Cum să te asiguri că vei naște în siguranță? Aspectele care fac diferența

Data publicării:
20.05 Digi24 Articol susținut de SANADOR

Aducerea pe lume a unui copil este un moment mult așteptat, unic pentru fiecare mămică. Emoțiile și grijile care le încearcă pe viitoarele mame sunt cât se poate de firești, iar modul și condițiile în care va decurge nașterea sunt doar câteva dintre preocupările care le frământă. Pentru o naștere în siguranță și în cele mai bune condiții de confort, de care fiecare mămică să-și aducă aminte cu drag chiar și peste ani, alegerea maternității potrivite este foarte importantă.

De cele mai multe ori, sarcina și nașterea decurg fără probleme. Însă există și situații în care gravida prezintă unele riscuri, care pot declanșa o naștere prematură sau pot duce la anumite complicații. Astfel, pentru sarcinile cu risc, este necesară monitorizarea sarcinii mult mai atentă, prin consultații mai frecvente, uneori și prin investigații suplimentare, avansate, în funcție de recomandarea medicului obstetrician.

În cazul apariției unor complicații în timpul sarcinii, viitoarea mămică trebuie să se asigure că va naște într-o maternitate care dispune de toate dotările necesare și de o echipă medicală experimentată, pentru a gestiona cu succes situațiile neprevăzute. Maternitatea SANADOR este parte a celui mai mare spital privat multidisciplinar din țară – Spitalul Clinic SANADOR. În acest fel, viitoarea mămică beneficiază de o abordare multidisciplinară și de tratamentul potrivit, iar nou-născutul primește cele mai bune îngrijiri de specialitate imediat ce vine pe lume.

La SANADOR, gravidele beneficiază de monitorizare completă a sarcinii, prin consultații de specialitate asigurate de medici foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență, prin analize de laborator, screening prenatal, ecografii de sarcină, morfologii fetale și chiar prin testare genetică, atunci există indicație în acest sens.

Pentru o naștere în deplină siguranță și confort, viitoarele mame care aleg Maternitatea SANADOR au acces la un bloc de nașteri modern, cu trei săli aseptice, și pot să opteze pentru cazare în rezerve single sau duble cu rooming-in pentru nou-născuți.
Bebelușii primesc cele mai bune îngrijiri în Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic SANADOR. Prematurii sau nou-născuții cu probleme de sănătate sunt atent monitorizați în Secția de Terapie Intensivă Neonatală, dotată cu echipamente performante, menite să susțină funcțiile vitale ale copilului și să asigure adaptarea mult mai ușoară la viața extrauterină. Secția de Terapie Intensivă este acreditată ca secție ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă, o garanție a serviciilor medicale avansate pe care le asigură pacienților.

De asemenea, gravidele care se confruntă cu o urgență în sarcină se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat, unde beneficiază de o evaluare rapidă, inclusiv de analize și de investigații imagistice în regim de urgență, și de îngrijiri corespunzătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri