CAPITALA GUNOAIELOR. 40% dintre bucureşteni nu au folosit niciodată containerele stradale
Anul 2013 va începe pentru o parte din locuitorii Capitalei într-o mizerie greu de descris în cuvinte. De departe, cei mai nemulţumiţi de curăţenia din oraşul lor sunt locuitorii din sectorul 5. Aproape jumătate se plâng de asta. Această zonă ar putea concura cu succes la titlul de cea mai murdară din Capitală.
Oamenii nu ştiu concret pe cine să dea vina pentru dezastru. Oricum, cineva ar trebui să fie responsabil:
„De curăţenie... lasă de dorit. Când a fost zăpadă nici n-au deszăpezit în zonă”, spune o femeie.
„E cel mai nenorocit sector. Numai mizerie, gunoaie. E un focar de infecţie. Aici e ceva... vestul sălbatic”, consideră un bărbat, locuitor în sectorul 5.
La polul opus sunt locuitorii din sectorul 4. Curat li se pare şi celor care trăiesc în sectoarele 3 şi 1.
85% dintre locuitorii Capitalei spun că oraşul lor e departe de a putea fi numit unul curat. Resturile menajere aruncate la întâmplare sunt cele care deranjează cel mai tare. Urmează hârtiile aruncate pe stradă, PET-urile, praful şi dejecţiile animalelor de companie.
Şi totuşi, numărul containerelor stradale din Capitală aproape că s-a triplat în ultimii ani. Chiar şi aşa, 60% dintre cei bucureşteni consideră că pubelele sunt amplasate la o distanţă prea mare de casă, în timp ce 40% afirmă că nu le-au folosit niciodată.
Ce îi deranjează pe bucureşteni când merg pe stradă
Resturile menajere: 50%
Hârtiile aruncate pe trotuar: 35%
PET-urile: 34%
Praful: 30%
Excrementele de câine: 28%
Sursa: studiu Initiative mediaORG
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News