De acum aveţi cursă directă spre unul dintre cele mai moderne oraşe din lume
Data publicării:
Prima cursă care leagă Tallinn, capitala Estoniei, de România a aterizat în seara aceasta la aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, din apropiere de Constanţa, şi a fost primit cu salutul tunurilor de apă, dedicat aeronavelor ce ajung pentru prima oară într-un oraş nou.
Capitala Estoniei, Tallin, face parte dintre primele 10 cele mai moderne oraşe din lume, conform unei analize publicate acum doi ani de publicaţia britanică online pentru turism Culture Trip.
Cursa aeriană Constanţa - Tallin este programată o dată pe săptămână, sâmbăta, iar ca exemplu de preţ, peste o lună, un bilet dus-întors costă 239 de euro.
Zborul inaugural Estonia - România i-a avut la bord şi pe premierii celor două ţări.
Viorica Dăncilă: "Zborul a durat doar două ore şi jumătate. Serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil. Sper ca prin acest zbor direct să impulsionăm schimburile comerciale, schimburile economice, educaţionale şi culturale.
Sper ca cetăţenii din Estonia să se relaxeze pe litoralul frumos al Mării Negre şi să viziteze Delta Dunării"