oprirea totală. Şi atunci preţurile ar putea să o ia din nou în sus.

FOTO: Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025