Scade vârsta de la care o persoană poate deveni șofer profesionist
Data publicării:
De la 18 ani poți obține nu doar permis de categoria B, ci și pentru categoriile care îți permit să conduci un camion, inclusiv cu remorcă. Până acum, doar persoanele care au împlinit 21 de ani puteau să devină șoferi profesioniști.
Ministerul de Interne este obligat însă să schimbe legea, pentru că România trebuie să transpună o directivă europeană. Astfel, Ministerul de Interne are în dezbatere publică un proiect de lege în acest sens, prin care se vor aduce anumite modificări actualului Cod rutier.
Sunt propuse următoarele modificări:
vârsta minimă pentru eliberarea unui permis de conducere pentru categoriile C și CE este de 18 ani, cu condiția ca solicitantul să dețină un certificat de competență profesională pentru atestarea unei calificări inițiale, acordat pe baza participării la un curs și a promovării unui test.
vârsta minimă pentru eliberarea unui permis de conducere pentru categoriile D și DE este de 21 de ani, cu condiția ca solicitantul să dețină un certificat de competență profesională pentru atestarea unei calificări inițiale, acordat pe baza participării la un curs și a promovării unui test.
vârsta minimă pentru eliberarea unui permis de conducere pentru categoriile D și DE este de 23 de ani, cu condiția ca solicitantul să dețină un certificat de competență profesională pentru atestarea unei calificări inițiale accelerate, acordat pe baza participării la un curs și a promovării unui test.
Încă nu se știe exact când vor intra în vigoare noile norme. Deocamdată este un proiect care va trebui aprobat de Parlament și apoi legea trebuie să fie promulgată de președinte înainte de a fi aplicată. Însă faptul că trebuie transpusă o directivă europeană îi dă un caracter de certitudine.