Şcolile s-au închis şi imediat au apărut reclamele la cluburi de vacanţă. Arafat: Îşi bat joc de măsurile luate

Data publicării:
raed arafat Inquam Photos Octav Ganea 22_conf_covid__INQUAM_Photos
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Înainte ca decizia de închidere a şcolilor să intre în vigoare, au apărut reclame la cluburi de vacanţă. Părinților li s-a oferit o soluție pentru cazul în care nu au găsit bunici sau rude la care să-i lase pe cei mici.

Potrivit șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cei care au lansat astfel de reclame "îşi bat joc" de măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

"Noi luăm măsura de a închide şcolile ca să reducem contactul şi să reducem posibilitatea de răspândire şi apar reclame pentru cluburile după şcoală sau cluburile de vacanţă, ca să nu le spună after school şi cu o sută de lei pe zi să pui copiii toţi împreună acolo. Asta înseamnă că măsura pe care am luat-o nu mai are niciun rost", a declarat Raed Arafat la Antena 3.

La Galați, de exemplu, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmează să interzică funcţionarea unui astfel de "club".

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri