Video Ciolacu spune că deficitul bugetar de 6,9% din PIB este „sustenabil” datorită investițiilor. „Ai băgat 1 euro, vin 6 sau 8 euro înapoi”

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu la o sedinta de guvern
Marcel Ciolacu. Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu consideră că deficitul bugetar, care va ajunge la 6,9% din PIB după rectificarea bugetară, este „sustenabil”, având în vedere că 84% din aceşti bani sunt destinaţi investiţiilor. Șeful Guvernului a mai spus că rectificarea bugetară va fi pozitivă şi pe venituri.

„E pozitivă şi pe venituri şi plus că se creşte deficitul. E normal că e un surplus şi prin creşterea deficitului, dar şi prin creşterea veniturilor. (...) E sustenabil, ţinând cont de 84% din deficit merge în zona de investiţii. Suntem primul stat european care avem un deficit bazat în primul rând pe investiţii. La fel a făcut şi Germania, la fel a făcut şi Italia, la fel a făcut şi Franţa. Nu a fost un capăt de ţară. Sustenabilitatea vine pentru că nu venim cu banii pe consum. Venim cu investiţii. În schimb, când a fost un filosof prim-ministru, am avut 9,2, parcă, deficit. Investiţiile erau la 1,75, parcă. Vă daţi seama cât era pe consum. În acest moment, marja de consum e una foarte limitată şi asta e important să menţinem”, a declarat Marcel Ciolacu vineri.

El spune că o parte din banii alocaţi pentru investiţii vor se vor întoarce la stat sub formă de impozite.

„Normal că, întâi, statul virează banii domnului Grindeanu. Domnul Grindeanu îi dă la companii. Companiile ne termină autostrăzile pe care le aşteptăm de 30 de ani şi, cu un delay de o lună - două, se întorc impozitele la stat. Dar, mai mult, în următoarea perioadă, cel puţin ce e pe infrastructură se multiplică în economie până la multiplu de 8. Ai băgat un euro, vin şase sau opt euro înapoi, în zona în care noi am direcţionat foarte mult investiţiile în acest moment”, a mai precizat premierul.

Mare parte din banii pentru investiţii, a adăugat el, provin din creşterea veniturilor şi din împrumuturi pentru cofinanţări.

„La autostrăzi am ajuns la o cofinanţare de 50%, chiar 60%. Noi am avut parcă 13,7 miliarde - asta fără scumpiri şi fără acea ordonanţă de reglare a diferenţelor de preţuri - şi real, din negocierea PNRR-ului, ne-au prins doar 7 miliarde. Am hotărât să nu scoatem niciun proiect, fiindcă aşa era corect, fiindcă era o dezvoltare uniformă. În momentul ăsta, vine o cofinanţare de 50%. Sunt bani din PNRR, sunt din fonduri europene, dar jumătate sunt de la bugetul de stat”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Deficitul bugetului general consolidat va ajunge la 6,94% din PIB, în creştere cu 1,94 puncte procentuale faţă de programul iniţial, potrivit notei de fundamentare a care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, publicată de Ministerul Finanţelor.

„Veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 42,670 miliarde de lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 60,106 miliarde de lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash este 122,825,5 miliarde de lei”, se precizează în documentul Ministerului Finanțelor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Ce avere a reușit să strângă Sharon Stone. Celebra actriță a vorbit despre investițiile inteligente pe care...
Adevarul
Sociolog, despre șansele candidatului surpriză care l-ar putea înlocui pe Georgescu: „Nu este din același...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Prietenii lui Gene Hackman rup tăcerea după moartea actorului: „Ar fi murit de mult dacă nu era Betsy”
UTV
Dorian Popa și-a oficializat relația cu noua iubită pe rețelele de socializare