Autoritatea de Supraveghere Financiară: Cei mai reclamați asiguratori în anul 2014

Data publicării:
accident-usor-RCA-Mediafax Foto-Adi Piclisan-2


Cele mai multe reclamații au fost depuse de clienții Euroins, urmați de cei care s-au asigurat la Astra. De altfel, cele două societăți au cumulat mai mult de jumătate dintre petițiile adresate ASF.

În topul societăţilor cu cele mai multe reclamaţii se mai află Uniqa Asigurări, City Insurance şi Omniasig.

Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali au redus, de la începutul acestui an, tarifele poliţelor RCA pentru şoferii sub 25 de ani, în urma modificărilor normei privind asigurarea RCA. 

„Din cele 10 societăţi autorizate să practice asigurări RCA un număr de 5 societăţi, Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali, cu o cotă de piaţă de 52,6%, au transmis deja autorităţii aceste notificări. Modificările au vizat în mare parte reducerea încărcării pentru tineri, urmărindu-se atingerea unui nivel similar practicii europene, care arată utilizarea unor prime pentru tineri de până la de 2,2 ori mai mari decât categoria majoritară, comparativ cu un nivel de 5 ori mai mare constatat anterior”, se arată într-un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) remis Mediafax.

ASF a prelungit până la sfârşitul lunii februarie termenul până la care asigurătorii pot revizui şi retransmite notificările privind tarifele de primă RCA. ASF a modificat în luna ianuarie câteva prevederi ale Normei 23/2014 privind asigurarea RCA, lăsând astfel libertatea societăţilor de asigurări să îşi optimizeze portofoliile pentru a diminua diferenţele înregistrate între tarifele de primă pe diverse categorii de vârstă, se mai spune în comunicat. 

RCA 2015. Reguli noi pentru polițele RCA

Poliţele de asigurare RCA se încheie numai cu asigurătorii care sunt autorizaţi de către ASF. Zece dintre aceste societăţi pun la dispoziţie pe propriile site-uri un calculator online prin care se poate afla rapid costul unei poliţe RCA. 

RCA 2015. Tarifele aplicate de societățile de asigurări în acest an. Calculează costul și verifică polița online 

Pentru a afla preţul unei astfel de poliţe, sunt necesare anumite informaţii despre proprietar şi vehicul. CALCULEAZĂ COSTUL unei polițe RCA AICIPoliţele RCA pot fi verificate online accesând acest link asfromania.ro


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri