Șase elevi de clasa a doua ai unei școli din Dobroești au ajuns la spital, după ce învățătoarea a pus în funcțiune în sala de clasă o lampă cu ultraviolete, informează poliția Ilfov.
Polițiștii au deschis un dosar de urmărire penală pentru „vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov, preluat de Agerpres.
Astfel, poliţiştii oraşului Pantelimon s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 24 noiembrie, în intervalul orar 8,30 - 12,00, o învăţătoare din cadrul unei unităţi de învăţământ din localitatea Dobroeşti, în timp ce preda unor elevi din clasa a doua, a pus în funcţiune o lampă cu ultraviolete, context în care şase elevi s-au prezentat la diferite unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Comunicatul nu precizează cât de grave au fost rănile provocate elevilor de clasa a doua ca urmare a punerii în funcțiune a lămpii cu ultraviolete în clasă.
Editor : M.L.