Video Cazul băiatului mort în camera de gardă a Spitalului din Târgu Jiu: Cine sunt medicii trași la răspundere și ce amenzi au primit

Data actualizării: Data publicării:
spitalul de urgenta targu jiu

Inspectorii DSP Gorj au efectuat controale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu și au amendat doi medici în urma morții băiatului de 16 ani. Valentin Neagu, chirurgul care nu l-a operat pe adolescent a fost amendat cu 3.000 de lei, în timp ce medicul de gardă, Liliana Puiu Crăciun, a primit aceeași amendă pentru că nu a trecut toate datele în fișa pacientului, relatează News.ro.

ACTUALIZARE 15.30 - Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Gorj, care marţi şi miercuri au făcut două controale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, au amendat doi medici în urma decesului pacientului în vârstă de 16 ani, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instituţiei.

Cine sunt medicii trași la răspundere

Valentin Neagu, chirurgul care era de gardă şi care nu a intervenit pentru a-l opera pe băiatul de 16 ani mort de peritonită a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei, în urma nerespectării actului normativ care prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară.

Liliana Puiu Crăciun, doctorul de gardă de la unitatea de Primiri Urgenţe, a primit o amendă de 3.000 de lei, după ce în fişa UPU a pacientului s-a constatat că erau date incomplete, nefiind trecute orele la care pacientul s-a prezentat la spital şi la care a fost solicitată ambulanţa.

Liliana Puiu Crăciun a mai fost găsită vinovată și în trecut pentru decesul unei paciente şi a avut interdicţia temporară de a profesa.

Aceasta a fost condamnată, în urmă cu zece ani, la închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată pentru decesul unei tinere paciente, în vârstă de 24 de ani.

Tânăra de 24 de ani s-a prezentat, în anul 2008, la cabinetul particular al medicului Liliana Puiu Crăciun pentru că avea dureri la spate. Medicul a tratat-o, dar starea tinerei s-a agravat, ea murind într-un spital.

Ancheta a arătat că pacienta a fost infectată cu un streptococ în timpul tratamentului şi a făcut cangrenă.

„În cauză există în mod cert o legătură de cauzalitate între tratamentul prescris şi aplicat de învinuită şi efectul constând în moartea numitei Buicu Ionela Lorena, ca urmare a insuficienţei organice multiple survenite în evoluţia unei fasceite necrozante cu streptococ grup A, cel mai probabil consecinţa unei necroze fisulare aseptice, complicaţie locală survenită post infecţie intramusculară cu diclofenac, suprainfectată secundar, la un organism cu deprimare imunitară, consecinţa tratamentului cu dexametazonă efectuat anterior şi cel mai probabil purtător de streptococ grup A”, arătau procurorii în rechizitoriul întocmit în cazul medicului.

În anul 2015, LiIliana Puiu Crăciun a fost găsită vinovată de malpaxis de către Colegiul Medicilor din România.

După ce a fost nevoită să rămână un an acasă, având interdicţia de a profesa, doctoriţa Liliana Puiu Crăciun a revenit în Spitalul din Târgu Jiu.

Conform legii, băiatul ar fi putut fi operat

Spitalul din Târgu Jiu are un singur chirurg pediatru, care este în concediu medical, însă băiatul ar fi putut fi operat, conform legii, de un chirurg pentru adulţi.

„Sunt două secţii de chirurgie în spital. În cadrul secţiei de chirurgie generală 2 există un singur medic, Domnul doctor Stăniloiu, care are dublă specialitate, Ortopedie şi Chirurgie Pediatrică şi care se află în concediu medical, fiind bolnav. În policlinica spitalului avem un alt medic chirurg pediatru, angajat pe prestări servicii, nu are legătură cu secţia, activează doar în policlinică şi are pacienţii domniei sale”, au declarat pentru News.ro, miercuri, reprezentanţi ai spitalului.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj a stabilit însă că, potrivit legii, băiatul de 16 ani ar fi putut fi operat de un medic pentru adulţi, legislaţia în vigoare prevăzând că adolescenţii peste 15 ani, dar şi tinerii adulţi cu vârste sub 21 de ani au dreptul de a primi tratament medical în orice unitate sanitară, fie că este pediatrică sau pentru adulţi.

Între timp, în spital se fac verificările dispuse de managerul unităţii.

Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a declarat, miercuri pentru News.ro: „Comisia a fost constituită ieri, dar va dura până va ajunge la o concluzie, au început să fie făcute convocările către medici, să li se solicite puncte de vedere, dar aceste proceduri durează, de obicei”.

Știrea inițială - Detalii șocante în cazul copilului mort în camera de gardă a Spitalului din Târgu Jiu. Spitalul avea, de fapt, medic chirurg pediatru, pentru ambulatoriu, dar acesta nu a fost sunat ca să intervină de urgență, în timp ce doctorul de gardă a refuzat consultul băiatului, deși starea acestuia se agrava rapid, transmite Digi24.

Potrivit angajaților spitalului, dar și unei postări de pe facebook a spitalului, Spitalul Județean din Târgu Jiu are medic chirurg pediatru în ambulatoriul spitalului, însă acesta nu a fost solicitat să intervină, deși medicul chirurg acuzat acum că ar fi lăsat copilul în vârstă de 16 ani să moară spune că în spital nu există chirurg pediatru, iar el dacă intervenea și îl opera pe pacient își depășea competențele.

Acesta spune că diagnosticul stabilit a fost de Pneumoperitoneu, declarând că „pacientul era copil și nu aveam competență de chirurgie infantilă”.

Medicii au refuzat să intervină

Medicul care era de gardă în acel moment a refuzat să îl opereze.

Medicul de gardă la Primiri Urgențe a mai fost suspendat timp de un an, pentru malpraxis, în anul 2015.

Pacientul a fost îndrumat către Spitalul Craiova, care are secție de chirurgie infantilă. Având în vedere diagnosticul pe care medicul l-a stabilit, se vede că este o urgență și atunci medicul ar fi trebuit să intervină.

Ce s-a întâmplat în schimb, este că acest copil a așteptat timp de 6h în spital ambulanța, iar în cele din urmă a murit.

Băiatul a ajuns la spital seara, la ora 19:15 iar decesul său a fost constatat după ora 00:00.

Mai mult, medicii au cerut și un consult cardiologic, iar cardiologul din Spitalul Târgu Jiu a refuzat să îl vadă pe acest pacient.

Cât despre diagnostic, în raportul final al anchetatorilor scrie ca este un diagnostic acut, adică o boala care se întâmpla în acel moment, care s-a instalat brusc, având o evoluție rapidă.

Cu toate acestea, medicii l-au lăsat în spital, au chemat o ambulanță din Gorj , carer nu avea medic însă, astfel că nu a plecat foarte repede și au solicitat o ambulanță din Dolj.

Urmează să vedem dacă medicul va fi tras la răspundere, însă deocamdată știm că acesta a primit o amenda în valoare de 3.000 de lei pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile ca medic.

Din informațiile pe care le avem până în acest moment, se pare că ,de-a lungul timpului, mai mulți medici chirurgi pediatrii au venit să se angajeze la acest spital, însă, la scurt timp, din cauza conflictelor interne, aceștia au fost nevoiți să plece. 

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri