VIDEO Scandal în Capitală. Polițiști huiduiți după ce au încercat să potolească mai mulți tineri care făceau drifturi
Data actualizării: Data publicării:
A fost scandal uriaș în București, în parcarea celui mai aglomerat mall din Capitală. Polițiștii au fost chemați de vecinii deranjați de drifturile făcute de șoferi. Agenții au fost însă îmbrânciți, înjurați și huiduiți de tinerii recalcitranți.
Polițiștii au cerut ajutorul mascaților, care au aplanat rapid conflictul. Au trecut apoi la împărțirea amenzilor și dosarelor penale pentru conducere sub influența alcoolului, condus agresiv și tulburarea liniștii publice.
Zeci de persoane de la fața locului au fost legitimate. Doi șoferi consumaseră băuturi alcoolice și au rămas fără permis de conducere.