Avertisment ignorat de turişti pe litoral. Marea este extrem de agitată, valurile ating doi metri înălţime şi este arborat steagul roşu. Cu toate astea oamenii ignoră pericolul şi intră în apă.
Turiştii ţin musai să facă o baie în mare, în ciuda steagului roşu, care interzice acest lucru.Marea este extrem de agitată, iar valurile depăşesc 2 metri înălţime.
Iată ce spun turiștii:
„Ştiu să înot şi nu am teamă foarte mare de apă”.
„Valurile mari dar e foarte frumos, chiar o plăcere acuma. De mult n-am mai văzut aşa valuri mari şi apa e caldă, foarte bună pentru înot”.
- Am antrenament şi nu...mulţumesc frumos.
-Dar steagul roşu l-aţi văzut acolo?
-Da, l-am văzut.
-Şi totuşi aţi intrat în apă...
-Nu contează, sunt de profesie.
Salvamarii spun că pericolele sunt foarte mari chiar şi pentru înotătorii profesionişti.
„Marea este foarte agitată, curenţii mării sunt foarte puternici şi temperatura apei este scăzută, de accea recomandăm turiştilor să nu se aventureze în apa mării pentru că este un potenţial pericol”, spune Alin Lupu, salvamar.
Vremea nu a fost prea prietenoasă în aceste zile libere. Vântul a bătut cu peste 35 de kilometri la oră. Porţiuni mari de plajă au fost acoperite de apă.
În staţiunea Mamaia, valurile furioase au înghiţit bucăţi de plajă, iar în unele porţiuni, marea a înaintat pe ţărm cu 6 metri.
Din loc în loc , valurile au ajuns până la posturile de observaţie ale salvamarilor.
Meteorologii anunţă că de mâine vântul se va mai domoli pe litoral, iar temperaturile vor ajunge la 22 de grade Celsius.