Fii la curent cu știrile economice. Află noutățile economice si financiare din România, noutăți despre asigurări, bani, taxe, tranzacții, curs valutar, imobiliare, investiții, salarii, dobânzile la credinte.
În România încă sunt multe drumuri naţionale şi judeţene care arată mai rău ca o uliţă de la ţară. La doar câţiva kilometri de Bucureşti, mai mulţi kilometri din Drumul Național 5A sunt doar din...
Preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă companiei Apple să îşi transfere producţia din China în Statele Unite, reluând vechile critici la adresa producătorului iPhone, pe care îl presează...
Titularii de licenţe pot scoate din interiorul ariilor protejate suprafeţe de teren aferente perimetrului de exploatare a resurselor minerale pentru care există licenţe de concesiune a activităţii...
Rectificarea bugetară a fost făcută împotriva Constituţiei şi fără avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT), nefiind respectate procedurile legale de punere în dezbatere a...
Foodtruck-urile, un trend bine dezvoltat în străinătate începe să ia amploare şi în România. Numărul celor care îşi deschid astfel de restaurante pe roţi s-a dublat faţă de acum un an. Investiţia...
Lucrările la cel mai lung tronson de autostradă aflat în construcție au fost reluate după aproape 6 luni de pauză. Lotul doi al Autostrăzii Sebeș - Turda va fi acum finalizat cu o întârziere de cel...
Ultima suflare, pentru programul Prima Casă. 75% din bani s-au epuizat, iar clienţii se gândesc de două ori înainte să semneze contractul pentru o noua locuinţa. Preţurile mari şi avansul ROBOR au...
IRUM Reghin lansează în această toamnă, în anul Centenarului Unirii, primul tractor 100% românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare...
Centrul Infotrafic anunţă că, vineri, că circulaţia rutieră este oprită pe sensul către Capitală al Autostrăziin Bucureşti - Piteşti, în zona localităţii Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, din cauza...
Investiția va fi însă făcută doar dacă în lunile următoare România va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul său de explorare din Marea Neagră.
Preluarea Vestmoldtransgaz a fost finalizată, iar acum Transgaz trebuie să se concentreze pentru a termina la termen gazoductul Ungheni-Chişinău, susţine ministrul Economiei.
În pofida relatărilor de presă privind urși accidentați în tuneluri feroviare și pe autostrada A1 în vestul țării, ministrul Mediului, nu crede în existența acestora pe traseul infrastructurilor de...
Forma finală a unei noi taxe de poluare va fi găsită până la sfârşitul lui 2018, iar de la începutul anului viitor vom şti exact ceea ce avem de făcut, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31...
Ministerul Transporturilor răspunde acuzaţiilor venite de la Primarul Capitalei, Gabriela Firea. În răspunsul oferit pentru Digi24, reprezentanţii ministerului spun că au avut loc două întâlniri cu...
Clever Taxi a făcut plângere la Comisia Europeană cu privire la regulamentul PMB prin care ar putea fi interzis accesul liber la aplicațiile de tip agregator.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că va avea o discuţie cu reprezentantul Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, care a anunţat joi că FMI ar putea modifica în jos prognoza de...
Compania de Drumuri a respins singura ofertă primită pentru realizarea unei bretele de legătură, la Holdea, județul Hunedoara, între autostrada A1 și DN 68A. Paradoxal este faptul că oferta respinsă...
Eugen Teodorovici a motivat Digi24 absența premierului Dăncilă de la Cotroceni. Primul-ministru fusese convocat de președintele Iohannis la discuții pe tema rectificării bugetare, însă nu s-a...
Producătorul de lux promite o abordare responsabilă din punct de vedere social. Aceasta ar însemna fără blănuri în noua colecție și fără produse distruse, dacă nu au fost vândute.
Perspectiva înăspririi politicii monetare în zona euro ar putea ajuta forintul ungar şi zlotul polonez să se aprecieze anul următor până la nivelul pe care îl înregistraseră la finele lui 2017, în...
Avertisment privind finanţele României de la reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în ţara noastră. Guvernul riscă să depăşească anul acesta ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB.
FMI pregătește înrăutățirea estimării privind creșterea economică pentru România. În plus așteptările privind creșterea încasărilor din TVA sunt nerealiste, spun economiștii.
Jérome Olive îl înlocuieşte pe Antoine Doucerain în funcţia de director general al Groupe Renault România. Doucerain preluase funcţia de director general din data de 1 mai, de la Yves Caracatzanis.
Preluarea în reţea a energiei generate de producătorii persoane fizice şi scutirea acestora de plata tuturor obligaţiilor fiscale ar putea fi considerate ajutor de stat, iar notificarea acestei...
Românii care şi-au văzut porcii sacrificaţi din cauza pestei africane încep să-și piardă speranţa că vor vedea prea curând despăgubiri de la stat. Veștile că nu sunt bani au inflamat oamenii din mai...
Nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat să intre sub incidența Legii prevenirii, cea care prevede că inspectorii de stat nu mai aplică amenzi firmelor la prima abatere, ci doar un...
Taxa aplicată pe viitoarea autostradă de pe Valea Prahovei va fi, raportată la puterea de cumpărare a românilor, mai mare față de cele percepute pe majoritatea autostrăzilor din fostele țări...
WWF trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele dezastruoase pe care le vor avea asupra faunei sălbatice din România noile măsuri de combatere a pestei porcine africane (PPA) aprobate recent...
„Idealism de bibliotecă” și „necunoaștere a realității”. Astfel etichetează Gelu Ștefan Diaconu, fost șef al Fiscului, măsurile economice care, spune Florin Cîțu, vicepreședinte al PNL, vor fi puse...
Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a stagnat în luna iulie 2018, comparativ cu luna anterioară, însă a coborât cu 0,9% în România, aceasta fiind a treia scădere înregistrată de o...
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT.
Planurile Amazon, de a deveni un actor din ce în ce mai activ în lumea comerțului cu haine, nu au rămas fără răspuns din partea gigantului mondial Zara. Grupul spaniol Inditex, care deține Zara, a...
Preşedintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă...
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,18%, cel mai mic nivel din 29 iunie până în prezent, potrivit datelor...