Bucuria unora, falimentul altora. Creşterea salariului minim falimentează firmele mici

Data publicării:
1601salariu-43994

Le dau dreptate şi oamenii de afaceri, care pentru o creştere de 100 de lei a salariului unui angajat, vor trebui să plătească, de fapt, aproape dublu. Iar diferenţa o va lua statul, sub formă de impozite.

Doctorul veterinar Mihai Petcu are o ferma cu 600 de vaci în localitatea Pantelimon. Animalele sunt îngrijite de 40 de angajaţi, iar leafa lor, efectivă, îl costă mai puţin decît impozitele pe salarii, pe care le dă statului. „Eu dau la salarii cam 360 de milioane, vorbim în lei vechi, şi la stat dau 400 în fiecare lună”, spune acesta.

Pentru mulţi oameni de afaceri, taxele pe care trebuie să le plătească statului sunt o adevărată problemă. Una care va deveni şi mai mare, o dată cu creşterea salariului minim. În prezent, angajatorul plăteşte aproape 900 de lei pentru ca un angajat să aibă salariul minim brut de 700 de lei. Dacă leafa crește cu o sută de lei pe hârtie, angajatul primeşte de fapt 70 de lei în plus, pentru care angajatorul trebuie să plătească 124. Un efort financiar care i-ar putea duce la faliment pe unii oameni de afaceri.

Autorităţile nu au motive să îşi facă probleme. Statul are numai de câştigat din impozitele mai mari pe care le vor plăti patronii - aproximativ 600 de milioane de lei. Şi nu mai trebuie să crească şi salariile bugetarilor.

Majorarea salariului minim este în prezent la stadiul de propunere. Măsura trebuie discutată întâi cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Ce înseamnă creşterea salariului minim

Pentru angajat: salariu brut 700 de lei (semnul rezulta) salariu net 547 de lei

Pentru angajator: salariu brut 700 de lei (semnul rezulta) pla?i de 896 de lei

Pentru angajat: salariu brut 800 de lei (semnul rezulta) salariu net 617 lei

Pentru angajator: salariu brut 800 de lei (semnul rezulta) plaţi de 1.024 de lei (+ 128 de lei)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”