Îngropați în datorii pentru o mașină second-hand. Riscurile creditelor cu buletinul, prin intermediari

Data actualizării: Data publicării:
masina sh rate

Din dorinţa de a-şi cumpăra o maşină, cei care nu au bani suficienţi ajung să ia credite ca pe vremuri - doar cu buletinul. Apelează la intermediari care le obţin împrumuturi de la instituţii financiare nebancare şi prea puţini iau în calcul dobânzile care ajung şi la 50 la sută.

Robert Cristea și-a cumpărat o mașină second-hand în valoare de 4.500 de euro, pentru care a dat un avans de 1.500 de euro.

Robert Cristea – client: Având și alte credite la bănci și văzând că am posibilitatea de a face rate și mașinile sunt de calitate și sunt bune am apelat la ei.

Reporter: Dar dobânda?

Robert Cristea: Ca la fiecare bancă.

Reporter: Cât de mare e?

Robert Cristea: Nu pot să vă spun exact, exact.

Însă dobânda nu este „ca la fiecare bancă”, aşa cum spune el. Ba unii chiar iau şi pielea de pe clienţi.

Prof. Dan Chirleșan, economist: Diferența între o dobândă percepută în sistemul bancar și dobânda percepută la un împrumut contractat în afara sistemului bancar este colosală. Ea capătă denumirea de dobândă cămătărească.

În ultimul an tot mai mulți oameni apelează la firmele de intermediere pentru a-și cumpăra autoturisme în rate.

Administrator firmă de creditare: Da, vă trebuie minimum 3 luni la locul de muncă, da, minim 3 luni, da, se poate și pensionar. Dacă aveți probleme în Biroul de credit, se poate cu avans minim 20 la sută.

Una dintre firmele din Iași care intermediază creditarea se ocupă cu importul autoturismelor second-hand din Belgia, Germania, Austria, Olanda și Franța.

Ionuț Sandu, administratorul unei firme de import de mașini: În ultimul timp, tot mai multă lume ne contactează doar pentru sistemul de rate ori la comandă, ori ce avem noi pe stoc și vor să cumpere în rate.

Creditul se poate face pe o perioadă de maximum 5 ani, iar suma primită este de cel mult 45.000 de lei. Dobânzile însă pornesc de la 18% și ajung până la 50%, în funcție de IFN sau de istoricul bancar al clientului.

Ionuț Sandu: Mai avantajos e la bancă, dar aici apelează cei care nu le dă banca, care au probleme în Biroul de credit, care au diferite probleme.

Cei care nu restituie banii împrumutați și nu își achită ratele lunare riscă să rămână fără autoturisme. Inițial, firmele de creditare trimit înștiințări la creditori, iar dacă aceștia nu achită sumele riscă poprire pe salariu și chiar să intre pe fir executorii judecătoreşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...