Falimentul Euroins se conturează a fi un dezastru, mai mare decât toate falimentele din asigurări de până acum la un loc

Data publicării:
euroins
Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația Euroins. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Falimentul Euroins ar putea costa până la 5 miliarde de lei, arată datele furnizate de lichidatorul judiciar CITR, care a identificat în ultimele trei luni aproximativ 60.000 de potențiali creditori în registrele Euroins.

Până acum este vorba de 600 de milioane de lei în creanțe admise, însă există creanțe potențiale de 4,47 miliarde de lei. Lichidatorul avertizează că expunerea totală poate ajunge până la 5 miliarde de lei, o parte din această sumă reprezentând datorii potențiale ale unor daune care nu s-au materializat în acest moment și care nu sunt certe.

CITR a analizat până acum 1.100 declarații de creanță, ce au presupus studierea a peste 350.000 de documente pentru a realiza tabelul creditorilor. Totodată, CITR a analizat și a denunțat aproximativ 1.000 de contracte și a înaintat spre analiza judecătorului sindic contractul încheiat cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active și numerar.

Potrivit lichidatorului, creditorii Euroins sunt Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), cu 2,14 miliarde de lei, alți asigurați cu 1,52 miliarde de lei, asiguratori și reasiguratori cu 0,61 miliarde de lei, bănci cu 0,59 miliarde de lei și BAAR cu 0,16 miliarde de lei.

Există și peste 25.000 de litigii după falimentul Euroins. Spre comparație, după falimentul City Insurance au existat 14.000 de litigii.

În 2021, Euroins controla o treime din piața RCA

Euroins a fost una dintre cele mai mari companii din asigurări din România, cu cea mai mare pondere în piața de asigurări RCA. În martie 2023, când ASF a retras autorizația de funcționare a companiei, Euroins deținea circa 27% din piața RCA. În urmă cu doi ani, în 2021, Euroins avea peste o treime din piața RCA din România (35%).

La momentul deschiderii procedurii de faliment, în 9 iunie 2023, peste 2 milioane de polițe RCA Euroins erau în vigoare, iar în momentul actual 1,6 milioane încă sunt încă valabile.

Polițele de asigurare emise de Euroins încetează, conform ultimelor modificări legislative, la data de 8 decembrie 2023, 7 decembrie fiind ultima zi de valabilitate a acestora, respectiv la data de 5 Februarie 2024 pentru asigurările de garanții, aceasta din urma fiind ultima zi de valabilitate. Până la aceste date, toți asigurații Euroins sunt obligați să încheie polițe noi de asigurare.

Cât a plătit Fondul de Garantare până acum pentru falimente

Înainte de Euroins, piața de asigurări din România s-a confruntat în ultimii 8 ani cu trei falimente mari: Astra Asigurări, Carpatica ASIG și City Insurance. Ele au produs pagube uriașe și Fondul de Garantarea (FGA) încă face plăți în urma lor.

Până acum, costul falimentului Astra Asigurări se ridică la peste 550 de milioane de lei. Carpatica ASIG a însemnat alte peste 500 de milioane plătite de FGA.

Falimentul City cel mai probabil le va depăși pe cele ale companiilor Astra și Carpatica la un loc. Până acum, FGA a plătit aproape 1 miliard de lei pentru aproximativ 100.000 dintre cererile depuse după falimentul City Insurance. Au fost depuse peste 250.000 de cereri.

Peste 400 de milioane de lei plătite de FGA în primele șapte luni din 2023

FGA a achitat 46.617 cereri de plată în primele șapte luni ale anului curent. Plățile au fost efectuate pentru societățile de asigurări aflate în faliment.

Astfel, FGA a achitat:

- 38.426 cereri de plată în sumă de cca. 380,3 mil.lei pentru creditorii de asigurări ai Societății City Insurance SA
- 268 cereri de plată în sumă de cca.7,8 mil. lei pentru creditorii de asigurări ai Societății Astra SA
- 326 cereri de plată în sumă de cca. 18 mil. lei pentru creditorii de asigurări ai Societății Carpatica Asig SA
- 6 cereri de plată în sumă de cca. 957 mii lei pentru creditorii de asigurări ai Societății Certasig SA

Pentru Euroins SA, societate în cazul căreia plățile au început la data de 17 Mai 2023, au fost achitate 7.591 cereri de plată până la 31 Iulie 2023, plățile efectuate însumând 27,2 milioane de lei.

De unde are bani Fondul de Garantare a Asiguraților

Companiile de asigurări autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv sucursalele acestora care își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, sunt obligați să contribuie la FGA.

Nivelul contribuțiilor a crescut în ultimii ani. Astfel, dacă în 2021 era de 1% din volumul primelor brute încasate de un asigurator pentru asigurările generale, în 2022 nivelul contribuției a crescut la 2,5%. Drept urmare, FGA a încasat o contribuție medie lunară de 24,8 milioane de lei. Anul 2023 a adus o nouă creștere a nivelului contribuției pentru asigurările generale, la 4%. Drept urmare, media lunară a încasărilor a crescut la 46 de milioane de lei.

În prezent, cotele de contribuție aplicabile volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurări directe sunt: – 4.0 % cota de contribuție pentru asigurările generale; – 0.4 % cota de contribuție pentru asigurările de viață.

Editor : Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri