VIDEO Cum arată viața la țară a foștilor orășeni: „Am ajuns la concluzia că există ceva mai mult decât munca și cariera”

Data publicării:
Tot mai mulți români renunță la viața de orășean pentru a se muta la țară.
Tot mai mulți români renunță la viața de orășean pentru a se muta la țară. Foto: Captură video

Tot mai mulți români renunță la viața de orășean pentru a se muta la țară. Acolo deschid afaceri agricole, de multe cu ajutorul fondurilor europene și își schimbă total stilul de viață. Deși le este mai greu la sat, spun că nu s-ar mai întoarce niciodată la agitația orașelor.

Bogdan și Oana locuiesc într-un sat de munte din Bihor. Au renunțat la meseriile lor care i-au dus în toată lumea, au cumpărat o casă cu 14 hectare de teren și s-au mutat la țară, cu cei doi copii ai lor, de 5 și 8 ani.

Bogdan - orășean mutat la țară: În timpul când am locuit în India am avut acces la un lider spiritual, am fost într-un așram și am ajuns la concluzia că există ceva mai mult decât munca și cariera.

6 din cele 14 hectare de pământ sunt cultivate. Bogdan a obținut o finanțare europeană de un milion de euro cu care cultivă aluni și zmeură pe 6 hectare de teren. A construit și o mică fabrică de conserve. În același timp, lucrează online.

Bogdan - orășean mutat la țară: Lucrez în continuare cu niște prieteni buni din Călărași, încercăm să dezvoltăm businessul de acolo remote, de aici, am o echipă faină care mă ajută. Deocamdată businessul de aici nu este self-sustainable și de aceea încă avem nevoie de surse de venit.

Copiii merg pe jos, un kilometru, până la școala din localitate, indiferent de vreme.

Oana - orășean mutat la țară: Cumva cred că veșnicia s-a născut aici la țară. Cred că pot să le ofer rădăcini bune, crescându-i în felul acesta.

Matei: Îmi place să stau aici, să îl ajut pe Bogdan, îl ajut să ocrotim natura.

În același sat din Bihor s-a mutat și Nicu. A venit de la Arad și acum face agricultură.

Nicu Toth - orășean mutat la țară: Am cumpărat o casă veche cu 3 hectare, am plantat afine, coacăze, lavandă, am plantat pomi fructiferi și animale, capre, ca să menținem terenul curat. Toată coasta asta se cheamă șipot în slovacă, suntem în zonă slovacă.

Lașak Benedek - primar comuna Șinteu: Pentru Șinteu înseamnă destul de mult, mai ales dacă vin și investesc, creează noi locuri de muncă. Sunt destul de multe persoane care caută terenuri în zonă și sper că vor fi mulți care o să vină în zonă și să mai investească.

În 2020, în plina pandemie, peste 116 mii de români au migrat din orașe în localități din mediul rural. În același timp dinspre localitățile mici înspre marile orașe este mult mai mic. Sociologii spun că fenomenul este în creștere, asta mai ales pentru că 60% dintre autorizațiile de construire din România sunt pentru mediul rural.

- V-ați mai muta înapoi la oraș?
Nicu Toth - orășean mutat la țară: Sper să nu fie cazul, noi spunem că merge, merită și se poate.

Statisticile arată că, în ultimii doi ani, numărul românilor care s-au mutat din mediul urban în cel rural a fost mai mare decât al celor care au abandonat satele ca să se facă orășeni. Anul acesta, 69% dintre autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale sunt date în zona rurală.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
volkswagen shutterstock_1154271856
Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...