Petru Luhan: Rețeaua de transport din UE ar putea fi ajutată de combaterea evaziunii fiscale

Data publicării:
petru luhan

Săptămâna aceasta a avut loc summitul Uniunii Europene, dedicat în principal combaterii evaziunii fiscale, având în vedere că pierderile bugetelor europene provocate de evaziunea fiscală sunt estimate la 1.000 de miliarde de euro pe an. 

„A fost o urgență pe masa dezbaterilor. S-a votat că trebuie luate măsuri din partea CE privind acordurile bilaterale cu țări ca Elveția, Liechtenstein, Andorra, San Marino, pentru că multe companii care acționează pe teritoriul UE au sediul principal în astfel de țări și își generează avantaje competitive. PE a cerut să se elaboreze o comisie de supraveghere la nivelul băncilor din zona euro, vrem acces sporit la documente, vrem accesul băncilor din zona noneuro la aceste reglementări, cei care doresc. De asemenea, consiliul de supraveghere să aibă acceptul PE. Noi vrem să vedem cine ne reprezintă în acest for în sistemul de supraveghere a sistemelor bancare”, a explicat, în emisiunea „Jurnal extern”, europarlamentarul Petru Luhan.

„Renegocierea acordurilor nu e ușoară. Personal am înaintat amendamente și am spus că societățile cu sediile în paradisele fiscale să fie limitate de la anumite drepturi și beneficii pe care le oferă UE. Să aibă alte mecanisme de piață monetară, mai restrictive decât pentru companiile din spațiul comunitar european. Amendamentele au fost adoptate, spre bucuria mea”, a precizat el.

„PE are ca primă prioritate găsirea unei soluții pentru combaterea crizei și șomajului excesiv. Un supliment de resurse financiare ar putea finanța anumite măsuri. 1000 miliarde înseamnă 10% din bugetul UE pe șapte ani. Banii ar putea fi folosiți pentru politica de coeziune, elaborarea rețelei de transport în interiorul UE, prin care România ar fi foarte avantajată, am putea sprijini mediul de afaceri, mai ales în privința întreprinderilor mici și mijlocii. Este important și sprijinul pentru tineri, integrarea lor în câmpul muncii și antreprenoriatul în rândul tinerilor”, a subliniat Petru Luhan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025