Programul magazinelor și mall-urilor în minivacanța de Rusalii

Data publicării:
mall baneasa

Poşta Română a anunţat că toate oficiile poştale rămân închise din 1 iunie până în 5 iunie, zile în care vor fi deschise magazinele reţelelor de retail şi centrele comerciale. Băncile vor lucra cu publicul doar în 2 iunie, în afară de unităţile din marile centre comerciale, care vor lucra şi în celelalte zile.

Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de joi, 1 iunie (Ziua Copilului) şi luni, 5 iunie sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Printr-o hotărâre a conducerii Poştei Române şi ziua de vineri, 2 iunie, a fost stabilită zi liberă. Salariaţii vor recupera această zi de muncă, sâmbătă, 10 iunie 2017, când toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor avea program normal de lucru”,  se arată în comunicatul transmis de Poşta Română.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, a mai precizat Poşta Română. 

Şi angajaţii Registrului Auto Român (RAR) vor fi liberi pentru trei zile. „Ultima zi lucrătoare din această săptămână este miercuri 31 mai 2017, în intervalul orar 8.00-16.30. urmând ca programul normal cu clienţii să fie reluat marţi, 6 iunie 2017 între orele 8.00 şi 16.30. Ziua de vineri, 2 iunie va fi recuperată de angajaţii RAR şi pe cale de consecinţă se va lucra cu publicul în toate reprezentanţele din ţară, sâmbătă 10 iunie 2017 între orele 8.00. şi 14.00”, se arată într-un comunicat de presă transmis de RAR.

Agenţiile bancare vor fi închise în zilele de 1 şi 5 iunie, dar în data de 2 iunie programul va fi normal, potrivit informaţiilor transmise de bănci.

În zilele de 1 şi 5 iunie vor fi deschise doar unităţile bancare din marile centre comerciale, iar bancomatele şi maşinile multifuncţionale vor fi disponibile permanent.

Marile lanţuri de retail au anunţat că toate magazinele lor vor funcţiona în zilele de 1,2 şi 5 iunie după programul obişnuit.

Şi centrele comerciale vor funcţiona după programul obişnuit în toată perioada dintre 1 şi 5 iunie. 

Executivul a decis, în 18 mai, în şedinţă, ca ziua de 2 iunie să fie declarată ca zi liberă pentru angajaţii din sectorul public, aceasta urmând să fie recuperată în 10 iunie sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 16 iunie.

Astfel, zilele nelucrătoare vor fi joi, 1 iunie, Ziua Copilului, vineri, 2 iunie, sâmbătă şi duminică, precum şi luni, 5 iunie, când sunt Rusaliile. Bugetarii vor avea cinci zile libere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri