SALAD BOX, afacerea pornită din Cluj și ajunsă pe trei continente

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
dan isai salad box

O simplă salată, multiplicată până la vânzări de 26 de milioane de euro. Este reţeta pe care a mers un antreprenor din Cluj. Nu a reinventat roata, a împrumut o idee şi a perfecţionat-o. Acum a ajuns la un lanţ internaţional de restaurante în plină extindere. Astăzi la România Fast Forward aflaţi povestea antreprenorului Dan Isai, omul din spatele Salad Box.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Cunoaştem acum o poveste de business internaţională. Pornită din Cluj, dar ajunsă pe trei continente şi în 70 de locaţii. Dan Isai, antreprenorul care ne spune povestea Salad Box. Nu întâmplător suntem pe aeroportul internațional Cluj. Călătoreşti enorm.

Dan Isai, antreprenor: Anul trecut, m-am uitat pe calendar şi am călătorit în 25 de ţări. Am călătorit şi când eram mai mic. Dar pe de altă parte, Clujul este oraşul în care m-am născut, am crescut, m-am format ca om. Aici mi-am întemeiat o familie, am trei fetiţe minunate, care cresc aici în oraş. Bineînţeles că şi partea de business a început tot aici. Deşi toate conceptele mari, interesante, vin din vestul Europei sau din America şi ajung în Bucureşti şi apoi şi la Cluj, noi am început invers: Cluj, Bucureşti şi restul lumii.

- A existat spiritul ăsta antreprenorial dezvoltat la voi în casă?

- Tata este bugetar şi mama este casnică. Provin dintr-o familie de aici, din Cluj, cu trei copii. Mai am un frate cu 5 ani mai mic şi o soră cu 15 ani mai mică decât mine. Cu nişte părinţi minunaţi, care au investit în noi principii şi valori.  Mama mea, după ce a lucrat în sistemul medical, când eram noi mici, a preferat să rămână cu noi acasă să ne crească şi să ne dezvolte.

- Când ai câştigat primii bani din viaţa ta, îţi mai aduci aminte?

- După terminarea şcolii generale, la început de liceu, lucram cu un prieten de-al meu într-un internet-cafe.

- În ce ai investit prima sumă câştigată?

- Ai fi uimit. Colecţionam abţibilduri cu fotbalişti şi făceam colecţie cu albume întregi. De aceea o parte din salariu mergea mereu acolo.

Pentru că familia lui era numeroasă şi avea zeci de unchi, mătuşi şi verişori în toată lumea, a petrecut multe dintre vacanţe la aceştia.  De exemplu, după clasa a XI-a şi-a petrecut vacanţa de vară în Statele Unite la nişte verişori, iar aici, pentru a se distra și a vizita o lună, a trebuit să muncească în construcţii alături de verişori săptămâni bune.

- Ai lucrat şi în domeniul forestier la un moment dat.

- Da, aia a fost în Italia. Aveam un unchi cu un business acolo. Să ştii că te călesc.  Nu am făcut-o pentru bani. Mă trezeam la 4 şi mergeam în pădure şi veneam seara la 9. Lucram cu pădurari cu experienţă. Eu nu aveam nicio treabă cu asta, dar măcar am făcut nişte muşchi. Tăiam copaci, încărcam, îi duceam.

- Cât ai fost în Australia ce ai făcut acolo?

- Oficial am fost să mă plimb şi să stau în vacanţă, dar am mai şi lucrat ca şi zugrav. Verişorii mei asta făceau şi m-au luat cu ei la lucru.  Acum am ajuns să fac business cu ei pe partea de construcţii. Şi construim mult în Australia pe partea de real estate.

Călătoriile prin lume i-au deschis noi orizonturi ce l-au impulsionat ca împreună cu un prieten din copilărie să îşi dorească să deschidă în România o afacere.

- Prima afacere a fost o firmă de publicitate pusă pe picioare împreună cu Radu, unul dintre băieţii cu care am crescut, de la grădiniţă, la facultate şi aşa mai departe.

Afacerea pornită în 2008 a întâmpinat rapid dificultăţile crizei economice din 2009.

- Aveam probleme mari cu plata facturilor, clienţii nu plăteau şi am zis că mă apuc de un business care să îmi aducă cash la sfârşitul zilei. Ideea mare de salate am luat-o din Australia. Acolo am văzut-o ca produs principal, dar a trebuit schimbată şi adaptată, pentru a putea fi aplicată în România.

- Sunteţi fraţi, diferenţa de vârstă între voi este de șase ani, aţi crescut oarecum împreună,  cum a fost în momentul în care a venit prima dată acasă şi a zis „vreau să fac o afacere” ?

David Isai, director de dezvoltare:  Prima dată când am auzit că vrea să deschidă un stand, să vândă salate, i-am spus că nu o să meargă.

- De ce credeai că nu o să meargă?

- Toţi colegii mei de la facultate mâncau shaorma, nimeni nu mânca salate.  Românii preferă mai multă carne, mănâncă carne şi între mesele principale. Aveam prieteni care făceau restaurante la momentul respectiv şi spuneau, măi tu eşti nebun, nu ai cum să faci bani din asta.

Dan şi-a urmat ideea, a mers pe instinct şi a simţit nevoia în piaţă.  Astfel, în 2012, în oraşul natal, Cluj, a deschis prima locaţie.

Dan Isai - antreprenor: Nimeni nu era un trendseter pe piaţă la healthy food. Nu am inovat nimic. Michelangelo spunea că inovaţia este ceva vechi pus într-un concept nou. Asta s-a şi întâmplat.

- Financiar v-au ajutat părinţii?

David Isai - director de dezvoltare: Financiar nu ne-a ajutat nimeni. Dani a făcut rost de bani singur. Nu am primit ajutor financiar de la prieteni sau familie.

- Eşti primul investitor. Ce te-a atras să vii cu bani şi cu câţi bani ai venit la început?

Daniel Lar - investitor: Ce m-a atras a fost relaţia cu Dani pe care îl ştiam de mai mult timp şi pentru că aveam încredere în el şi mi s-a părut ideea interesantă. Investiţia a fost una foarte mică, una de 15 mii de euro.

- Ce ai primit la schimb? Cât din companie?

- În acel moment am făcut cu Dani 50-50. El urma să vină cu munca şi eu cu banii.

- Mâncai salate în perioada aceea?

- Nu. Şi ai investit într-un business cu salate, da.

- Acum mănânci salate?

- Da.  Când am pornit a fost înţelegerea între mine şi Dani, că el urma să fie antreprenorul şi eu să fiu consilier pentru el. Şi acum sunt tot la fel, membru în board, dar nu am o activitate activă.

Dan Isai - antreprenor: Startul a fost chiar aici unde ne aflăm (în mall - n.r.), dar spaţiul era mult mai mic.  Am deschis aici un spaţiu de 9-10 mp, cu patru angajaţi, din care soţia şi fratele meu cu soţia.

- Cum a fost începutul pentru tine în Salad Box?

David Isai - director de dezvoltare: Am fost primul lui angajat. M-a angajat în stand pe mine şi prietena de atunci, soţia de acum. Făceam lucruri ca pentru fratele meu mai mare.

- Sunt deja 6 ani de când este compania pe piaţă. Primele amintiri cu Salad Box care sunt?

Alina Covaşă - director retail: Primele salate făcute, primii clienţi pe care nici măcar nu am avut experienţa să îi servesc. Am învăţat acolo totul în faţă la vitrină.

- Cum preparaţi salatele, de unde aduceaţi produsele?

Dan Isai - antreprenor: Reţetele au fost făcute la noi acasă. Stăteam cu soţia şi făceam noaptea crutoanele acasă. Pentru că nu ne permiteam să le cumpărăm.

David Isai - director de dezvoltare: La început Dani stătea la casă, eu vindeam salate, soţia lui Dani făcea la grill sau spăla boluri, eram toţi împreună, familie, într-un stand de 10 mp.

Alina Covaşă - director retail: Făcea toată lumea de toate. Ăsta a fost specificul primei locaţii. Veneam la muncă dimineaţă şi fiecare punea mâna să facă ce era nevoie.

David Isai - director de dezvoltare: De dimineaţă mergeam de la ora 6 la cumpărături, veneam cu ele la mall, începeam să procesez marfă, să vând salate şi la ora 10 închideam locaţia, ajungeam acasă pe la 11, ca dimineaţa următoare să încep iar cu cumpărăturile de la ora 6.

- La început mergeaţi şi la piaţă să vă procuraţi legumele?

Alina Covaşă - director retail: Mergeam şi la piaţă. Chiar am o poveste cu un domn care a venit să ne vândă salată din curtea proprie. Şi l-au întrebat colegii mei câte ne poate da. La care domnul a zi că dacă le strâng şi pe cele de lângă gard, cred că am vreo 20 de bucaţi.

Dan Isai - antreprenor: Am avut vânzări bune încă din prima zi. În prima zi am avut 1.185 de lei. După care au tot urcat.

Alina Covaşă - director retail: La mai puţin de un an am deschis primul restaurant al nostru şi prima franciză. După care a fost expansiunea destul de mare.

La început au deschis locaţii fără angajaţi suficienţi şi cu aparate care i-au abandonat chiar din primele momente de funcționare.

- Acum la cât aţi ajuns? Cât vindeţi pe zi?

Dan Isai - antreprenor: Pe toate locaţiile am încheiat anul trecut cu 26 de milioane de euro. Cu produse de 3-4-5 euro.

Alina Covaşă - director retail: La început eram foarte supăraţi când vedeam oamenii că mâncau salata noastră lângă un alt tip de mâncare, salată cu altceva.  Asta ne-a ambiţionat să facem ceva din produsul ăsta, astfel încât să îl mânânce lumea ca fel principal de mâncare.

- La 26 de ani ai pornit afacerea asta, Salad Box. În mai puţin de 6 ani te-ai extins pe aproape 4 continente, pe cel de-al patrulea ajungi anul acesta cu firma. Peste 70 de restaurante în România, şi în afară unde?

Dan Isai - antreprenor: În Ungaria sunt vreo 10, în Bulgaria sunt 3. Avem şi experienţe mai exotice, cum ar fi Algeria. La un an şi ceva de la deschidere pe Trip Advisor suntem pe locul 20 şi ceva din 3-400 de restaurante în Algeria. Ceea ce nu e puţin lucru.

- Ce a însemnat extinderea în România şi la nivel mondial?

Daniel Lar - investitor: Noi suntem obişnuiţi de branduri din afară care se implementează în România. Mai puţin găsim branduri pornite în România, care se duc în afară.

Este o chestie de demnitate că şi românii pot face lucrul ăsta.

Dan Isai - antreprenor: Avem foarte multe pieţe, capitale puternice, unde competiţia este mare: Londra, Paris, Veneţia, Barcelona, Praga, Amsterdam, Rotterdam. Vrem să ne extindem şi în Middle Est, în special în partea de Dubai.

- Şi v-aţi dus şi în State, şi în India ?

- America este o altă poveste. Competiţia este uriaşă acolo. Nouă din 10 restaurante închid în primul an. Investiţiile sunt mari, riscul este mare, dar dacă reuşeşti, piaţa este mai mare.

Iar peste ocean, brandul românesc de salate a prins rădăcini în New York şi Miami.

- Salatele sunt diferite şi personalizate pentru statul în care intraţi?

Alina Covaşă - director retail: Da.  Sunt ţări destul de departe de paleta culinară românească şi atunci încercăm să adaptăm produsul la nevoie de acolo. Nu foarte mult, să nu fie discrepanţă mare între ţări.

- Nu aţi ţinut business-ul doar pentru voi, l-aţi dat mai departe prin francize. De ce ?

Daniel Lar - investitor: Sincer a fost o decizie legată de scalare. Franciza îţi oferă de a creşte brandul şi de a proba o piaţă.

Bogdan Curuţiu - responsabil resurse umane: Salad Box este un concept românesc ce în momentul acesta se francizează nu doar în Europa, dar şi în America.  Fiecare franciză este un ambasador al nostru. Iar ăsta e un lucru fantastic, te duci acasă la tine.

Brandul românesc a ajuns într-un timp record deja în top 3 fast food-uri din România şi are toate atu-urile să devină un jucător feroce în restul lumii.

- Unde vezi compania peste câţiva ani?

Bogdan Curuţiu - responsabil resurse umane: Suntem acolo unde vrem să fim, doar o scalăm la mai mare. Vom fi în India, în Canada.  Este doar o chestiune de timp.

Dan Isai - antreprenor: Salad Box fiind un concept foarte mare, a trebuit să îmi angajez toţi prietenii şi toată familia.  În momentul acesta lucrează fratele meu, cumnata, cealaltă cumnată,celălalt cumnat şi prietenii din liceu. Liceul a fost locul în care m-am format ca om. Am urmat un liceu teologic unde am învăţat multe despre principii.

Bogdan Curuţiu - responsabil resurse umane: Este o echipă foarte tânără, media de vârstă este de sub 30 de ani pe tot ce înseamnă restaurante şi business-ul ăsta. Pentru mine a fost o provocare. A fost o provocare să lucrez cu un grup atipic.

- De ce atipic?

- Pentru că este locul în care soţul şi soţia sunt în acelaşi loc, sunt fraţi, sunt cumnaţi şi în sensul ăsta te gândeşti că este greu ca unii să fie şefii celorlalţi şi să lucrăm ca echipă. Găsim valori ca încredere, respect, modestie.

- Aţi avut încercări, momente grele?

Dan Isai - antreprenor: Cel mai greu moment pentru companie a fost când Vlad, unul dintre asociaţi, care îmi este şi cumnat, a decedat în octombrie 2016. A fost un moment care ne-a adus cu picioarele pe pământ şi ne-a conştientizat ce este important. De aceea am început să investim foarte mult în oameni. Suntem pe principiul că hai să ne mulţumim cu puţin, dar să avem ţinte mari.

Deşi este absolvent de Ştiinţe Economice la Cluj, Dan Isai spune că facultatea nu l-a ajutat prea mult în business, iar ce a aplicat a fost mai mult pe instinct.

Daniel Lar - investitor: Mie mi se pare că Dani este antreprenorul pur sânge. Este genul de antreprenor care riscă, are curaj, merge înainte.

- A muncit foarte mult sau a avut mult noroc?

- A muncit foarte mult.

Dan Isai - antreprenor: Am văzut alţii care muncesc mai mult, sunt mai deştepţi decât mine şi nu au reuşit la fel de bine. Cred că este foarte importantă echipa pe care o ai, am şi fost binecuvântaţi în ceea ce facem. Multe uşi care ni se deschid sunt pur şi simplu, fără logică.

- Pentru că aţi copilărit împreună, cum l-ai caracteriza pe Dan? Care sunt atu-urile lui?

David Isai - director de dezvoltare: Este foarte ambiţios. Vede în ansamblu toate lucrurile. Este un om calculat şi ştie când să spună nu şi când să spună da.

- Relaţia dintre voi cum a fost?

- Eu fiind fratele mai mic, el mai mult cu foile şi pixul, eu omul care face, cară, face să se întâmple ce gândeşte el, eu implemetez să devină realitate, spune David.

Bogdan Curuţiu - responsabil resurse umane: Este omul care te ajută să crezi că lucrurile se întâmplă. Iar dacă încă nu s-au întâmplat este că nu crezi încă suficient.

Alina Covaşă - director retail: Este un om foarte puternic şi încrezător, sincer şi transparent. Cred că tot timpul are mintea deschisă să înveţe lucruri noi. Şi din călătorii aduce lucruri noi pe care le putem face diferit în Salad Box.

- Este vorba de noroc sau de perseverenţă?

Dan Isai - antreprenor: Nu cred în noroc.

- Nu crezi în noroc?

- Cred că poţi fi binecuvântat, cred că trebuie să fii perseverent. Asta este un minus la antreprenorii din ziua de astăzi. Mulţi au idei bune, încep, dar le lipseşte perseverenţa. Şi renunţă prea uşor.

Iar cu această perseverenţă tânărul din Cluj a pornit să cucerească toate nişele din domeniul alimentaţiei şi nu numai.

- Acum pe ce te-ai mai diversificat, afacerile pe ce mai merg?

Dan Isai - antreprenor: Marile direcţii sunt pe horeca, unde operăm vreo 10 concepte, unele naţional, unele au ajuns şi internaţional.

- Grupul cât de mult s-a lărgit? Ce business-uri aţi mai dezvoltat pe lângă cel de salate?

Alina Covaşă - director retail: De cafea, cum este Narcoffe, care este şi la Cluj, București și la Praga.  Avem business-uri de paste sau Taksim, pe mâncare turcească. Şi mai sunt şi alte business-uri de deserturi în grupul nostru.

Dan Isai - antreprenor: Pe de altă parte, avem pe domeniul IT investiţii făcute în câteva companii.

- Aveţi chiar şi o şcoală de bucătari?

David Isai - director de dezvoltare: Este greu să aduci oameni pe care te poţi baza. În contextul în care în toate companiile grupului lucrează aproape 3.000 de persoane.

- În total în câte business-uri eşti implicat?

Dan Isai - antreprenor: Nici nu mai ştiu, numai DNA-ul ştie şi când trebuie să completez R88. Ca şi companii, peste 20.

- La 32 de ani eşti implicat în peste 20 de companii. Asta ar spune despre tine că eşti un antreprenor de succes. Pentru că business-urile tale, cele mai multe, merg foarte bine. Ai frici? Ai temeri?

- Am frici, normal. Pe de altă parte, sunt o persoană căreia îi place să rişte. Îmi place riscul.  Potenţialul pe care îl pierzi dacă nu faci ceva este mai mare decât riscul asumat.

- Acum încercaţi să aveţi şi propriile sere de salată, să vă cultivaţi produsele pentru salate. Este producţia suficientă?

Alina Covaşă - director retail: Avem o producţie care acoperă restaurantele din Cluj. Încercăm să învăţăm şi pe partea asta de producţie a materiei prime. Şi asta pentru că sunt cel mai mare consumator de legume din ţară, în contextul în care vând peste 4 milioane de salate pe an.

Bogdan Curuţiu - responsabil resurse umane: Ce ne dorim este ca ce înseamnă rădăcina business-ului nostru, adică salata, rucola, baby spanac, să le producem noi şi asta înseamnă o garanţie a calităţii pentru toate locaţiile pe care le avem.

Iar calitatea şi extinderea afacerilor i-au adus lui Dan Isai recunoaştere internaţională şi numeroase premii.

Dan Isai - antreprenor, Gala Forbes, 2017: Mulţumesc. Aş vrea să mulţumesc familiei şi casei de discuri care m-a lansat (râsete). Apreciez foarte mult acest premiu.  Mulţumesc şi pentru masă. Ştiu ce scumpă este mâncarea.

- Ce îţi aduce cea mai mare bucurie?

Dan Isai: La început am deschis business-ul ăsta pentru soţie, să aibă şi ea ceva de treabă. Dar am văzut că e mare şi greu de dus. Şi am început să mă implic pentru copii, să aibă o viaţă mai bună. Dar de fapt o făceam pentru mine.

- Cum vezi viitorul tău, viitorul României?

- România este o ţară frumoasă, la care eu ţin foarte mult. Prefer să rămân aici, să îmi cresc familia aici.  Cred în ţara asta. Cred în oamenii care sunt în ţară. Cred în oamenii care au plecat din ţară şi s-ar putea întoarce aici. Pe de altă parte, cred că este multă mizerie pe partea de guvernare şi multe interese. Sunt şi în alte părţi, dar aici trag ţara în jos şi nu o lasă să se dezvolte.  Cred în oameni, nu în ţară ca economie sau ca potenţial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei