Exclusiv Surse: MApN nu vrea să trimită rachete Patriot în Ucraina. Raportul a fost trimis lui Iohannis, înainte de ședința CSAT de joi

Data actualizării: Data publicării:
sistem patriot
Tragere cu o rachetă antiaeriană Patriot la exercițiul „Patriot Spark 23” în poligonul de trageri sol-aer de la Capu Midia, judeţul Constanţa. Foto: Inquam Photos / George Călin

Armata României nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina, au dezvăluit surse, în exclusivitate, la Digi24. Raportul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost trimis deja președintelui Klaus Iohannis, pentru că joi o să aibă loc ședința CSAT în care se va discuta despre transferul rachetelor românești în Ucraina. 

Raportul MApN  vine în contextul în care armata are un cuvânt important de spus atunci când este vorba de donarea unor echipamente militare.

Ministrul Apărării a discutat despre acest subiect cu șeful Armatei, cu generali cu funcții de comandă, cu reprezentanți ai regimentului Patriot, iar după aceste discuții s-a ajuns la concluzia că nu ar fi oportun ca Patriot să fie trimis în Ucraina, relatează jurnalistul Digi24 Valentin Stan.

Concret, MApN nu își dorește ca sistemul Patriot să fie trimis acum Ucrainei, dar dacă ministerul nu e de acord nu înseamnă că nu se va întâmpla asta, dar probabil că la ședința CSAT discuțiile vor fi lungi și vor fi marcate de o dispută între partea politică și cea militară.

Solicitarea a venit de la Joe Biden, dar Iohannis a spus că România nu va trimite Patriot în Ucraina până nu va primi ceva la schimb, astfel încât să nu rămână vulnerabilă.

Al doilea sistem Patriot a devenit operațional vineri, al treilea va fi gata la finalul anului, iar al patrulea va fi gata de luptă la începutul anului viitor.

Armata nu spune în raport că România rămâne descoperită dacă trimite Patriot în Ucraina, dar, există riscul ca România să nu mai primească înapoi un astfel de sistem extrem de scump dacă îl trimite într-un teatru de război. 

Klaus Iohannis a convocat pentru joi o ședință CSAT în care se va discuta și despre posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina.

Patriot reprezintă cea mai mare achiziție a României de după Revoluție. Ministerul Apărării Naționale a plătit 4 miliarde de dolari pentru 7 sisteme. Până acum, Statele Unite ale Americii au livrat 4, iar celelalte 3 ar trebui să sosească la noi până în 2027. Tot Statele Unite sunt cele care ne cer acum să trimitem Patriot în Ucraina. 

Luna trecută, în timpul unei vizite în SUA, președintele României, Klaus Iohannis, a admis că a discutat cu Joe Biden despre posibilitatea acordării Ucrainei, de către România, a unui sistem Patriot. Iohannis a spus că în Ucraina e nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România. Totodată, Iohannis a mai adăugat că „e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”. Președintele român a mai precizat că „în măsura în se care cedează ceva, România trebuie să primească ceva”.

Primul sistem Patriot a fost operaționalizat în noiembrie anul trecut. Cu acea ocazie, „o problemă tehnică” a perturbat exercițiul în care au fost realizate primele trageri reale cu rachetele antiaeriene Patriot din dotarea armatei române. Mai exact, conform comandantului regimentului 74 Patriot, „s-a pierdut legătura” între cabina de control a lansărilor și unul dintre lansatoare. Sistemul Patriot a comutat automat lansarea pe alt lansator decât cel propus inițial. Niciun oficial al MApN nu a precizat dacă „pierderea legăturii” s-a datorat unei defecțiuni a sistemului antiaerian sau a fost provocată de o eroare umană. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic