Video Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie
Data actualizării: Data publicării:
Este alertă la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iaşi, unde trei copii s-au intoxicat marți cu diferite substanţe într-un laborator de chimie. Mai multe echipaje medicale intervin la fața locului.
„În urma unui apel prin SNUAU 112 în Dispeceratul Integrat ISU - SMURD - SAJ Iaşi, de la Şcoala Ion Simionescu, în care s-a anunţat că 3 copii sunt intoxicaţi cu diferite substanţe, într-un laborator de chimie, la faţa locului s-au deplasat echipajul CBRN, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, iar de la SAJ Iaşi două ambulanţe”, a transmis, marţi, ISU Iaşi, scrie News.ro.
Sursa citată a precizat că un copil a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria" din Iaşi.
Deocamdată, nu se ştie dacă sunt mai mulţi copii cu probleme şi cum s-a produs incidentul.