Foto: declaratie200.ro
Potrivit unui comunicat al instituției, formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual” la adresa pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secțiunea „Depunere declarații”.
De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poștă sau depus direct la registratura administrației fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.
Declarația 200 trebuie completată de persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din: activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, jocuri de noroc.
Declarația 200 se depune și de către persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European care obțin venituri din activități independente din România și optează pentru regularizarea impozitului în România, începând cu 1 iunie 2015.
Potrivit ANAF o serie de categorii de venituri sunt exceptate de la obligația menționării în Declarația 200 privind venitul realizat, cum ar fi: venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepția contribuabililor care au depus declarații privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii; venituri cu impunere finală obținute din: drepturi de proprietate intelectuală, activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent (cu excepția veniturilor din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil obținute de contribuabilii care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie și a activității de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară); venituri din arendarea bunurilor agricole; venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real și la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente, pentru care plățile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat și impozitul este final; venituri sub formă de salarii și venituri asimilate salariilor; venituri din investiții, cu excepția celor prevăzute la pct. 6-7; venituri din premii și din jocuri de noroc, a căror impunere este finală; venituri din pensii; veniturile din activități agricole a căror impunere este finală; venituri din transferul proprietăților imobiliare; venituri din alte surse.
Încălcarea obligației de depunere a „Declarației 200 privind veniturile realizate din România” până la data de 25 mai inclusiv se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 lei, subliniază ANAF.