Când va fi introdusă noua taxă de poluare. Autoturismele vizate de noul timbru de mediu
Forma finală a unei noi taxe de poluare va fi găsită până la sfârşitul lui 2018, iar de la începutul anului viitor vom şti exact ceea ce avem de făcut, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31 martie 2019, a declarat, joi seara, vicepremierul şi ministru al Mediului, Graţiela-Leocadia Gavrilescu, potrivit Agerpres.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că forma finală a noii taxe de poluare va fi gata până la finele anului, urmând că până la sfârșitul lunii martie să fie definitivată tranziția.
"Eu am pus termen - şi atunci când îmi pun termen mi-am luat angajamentul, şi o şi fac - ca undeva până la sfârşitul anului să găsim forma finală (a taxei de poluare - n. r.), ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Poate de la 1 ianuarie, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31 martie, aşa cum ne-am obişnuit, ca lumea să poată să se acomodeze - şi aşa este normal -, iar comunicarea noastră către cetăţeni este că trebuie să fie foarte bine făcută", a susţinut ministrul Mediului, la Antena 3.
Ea a spus că la noua taxă de poluare specialiştii care lucrează iau în calcul nu numai norma de poluare, capacitatea cilindrică, ci toate componentele "ca să nu avem niciun fel de problemă".
De asemenea, noua taxă va avea la bază studii şi măsurători făcute de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, de Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar şi cu ajutorul specialiştilor din industria autovehiculelor şi de la RAR.
"Îmi doresc să nu mai existe pe drumurile patriei atât de multe maşini aduse din afară care poluează mult peste norme, care au norme de poluare 2, 3 sau 4. Cum este şi la plata deşeului pe care tu îl produci un tarif de salubrizare, aşa este şi în domeniul acesta de poluare: poluatorul plăteşte. Noi nu ne dorim şi nu vom scoate o taxă, să spunem de poluare, noi ne dorim ca acela care poluează să poată să plătească o contribuţie, dar să fim siguri că această contribuţie este elaborată aşa cum trebuie. Ea trebuie să aibă la bază nu numai studii şi măsurători făcute cu ajutorul colegilor mei de la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului sau studii asupra impactului sănătăţii făcute de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar trebuie să avem alături de noi şi specialiştii din industria autovehiculelor şi de la RAR şi cei din domeniul punerii în circulaţie a unui astfel de autovehicul care poate să îngreuneze traficul rutier.
Este un cumul de factori care trebuie să concludă şi să găsim un optim, astfel încât să nu avem nicio fisură şi, în acelaşi timp, românul să înţeleagă că trebuie să plătească o astfel de contribuţie, pentru ce o face şi care sunt motivele şi să te stimuleze. Când statul te ajută şi îţi dă astfel de ecobonusuri şi astfel de prime de casare (în cadrul Programelor 'Rabla' şi 'Rabla Plus' - n. r.), care te ajută să poţi să îţi reînnoieşti propriul tău parc, între ghilimele, şi să poţi să îţi aduci în propria ta gospodărie o maşină nouă, atunci de ce să nu o faci? Specialiştii au luat în calcul nu numai norma de poluare, capacitatea cilindrică, toate componentele, ca să nu avem niciun fel de problemă", a explicat Gavrilescu.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Întrebată de ce se restituie banii atât de greu cetăţenilor care au plătit taxa auto după ce aceasta a fost anulată şi de ce sunt atât de multe cozi în toată ţara, ea a răspuns că s-a restituit deja o sumă de 850 de milioane de lei şi mai urmează alte 700 de milioane de lei, iar "acele cozi nu sunt peste tot, în toată ţara, ci doar la anumite ghişee".
"Noi am avut o Hotărâre de Guvern şi, aşa cum am reuşit să programăm plăţile pentru cele 5 taxe care au fost înaintea timbrului de mediu şi inclusiv pentru darea în plată, acum de la 1 septembrie a timbrului de mediu, noi deja am plătit 850 de milioane de lei până la ora actuală. Urmează să fie date în plată odată cu aprobarea şi a bugetului pentru încă 700 de milioane. (...) Eu cred că s-au creat acele cozi nu peste tot, în toată ţara, ci la anumite ghişee, unde poate că lumea nu a ştiut unde să se ducă şi a ştiut drumul drept, cel din centru. Noi, când am venit la Guvernare, am şi adoptat o HG şi am pus-o în operă pentru restituirea acestor bani. În schimb, pe guvernarea trecută, pentru că eu nu pot să nu fac referire la lucrul acesta, ca românul să fie bine informat, în 2016 dacă se emitea un singur ordin de ministru se puteau rezolva multe dintre probleme. Eu de multe de ori am crezut că doar comoditatea unui ministru este cea care a dus la o lipsă de performanţă a managementului persoanei respective. Nu. Eu cred că a fost rea-voinţă", a adăugat Gavrilescu.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.
Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.
Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News