Relu Fenechiu la Digi24: Sunt foarte multe gropi în România, nu aș putea să aflu de toate

Data publicării:
27122012 20relu 20fenechiu-40829

„Nu pot să vă spun acum că eu știu cum se prezintă asfaltul pe toate drumurile naționale din România, dar este important că am fost înștiințat de acest lucru”, a declarat Relu Fenechiu, contactat telefonic de Digi24. „Mi se pare anormal ca o șosea inaugurată acum doar câteva luni să aibă deja probleme”, a recunoscut ministrul.

O groapă-două nu înseamnă o șosea făcută prost

„Dacă sunt puține probleme, adică o groapă-două, asta nu înseamnă neapărat că șoseaua e făcută prost, a subliniat ministrul. „Dacă acest lucru se întâlnește în multe locuri din șosea, atunci e o problemă care trebuie remediată de constructor. Nu știu ce firmă a făcut centura, dar cu siguranță ar trebui să fie în garanție și firma ar trebui s-o facă pe cheltuiala proprie”, a explicat Relu Fenechiu.

El a mai spus că de cinci zile, de când este ministru, i-au fost semnalate foarte multe probleme. „Sunt foarte multe gropi în România și nu aș putea sub nicio formă să aflu de toate gropile din țară”, a adăugat Relu Fenechiu.

Rugat să detalieze una dintre problemele majore care i-au fost semnalate în aceste zile, ministrul a spus că a aflat că CFR Marfă ar fi vrut să achiziționeze 1.000 de vagoane noi, sugerând că afacerea n-ar fi fost tocmai în regulă. „Veți vedea în zilele următoare”, a promis ministrul.

„Probleme majore sunt multe, dar probleme legate de calitatea lucrărilor nu sunt probleme pe care să le putem identifica acum, când e zăpada mare. Vă promit că o să verific acest lucru și dacă sunt probleme mari, va fi o chestiune mai delicată pentru firma care a construit. Dacă sunt probleme minore, vor fi reparate de urgență când vremea ne va permite”, a declarat ministrul Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri