Urgenţă tratată în 13 ore. "Niciun bine nu rămâne nepedepsit", pacientul ajutase la construirea acelui spital

Un bărbat în vârstă a fost nevoit să stea 13 ore pe un pat de urgenţe, într-un spital, aşteptând să fie văzut de un medic neurolog, în urma unei căzături. Fiul său ne-a relatat, într-un mail transmis Digi24, despre seara şi noaptea petrecute în această lungă aşteptare, despre condiţiile din spitalul respectiv şi mai ales despre modul în care pacientul a fost tratat "de urgenţă".

Paradoxul face că pacientul, în prezent de peste 70 de ani, lucrase la construirea spitalului respectiv şi apoi, timp de 35 de ani, se ocupase de aprovizionare, pentru ca unitatea sanitară să îşi poată desfăşura activitatea în bune condiţii. "Cu toate acestea, conform zicalei "niciun bine nu ramane nepedepsit", sistemul, prin managementul defectuos al unitatii, s-a razbunat pe tatal meu!”, povesteşte bărbatul.

Relatarea completă transmisă către Digi24:

„Sambata seara, tatal meu, in varsta de 71 de ani, a cazut in casa, motiv pentru care acuza dureri de coloana si se deplaseaza cu greutate. Practic, fiecare pas pe care il facea ii cauza o durere vizibila.

Din cauza ca nu putea sta in pozitia sezut am fost nevoit sa apelez la serviciile Ambulantei, excluzand din start variant transportului cu autovehiculul personal.

M-am deplasat la spital, la urgenta, unde am ajuns impreuna in jurul orei 20:20. In aproximativ o ora, l-a consultat si o doamna doctor si a recomandat sa i se faca o radiografie, sa fie consultat de catre un specialist neurochirurg si sa i se faca o injectie.

O asistenta a incercat sa ii faca de 3 ori injectia in mana stanga, in 3 locuri diferite. Ulterior a chemat o alta asistenta care i-a facut injectia la mana dreapta.

In jurul orei 23:40 a fost dus la Sectia Radiologie pentru a i se face radiografia, dupa care a revenit la urgenta pentru a astepta filmul radiologic. Dupa intoarcerea la urgenta, ni s-a comunicat ca nu exista medic de garda la neurochirurgie si o sa trebuiasca sa il consulte un ortoped.

La ora 1, a venit interpretarea radiografiei si, din cate am inteles de la o asistenta, diagnisticul era de tasare col vertebral.

In jurul orei 1:15, tatal meu a fost consultat de catre specialistul ortoped care i-a recomandat sa evite pozitia sezut.

In acelasi timp, pe hol a trecut o persoana de sex masculin, careia o asistenta i s-a adresat cu "domnule doctor" si i-a spus ca are un pacient cu recomandare pentru neurochirurgie. Din mers, medicul s-a uitat pe una din hartii si a zis ca nu e o urgenta si sa astepta pana dimineata.

Ulterior, am aflat de la asistente ca acea persoana era medicul neurolog, chemat de acasa pentru un accident auto. In momentul in care a trecut pe acolo doctoral, eu eram intins pe o banca de 3 persoane, iar asistenta l-a abordat exact in dreptul meu!

In tot acest timp, tatal meu a fost nevoit sa stea in pozitia intins pe un pat de urgenta. O doamna asistenta ne-a explicat ca va trebui sa asteptam pana dimineata, ca eu pot pleca, dar tatal meu poate parasi unitatea doar pe propria semnatura, ca si cum refuza serviciile medicale, cu toate ca unitatea medicala nu avea capacitatea sa i le ofere!

Chiar si in urma injectiei administrate, tatal meu nu putea sta in pozitia sezut. Pentru ca patul pe care statea incurca accesul la o chiuveta, a fost dat pe hol, unde era un curent teribil. La insistentele mele, a fost mutat pe un alt pat, la sectia "Suturi plagi". Am atasat o poza cu patul de urgente plasat pe holul unitatii si o poza cu el in boxa in care a fost "cazat". Interesant a fost ca dupa ce le-am zis asistentelor ca e imposibil sa ne tina in asteptare pana dimineata si ca este inuman sa tina o persoana la "Urgenta" atatea ore, in conditiile respective, brusc, grija acestora s-a indreptat catre telefonul meu. Mai aveau putin si imi interziceau sis a ma uit la ceas! Ulterior, am vazut ca era plin de afise in care interziceau sa faci poze...

Pentru ca era ora 2 fara, as fi vrut sa il iau pe tata acasa, pentru a nu astepta inca 7 ore in conditiile descrise (ar fi fost doar 6 ore daca nu se schimba ora) si pentru a se odihni in patul lui. As fi vrut sa il iau acasa dar nu il puteam lua cu masina personala si se punea problema modului in care as fi putut sa il aduc dimineata la unitatea sanitara.

In urma discutiei cu tatal meu, eu am plecat de la spital, intelegansu-ne sa revin la 8 dimineata iar el a ramas la urgente pentru a astepta ora 8, cand, in mod normal incepe tura medicilor neurochirurgi.

Era trecut de ora 1 si jumatate cand am plecat de la spital si pe drumul spre casa am cautat o alimentara deschisa la ora aceea pentru a cumpara preparate pentru a-i face tatalui meu dimineata niste sandwich-uri.

Pentru ca oricum nu am putut dormi in acea seara, am ajuns mai devreme si am avut grija sa ma opresc sa iau si niste covrigi, stiind ca tata are momente in care nu prefer mancarea.

Ajuns la spital am constatat ca mai erau 2 cazuri cu recomandare pentru neurochirurgie, doi barbati, dintre care unui era bandajat la cap si celalalt, pe care-l vazusem si seara, fusese batut de un vecin avea capul umflat si ochii vineti. Ambii au fost surprinsi in fotografiile anexate

Pe la ora 8:30, acelasi medic care a apreciat ca nu este urgenta si ca poate astepta pana dimineata, desi el era la cativa metri de tatal meu, a venit si a consultat pacientii ce au primit recomandari pentru neurochirurgie. Acesta a fost momentul in care un angajat al spitalului i s-a adresat cu "domnul doctor Zburlea". Dupa consultarea fisei tatalui meu, palparea zonei lombare si dialugul cu acesta, a recomandat un CT lombar.

La ora 9 am fost dusi pentru examenul tomograf, iar la ora 9:30 am fost anuntati ca a ajuns interpretarea CT-ului. Ulterior, domnul doctor Zburlea a revenit, a vizionat materialul de pe CD-ul cu examenul tomograf si ne-a explicat ca nu este nimic grav, este un traumatism cauzat de cadere ce nu necesita interventia chirurgicala.

Cand am plecat de la spital era ora 10:30, deci, daca luam in considerare si schimbarea orei, pentru ca din 365 de nopti, tata a avut ghinionul sa se accidenteze in cea mai lunga, ar fi 13 ore necesare pentru tratarea unei urgente.

Ma bucur ca nu a fost nimic grav, dar stau si ma gandesc cum isi inchipuie conducatorii unitatii sanitare ca pot fi tratati in halul asta cei ce au nevoie de ingrijire... I-as pune si pe ei sa stea 13 ore pe un pat de la urgente, unde salteaua e de 4, maxim 5 cm de burete, in conditiile in care durerea nu iti permite nici sa te misti! Ce vina are bolnavul? Obligatia noastra, in calitate de cetateni este sa contribuim cu un anumit procent pentru sanatate, in schimb primim astfel de servicii!

Ca o ironie a sortii, tatal meu a lucrat atat la construirea spitalului, cat si ulterior, timp de mai bine de 35 de ani, ocupandu-se cu aprovizionarea, pentru ca unitatea sanitara sa isi poata desfasura activitatea in bune conditii... cu toate acestea, conform zicalei "niciun bine nu ramane nepedepsit", sistemul, prin managementul defectuos al unitatii, s-a razbunat pe tatal meu!”