BACĂU. Patru copii morți în incendiu. Tatăl ar fi cerut de anul trecut instituţionalizarea lor
Vecinii au vazut flăcările şi au sunat la 112. Până să vină Pompierii, au sărit în ajutor voluntarii de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă.
„Casa era în flăcări. Am coborât cu două găleţi să ajutăm stingerea, dar nu s-o mai putut nimica de făcut. Copii erau deja decedaţi”, a spus un vecin.
Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au stins rapid incendiul. A fost însă prea târziu pentru cei patru copii lăsaţi singuri acasă.
„Au fost identificati patru copii decedați în incendiu, în locuința mistuită de flăcări. Este vorba de un copil de 5 ani, unul de 4 și doi gemeni de 1 an și 7 luni”, a declarat Cătălin Felegeanu, director adjunct ISU Bacău.
Mama celor patru este plecată la muncă în străinătate. Înainte de izbucnirea flăcărilor, tatăl copiilor ieșise la cumpărături în sat. Pompierii și polițiștii au deja o pistă în anchetă.
„Incendiul a pornit din cauza scânteilor cazute din sistemul de încălzire”, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt ISU Bacău.
Potrivit conducerii Asociaţiei Telefonul Copilului, citată de MEDIAFAX, situaţia familială dificilă a celor patru copii a fost sesizată, în noiembrie, printr-un apel anonim. Ulterior, tatăl minorilor a cerut instituţionalizarea acestora, însă Primăria Comunei Măgura nu a considerat că această măsură se impune în urma anchetei sociale.
Anchetatorii cred că scânteile au aprins imediat un covor, de la care focul s-a extins către tavan. Focul a fost accelerat şi de o sticlă de combustibil, care se afla în apropiere.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News